Cântarea Episcopului

Smerenia vă fie cunună, Iar blândețea armă a Păcii, Iar inimile preschimbate Să vă arate lucrarea Duhului.  

Rugăciunea preotului şi a creştinului pentru episcopul său

Rugăciunea episcopului

De nu am apă, am lacrimile şi, câtă vreme spăl cu ele picioarele Tale, o, de m-aş curăţi pe mine însumi! Ce‑aş putea face ca să zici şi despre mine: „Iertate îi sânt păcatele cele multe, pentru că mult a iubit” (Lc 7, 47)? Mărturisesc că eu sânt mai datornic şi mai mult mi s-a dăruit mie, ca unul ce din larma certurilor din forum şi din grozăvia slujirii obşteşti sânt chemat la preoţie. Şi pentru aceasta mă tem să nu fiu aflat nemulţumitor dacă aş iubi mai puţin, ca unul căruia i s-a dăruit mai mult.

Timpul meu

Călin este un om puternic. Își cunoaște foarte bine obiectivele. Își pregătește planurile cu multă minuțiozitate. Totul pare perfect în viața lui. Conduce o firmă de succes. Angajații sunt foarte mulțumiți de el. Este un șef de milioane, și la propriu și la figurat.

Icoana mamei

Un fiu se întoarce acasă din străinătate. Este foarte bucuros să își revadă mama rămasă acasă singură. Petrec împreună zile frumoase, ca în copilărie. Timpul trece repede și vremea despărțirii sosește, de parcă totul ar fi fost doar un vis.

Viața mea, încotro?

Poate că nu puțini sunt cei dintre noi care își pun această întrebare: ce să fac cu viața mea, ce cale să aleg pentru a mă simți împlinit? Oare să mă căsătoresc, să rămân celibatar sau să merg la mănăstire? Pentru a afla răspunul potrivit nu pregetăm să citim acatiste, ținem post poate, dăm pomelnice, sperăm să găsim un duhovnic îmbunătățit, de preferat văzător cu Duhul, care să ne spună care este voia lui Dumnezeu cu noi. Răspunsul se lasă însă de cele mai multe ori așteptat, anii trec și eu tot nu mă hotăresc ce să fac, încotro să o apuc. Deci, pe care cale să apuc?

Sfântul Proroc Ilie, un proroc excepțional în vremuri dificile

Creștinii ortodocși îl cinstesc pe Sfântul Proroc Ilie în perioada lunii iulie, mai exact în ziua a 20-a. După doar două săptămâni însă, Sfântul Ilie mai este menționat şi în contextul unui praznic împărătesc, cel al Schimbării la Față (6 august). Cu această ocazie, Ilie apare în preajma Mântuitorului, a unui alt proroc, Moise, și a trei apostoli (Petru, Iacov și Ioan) (Matei 17, 1-13; Marcu 9, 2-13; Lc 9, 28-36). În poporul ales exista conștiința revenirii pe pământ a acestui profet (Matei 17, 10; Marcu 9, 11), motiv pentru care numele său este menționat atât în legătură cu Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului (Ioan 1, 21), cât și în legătură cu Iisus Hristos. Deși niciunul nu-și declină identitatea cu Ilie, Iisus le explică contemporanilor Săi că Ilie a și venit. Acesta este chiar Ioan Botezătorul, după cum le preciza ucenicilor lui Ioan, în Matei 11,14: „Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină.” (a se vedea și Matei 17, 10-13; Marcu 9, 12-13 sau Maleahi 3, 23).

Cinstirea Maicii Domnului, expresie a evlaviei creștinilor

Una dintre cele mai profunde învățături ale Bisericii este cea legată de Maica Domnului. Discreția cu care este descrisă în paginile Noului Testament, ea fiind mai prezentă în Evanghelia Sfântului Luca și doar aluziv amintită în epistolele pauline, a făcut ca învățătura despre Sfânta Fecioară Maria în cadrul teologiei creștine să fie dezbătută, formulată și dogmatizată în decursul timpului, mai ales în perioada secolelor IV‑V.

