Într-o după-amiază, mama lui Marcel, un băiețel de 9 ani, a primit un telefon de la învățătoarea acestuia.

Aș dori să vă spun ce a făcut Marcel astăzi la școală, m-am gândit că merită să aflați.

Vă ascult, răspunse mama puțin neliniștită.

După cum știți, sunt învățătoare de mulți ani, dar așa ceva nu mi s-a mai întâmplat.

În această dimineață am predat o oră de creație literară și, așa cum procedez de obicei, le citesc și le dictez copiilor fabula „Greierele și Furnica”.

Greierul în desfătare,
Trecând vara cu cântare,
Deodată se trezește
Că afară viscolește,
Iar el de mâncat nu are.
La vecina sa furnică
Alergând, cu lacrimi pică
Åži se roagă să-i ajute,
Cu hrană să-l împrumute,
Ca de foame să nu moară,
Numai pân' la primăvară.

Apoi, mă opresc aici, lăsându-i pe copii să scrie pe o hârtie finalul fabulei.

Marcel a ridicat mâna și a întrebat: Doamna învățătoare, pot să fac un desen în loc de continuare? Dacă îți place, poți să faci, i-am răspuns, însă mai întâi te rog să scrii finalul fabulei.

După câteva minute lucrările au început să sosească la catedră. Ca și de alte dăți, au fost două variante de încheiere. Unii au spus că furnica și-a împărțit mâncarea cu greierele, amândoi trecând cu bine peste iarnă, iar alții au spus că furnica nu și-a împărțit mâncarea cu greierele, așa încât furnica a supraviețuit iar greierele a murit.

Doar Marcel a dat un alt fel de răspuns, cum nu am mai auzit până acum.

A scris așa: Furnica i-a dăruit greierașului toată mâncarea adunată. Greierașul a supraviețuit, însă furnica a murit.

Åži desenul?

Desenul este și el surprinzător. În partea de jos a lucrării scrise Marcel a desenat crucile de pe Golgota.

***

Åži umblați întru iubire, precum și Hristos ne-a iubit pe noi și S-a dat pe Sine pentru noi, prinos și jertfă lui Dumnezeu, întru miros cu bună mireasmă.
(Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, capitolul 5, versetul 2)

În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi și a trimis pe Fiul Său jertfă de ispășire pentru păcatele noastre.
 (Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, capitolul 4, versetul 10)