A fost odată un om ce avea patru fii. Acesta dorea ca fiii lui să înveÅ£e să nu mai judece pripit lucrurile. De aceea, i‑a trimis pe fiecare pe rând, câte un anotimp, să privească un păr. Pe primul l‑a trimis iarna, pe al doilea primăvara, al treilea vara, iar pe mezin, toamna. Cand au revenit, i‑a adunat ÅŸi i‑a pus pe toÅ£i să descrie ce au văzut. Primul a zis că părul era urât, cu crengi golaÅŸe, întoarse ÅŸi răsucite. Al doilea că era acoperit de muguri verzi ÅŸi promitea mult. Al treilea fu de acord ÅŸi spuse că era plin de flori ce răspândeau un dulce parfum, cum nu mai simÅ£ise până atunci. Al patrulea a fost de acord cu toate acestea ÅŸi a adăugat că era încărcat de fructe coapte, împlinit ÅŸi plin de viaÅ£ă. Tatăl le‑a explicat atunci că toÅ£i au avut dreptate, pentru că fiecare a văzut doar un anotimp din viaÅ£a pomului. Le‑a mai spus că nu poÅ£i judeca pe nimeni cunoscându‑l doar într‑o anumită perioadă. 

Aceasta este esenÅ£a firii, a plăcerii, bucuriei ÅŸi dragostei pe care Å£i‑o dă viaÅ£a ÅŸi n‑o poÅ£i măsura decât la sfârÅŸitul tuturor anotimpurilor.

Să învățăm un cântecel¹: