Cei zece ani de arhierie au fost marcaţi de un început smerit, în lipsa mijloacelor materiale necesare misiunii, urmat de împliniri revărsate din darul lui Dumnezeu pentru râvna, simplitatea, dragostea pentru cler şi popor şi entuziasm. 

După chipul misionarului Bisericii primare, înzestrat de Dumnezeu cu darul vorbirii limbilor (Preasfinţia Sa vorbeşte curent 4 limbi străine şi cunoaşte alte două limbi liturgice), capabil să comunice direct cu toţi partenerii de dialog în vederea facilitării misiunii, a călătorit ani în şir în lungul şi latul Europei, cultivând şi hrănind duhovniceşte acolo unde Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif a semănat. A continuat cu multă râvnă misiunea începută deja în sudul Franţei, în Spania şi Portugalia, deschizând astfel calea înmulţirii rapide a parohiilor, atât de necesare în contextul noului aflux de imigranţi, făcând, împreună cu preoţii de atunci, şi demersuri concrete pentru recunoaşterea Bisericii Ortodoxe Române în Spania.

În vara anului 2004 Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, cu apobarea Sfântului Sinod, a cerut Preasfinţitului Siluan să se ocupe de  comunităţile ortodoxe române din Italia, iar aici, în peninsulă, a reuşit  ca în câţiva ani, sprijinit de ostenitorii deja aflaţi în câmpul pastoral, să structureze o comunitate românească vie din toate punctele de vedere. În urma hotărârii Sfântului Sinod de înfiinţare a Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, în 2007, Preasfinţia Sa a început organizarea administrativă a Episcopiei Italiei şi Dumnezeu a încununat aceste strădanii prin identificarea unui imobil cu un potenţial excepţional, menit să găzduiască Centrul eparhial. În urma propunerii făcute de Colegiul electoral al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei (Paris, 19 februarie 2008), Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales episcop al Episcopiei Italiei, la 5 martie 2008, şi a fost înscăunat ca şi chiriarh de către Mitropolitul Iosif la Lucca, în ziua de 8 mai 2008.

După întronizare, tânărul episcop plin de zel şi de entuziasm misionar s-a dovedit a fi un administrator iscusit, reuşind în doar câteva luni să organizeze centrul eparhial, să creeze organisme administrative eficiente, să înceapă editarea de cărţi şi materiale de colportaj ca „merinde duhovnicească” şi, în acelaşi timp, să facă din reşedinţa eparhială cadru de primire şi întărire sufletească a tuturor ostenitorilor din eparhie. De curând, efortul Preasfinţiei Sale pentru consolidarea poziţiei episcopiei în Italia, început alături de Înaltpreasfinţitul Iosif pe când era episcop-vicar, a fost încununat de recunoaşterea oficială din partea Statului Italian. 

În contextul sensibil al prezenţei românilor în Italia, Preasfinţia Sa a ştiut să arate cât de importantă este organizarea bisericească pentru punerea în valoare a patrimoniului cultural şi duhovnicesc propriu neamului nostru şi ortodoxiei în general, dar şi pentru a da o mână de ajutor în vederea sprijinirii integrării românilor în societatea italiană şi a asigura asistenţa socială şi religioasă a celor care sunt în dificultate sau îşi ispăşesc neputinţele şi slăbiciunile în instituţiile penitenciare ale Statului Italian. 

Dintre toate darurile Preasfinţiei Sale, iese în evidenţă calitatea relaţiei cu clerul şi credincioşii, care impresionează prin simplitate, familiaritate şi, în acelaşi timp, duh de mărturie filocalică. Pentru toţi preoţii din eparhie şi pentru mulţi din Mitropolie, Părintele Episcop Siluan are cuvinte ziditoare ce nu pot fi uitate, izvorâte din experienţa misiunii în context occidental şi din legătura sa cu părinţi duhovniceşti de excepţie. Legătura şi preocuparea pentru copiii şi tinerii din eparhie, foarte mulţi la număr, prin Frăţia Nepsis, nu îl părăsesc niciodată, mărturie stând numeroasele momente de întâlnire cu ei, precum şi cuvintele pe care le adresează acestora, conştient ca ei sunt Biserica de mâine, moştenitorii adevărului credinţei în Hristos. 

Să ne trăiţi întru mulţi ani, Preasfinţite Părinte!