Ceea ce mă face diferit de majoritatea cetăÅ£enilor tăi este că eu nu m-am născut la tine în casă. Sunt român ÅŸi am venit aici într-un moment din viaÅ£a mea, când căutam o ÅŸansă mai bună ca să-mi împlinesc visele. Iar tu m-ai primit. M-ai lăsat să-mi găsesc locul ÅŸi să-mi construiesc o viaÅ£ă nouă, departe de familia mea ÅŸi de Å£ara mea, dar compensând cu promisiunea lucrurilor frumoase pe care le voi putea realiza aici. În schimb, Å£i-am dat bogăÅ£ia materială ce vine din munca ÅŸi din priceperea mea – eu sunt unul din cei un milion de români care au ajutat economia Italiei să crească cu 1,2%; bogăÅ£ia mea umană, datorită căreia vieÅ£ile unor oameni sunt salvate zilnic de medici români în spitalele italiene, copiii italieni cresc îngrijiÅ£i ÅŸi protejaÅ£i de bone românce, bătrânii sunt ajutaÅ£i de îngrijitori români, italienii de orice vârstă sau de orice fel au prieteni români; bogăÅ£ia mea culturală datorită căreia artiÅŸti români creează, dansează, fac teatru, sculptează, cântă aici în Italia, îmbogăÅ£ind, de fapt, nu numai o Å£ară, ci Umanitatea.

Cara Italia,

Întotdeauna am considerat ca naÅ£ionalitatea mea nu numai că nu este un defect, ci este o sursă de mândrie. Ceea mă defineÅŸte pe mine ca Om nu vine din paÅŸaport, ci din ceea ce sunt eu ÅŸi îÅ£i ofer Å£ie ÅŸi tuturor italienilor cu care intru în contact.

Sunt mâhnit, însă, în ultima vreme, pentru că, pentru unii, naÅ£ionalitatea română a devenit o problemă, apartenenÅ£a la familia europeană nu contează, iar principiul generos de „umanitate”, la care cultura italiană a avut de-a lungul secolelor o contribuÅ£ie fundamentală, este uitat în favoarea unor criterii periculoase precum cel de „rasă” ÅŸi de „străin”. Aceste categorii sapă falii în societate ÅŸi creează duÅŸmănii ÅŸi discriminare, încălcând astfel chiar spiritul ÅŸi litera ConstituÅ£iei italiene.

În 1990, erau doar aproximativ 6000 de români în peninsulă. Deci, cei un milion de oameni care au venit aici din România în căutarea unei vieÅ£i mai bune au făcut-o după ce au scăpat din temniÅ£a unui regim autoritar dur. Certitudinea libertăÅ£ii ÅŸi a siguranÅ£ei pe care o dă individului un stat de drept a fost printre lucrurile care ne-au atras la tine. Dar statul de drept se fundamentează pe protejarea ÅŸi promovarea drepturilor civile politice, economice ÅŸi culturale, pe baza principiului nediscriminării.

Ce garanÅ£ie am eu acum, când barometrul urii mă face câteodată să îmi fie teamă să vorbesc româneÅŸte pe stradă, că voi fi protejat de instituÅ£iile tale, la a căror funcÅ£ionare contribui cu taxe ÅŸi cu impozite?

Åžtiu ce drepturi am. Åžtiu că dreptul la egalitate în faÅ£a legii ÅŸi la protecÅ£ie împotriva discriminării pentru toate persoanele este universal recunoscut. Åžtiu ÅŸi documentele care mă protejează ÅŸi pe care le încalcă cei care mă atacă pentru că sunt român: DeclaraÅ£ia Universală a Drepturilor Omului, ConvenÅ£ia internaÅ£ională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, ConvenÅ£iile OrganizaÅ£iei NaÅ£iunilor Unite privind drepturile civile ÅŸi politice ÅŸi drepturile economice, sociale ÅŸi culturale, ConvenÅ£ia europeană pentru apărarea drepturilor omului ÅŸi a libertăÅ£ilor fundamentale, semnate de toate statele membre.

Dar cei care transpun aceste texte în viaÅ£ă sunt oamenii. Cum i-aÅŸ putea face eu să se ghideze în acÅ£iunile lor după principiile din aceste documente, semnate ÅŸi asumate de tine, ÅŸi nu după valul de ură ÅŸi de intoleranÅ£ă pe care îl simt tot mai acut?

Cara Italia,

Povestea mea este povestea unui Om obiÅŸnuit, care nu omoară ÅŸi nu fură. Este povestea a peste un milion de români care trăiesc aici, la tine acasă, respectându-Å£i regulile, dar care se simt stigmatizaÅ£i ÅŸi transformaÅ£i în Å£api ispăÅŸitori pentru greÅŸelile ÅŸi pentru ilegalităÅ£ile câtorva cetăÅ£eni. Cei care încalcă legea, trebuie să plătească. Dar, ca în orice stat de drept, pedeapsa trebuie să fie individuală ÅŸi direct proporÅ£ională cu gravitatea faptelor.

Pedepsele colective nu rezolvă nimic! Din contră, cultivă un climat al urii ÅŸi al intoleranÅ£ei. Adică ne fac pe noi, oamenii cu poveÅŸtile noastre simple dar bune ÅŸi frumoase, să nu ne mai înÅ£elegem între noi, să nu mai comunicăm, să nu mai avem încredere unii în alÅ£ii.

Istoria ne învaÅ£ă că, de fiecare dată când lăsăm ura să ia locul toleranÅ£ei ÅŸi al respectului, când oamenii îÅŸi stigmatizează semenii, în loc să găsească soluÅ£ii concrete la probleme concrete, când comunităÅ£i întregi sunt blamate pentru o culpă construită la nivelul imaginarului colectiv, rezultatele sunt dezumanizante.

Cara Italia,
Cred că ai auzit istorisiri similare ÅŸi de la milioanele de italieni care au încercat să-ÅŸi împlinească viaÅ£a dincolo de graniÅ£ele tale ÅŸi care, fie că erau în SUA, fie că erau în diverse Å£ări europene au fost, la un moment dat, Å£inta unor campanii ÅŸi manifestări de ură ÅŸi de intoleranÅ£ă.

Gândindu-mă la asta ÅŸi la istoria frumoasă pe care noi o putem crea împreună, am încredere că cetăÅ£enii tăi vor înÅ£elege că românii nu sunt nici mai răi ÅŸi nici mai buni decât italienii. Că furia nu rezolvă nimic. Dar respectul reciproc, încrederea ÅŸi aplicarea corectă a legilor o pot face. Că noi, românii ÅŸi italieni suntem la fel ÅŸi de aceea putem să construim atâtea lucruri bune împreuna, ÅŸi pentru aceasta tu ne-ai primit pe noi aici, cara Italia.

Un român