A fost odată un om ce avea patru fii. Acesta dorea ca fiii lui să înveţe să nu mai judece pripit lucrurile. De aceea, i‑a trimis pe fiecare pe rând, câte un anotimp, să privească un păr. Pe primul l‑a trimis iarna, pe al doilea primăvara, al treilea vara, iar pe mezin, toamna. Cand au revenit, i‑a adunat şi i‑a pus pe toţi să descrie ce au văzut. Primul a zis că părul era urât, cu crengi golaşe, întoarse şi răsucite. Al doilea că era acoperit de muguri verzi şi promitea mult. Al treilea fu de acord şi spuse că era plin de flori ce răspândeau un dulce parfum, cum nu mai simţise până atunci. Al patrulea a fost de acord cu toate acestea şi a adăugat că era încărcat de fructe coapte, împlinit şi plin de viaţă. Tatăl le‑a explicat atunci că toţi au avut dreptate, pentru că fiecare a văzut doar un anotimp din viaţa pomului. Le‑a mai spus că nu poţi judeca pe nimeni cunoscându‑l doar într‑o anumită perioadă. 

Aceasta este esenţa firii, a plăcerii, bucuriei şi dragostei pe care ţi‑o dă viaţa şi n‑o poţi măsura decât la sfârşitul tuturor anotimpurilor.

Să învățăm un cântecel¹: