Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Nu cred că am avut o iarnă atât de grea în Scoția din 2010, când am început munca la mănăstirea noastră de pe insula Mull. Nici în 2014, când furtunile au rupt copacii din jurul bisericii și au distrus acoperișul clădirii nu a fost atât de rău. În ultimele săptămâni am avut parte numai de furtuni, de ploi torențiale, de grindină și de vânturi de peste 100 de kilometri pe oră. Ceva s‑a întâmplat în jurul nostru, ceva mult mai important decât orice pandemie și război. Am reușit, în lăcomia noastră, să schimbăm fața pământului și semnele vremii. Am reușit, în mândria noastră, să ne separăm de restul zidirii lui Dumnezeu, ca și cum nu am fi parte din ea; și să o „re‑zidim”, să îi dăm un chip nou, un chip care spune mai multe despre noi, în versiunea noastră căzută, decât despre Ziditorul nostru.
M‑am întrebat de multe ori de ce nu ne înspăimântă jocul ăsta de‑a ziditorul, de ce noi, creștinii, nu sesizăm întunericul care se ascunde în spatele acestui joc blasfemic. Nu vorbesc aici de impactul economic al acestor schimbări climatice, nici despre ramificațiile lor politice, nici măcar despre riscul pur existențial pe care îl generează umanității. Suntem creștini, știm că suntem toți datori cu o moarte, dar avem nădejde în Înviere. Nu despre frica morții fizice sau a dispariției vorbesc aici, ci despre moartea duhovnicească.
Dincolo de ce vede lumea, dincolo de economie, de politică și de supraviețuirea fizică a umanității, ceea ce mă înspăimântă pe mine este intuiţia că distrugerea climatică, deformarea zidirii și re‑zidirea ei după chipul lăcomiei noastre ascunde în realitate un război demonic împotriva mântuirii noastre. Chipul Ziditorului se răsfrânge asupra creației Sale, iar mulți dintre noi ne‑am deschis inima către Dumnezeu tocmai prin prisma acestei creații. Frumusețea naturii, măreția ei, gingășia ei, în toate se ascunde o umbră a lui Dumnezeu, iar umbra asta a atins multe suflete și le‑a deschis drumul către Ziditor.
Zidirea vorbește despre Ziditor, Îl răsfrânge asupra lumii, Îl introduce inimilor care încă nu sunt deschise direct către Domnul. Zidirea învață aceste inimi adevăruri despre Ziditor și le conduce către El. Dar ce se întâmplă cu aceste adevăruri când zidirea nu mai este așa cum a rânduit‑o Dumnezeu? Către cine conduce această zidire când, în loc să răsfrângă frumusețea lui Dumnezeu, răsfrânge lăcomia și mândria acestei generații? Când un text duhovnicesc nu descrie adevărul Ortodoxiei spunem că este o scriere eretică. Ce fel de text devine natura însăși, când adevărurile pe care le descrie nu Îl mai reflectă pe Dumnezeu, ci pe noi înșine, stăpâniți de patimile noastre?
Când privim o pictură, înțelegem ceva despre sensibilitatea pictorului. Când citim un poem, ceva din sufletul poetului ni se comunică. Creația își dezvăluie creatorul, dezvăluie adevărurile sale interioare, intimitatea sa emoțională și duhovnicească. Dar ce fel de „adevăr” mai comunică o pictură peste care vine și pictează altcineva? Cât de autentic mai este un poem rescris de sensibilitatea altuia? În același fel, ce fel de adevăr mai comunică zidirea despre Ziditor, dacă zidirea este „re‑scrisă” de mâna celui rău, dacă lăcomia și mândria lui au deformat manifestarea iubirii și a frumuseții chipului dumnezeiesc?
Munții noștrii, care altădată strigau frumusețea și sălbăticia lui Dumnezeu, mai sunt ei o răsfrângere a Domnului? Munții ăștia goliți de viață, deșertul ăsta defrișat, cu pădurile tăiate și cu sălbăticiunile ucise, mai sunt munții ăștia un „text” despre frumusețea și iubirea lui Dumnezeu? Mările și oceanele noastre, care altădată cântau măreția lui Dumnezeu, mai spun ele adevărul despre Ziditor? Apele astea moarte, adâncurile astea tulburi, pline de plastic, petrol și toxine, mai au ele ceva în comun cu Dătătorul de Viață?
Când zidirea nu mai vestește adevărurile lui Dumnezeu, când munții și mările noastre nu mai descriu un Ziditor Dătător de Viață, un Ziditor care iubește și care se manifestă prin frumusețe, când natura descrie un ziditor al morții și al distrugerii, atunci natura însăși minte și blasfemiază. Adevărurile zidirii devin neadevăruri și cântarea zidirii devine eretică.
Ce vor învăța generațiile viitoare despre Ziditor, contemplând zidirea asta? Ce fel de adevăr despre Dumnezeu vor mai găsi copiii noștri în „textul” ăsta eretic, plin de neadevăruri, care nu mai reflectă chipul lui Dumnezeu, ci chipul păcatului nostru comun? Dincolo de impactul economic, dincolo de abuzurile politicienilor, dincolo de însăși supraviețuirea fizică a umanității, ceea ce îmi înspăimântă mie inima este intuiţia că adevărata bătălie se dă pentru chipul pe care îl răsfrânge această zidire.
Adevărata bătălie este, în realitate, una profund teologică, despre ortodoxia sau erezia „afirmațiilor” cu privire la Dumnezeu, pe care le șoptește zidirea inimii noastre. Când zidirea nu Îl mai reflectă pe Dumnezeu, zidirea însăși minte și devine eretică, iar aceasta este o pierdere duhovnicească uriașă pentru omenire.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team