Roadele Rusaliilor

Devine din ce în ce mai greu să explici anumite sărbători. Numele lor a devenit demult un bun cultural comun în calendarele profane europene. Vorbim de Rusalii (fr. Pentecôte, germ. Pfingsten), dar puțini concetățeni mai leagă de acest nume o mărturisire creștină. Ne bucurăm, în schimb, de reminiscențele unei civilizații ancorate eclezial: lunea Rusaliilor este, până în ziua de azi, în multe țări europene, o zi liberă. Un prilej binevenit pentru un mic concediu.

Întoarcerea în Rai

O meditație la erminia cosmologică a Sfinților Vasile cel Mare și Grigorie al Nissei asupra bisericii   Zilele acestea reflectăm asupra multitudinii de semnificații și de interpretări ale Învierii Mântuitorului, mai cu seamă hrănindu‑ne cu tezaurul liturgic al Bisericii noastre. Acest tezaur își are ca surse în primul rând Sfânta Scriptura, apoi textele Sfinților Părinți, care ne‑au îmbogățit experiența liturgică prin teologia și hermeneutica lor. În cele ce urmează, mă voi apleca asupra unui aspect al teologiei învierii pe care îl găsim în ecleziologia celor doi excepționali frați capadocieni, Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie al Nissei.

Despre munții care mint

Nu cred că am avut o iarnă atât de grea în Scoția din 2010, când am început munca la mănăstirea noastră de pe insula Mull. Nici în 2014, când furtunile au rupt copacii din jurul bisericii și au distrus acoperișul clădirii nu a fost atât de rău. În ultimele săptămâni am avut parte numai de furtuni, de ploi torențiale, de grindină și de vânturi de peste 100 de kilometri pe oră. Ceva s‑a întâmplat în jurul nostru, ceva mult mai important decât orice pandemie și război. Am reușit, în lăcomia noastră, să schimbăm fața pământului și semnele vremii. Am reușit, în mândria noastră, să ne separăm de restul zidirii lui Dumnezeu, ca și cum nu am fi parte din ea; și să o „re‑zidim”, să îi dăm un chip nou, un chip care spune mai multe despre noi, în versiunea noastră căzută, decât despre Ziditorul nostru.

Darul Sfântului Nicolae

– Da, am cancer. Sună aiurea, dar asta este realitatea. Nu mai am ce să fac, decât să mă rog lui Dumnezeu să îmi dea puterea să duc boala până la capăt, spune cu resemnare Luca.

Măsura noastră, măsura lumii și măsura lui Hristos

După mai bine de un an, am reușit, cu mila Bunului Dumnezeu, să mă întorc în țară și să îmi văd duhovnicul. Cele câteva zile petrecute în România au fost grele și întunecate, ca și cum aș fi fost prins într‑o plasă din care nu găseam ieșire. Mi‑am amintit astfel de zilele noastre de iarnă, când insula parcă dispare, acoperită de ceață și întuneric; de fapt, totul pare să dispară. Rămân doar casa ta și oamenii din imediata apropiere, căci restul se cufundă într‑o ceață fără margini și dispare.

Răstignirea din iubire ucide pământul din noi, dar mântuiește sufletul

Tuturor ne este dor de acasă. Pentru unii, acasă înseamnă mama sau tata, un soț sau un copil. Pentru alții, acasă înseamnă casa bunicilor, satul copilăriei, amintirile pe care le păstrăm cu sfințenie, ca pe o icoană a unei vieți minunate, pline de iubire, la care ne dorim cu durere să revenim, deși – în adâncul ființei noastre – știm că nu ne mai putem întoarce la ce a fost.

Adormirea Maicii Domnului și viața în Hristos

În Biserica Ortodoxă nu ne referim la încheierea vieții pământești a Maicii Domnului folosind cuvântul „moarte”, ci „adormire”. Biserica Ortodoxă face acest lucru nu dintr‑o reținere de a califica, în cazul Maicii Domnului, inevitabilitatea morții ca pentru orice „femeie muritoare” (cum este denumită într‑o cântare a Sfântului Cosma Melodul), sau dintr‑o dorință de a sublinia artificial umanitatea muritoare a Sfintei Fecioare, nici dintr‑o pietate excesivă față de Maica Domnului, ci pentru că, în cazul Maicii Domnului – care este „Maică a lui Dumnezeu mai presus de fire” (cum este numită în altă cântare a praznicului) – cel mai potrivit termen, cea mai ortodoxă expresie a acestui moment este oferită de cuvântul „adormire”.