Arhimandrit Symeon : AÅŸ vrea mai întâi să mulÅ£umesc Maicii StareÅ£e ÅŸi tuturor surorilor din această sfântă mănăstire pentru primirea călduroasă pe care ne-au făcut-o. Åžederea noastră aici va fi din păcate foarte scurtă, dar aÅŸ vrea să le asigur că nu le vom uita. Iar acum, ce cuvânt aÅŸteptaÅ£i sfinÅ£iile voastre de la mine ?

Maica StareÅ£ă: Ce ÅŸtiÅ£i că trebuie monahilor ÅŸi monahiilor, pentru ascultare, pentru smerenie...

Arhimandrit Symeon : Toate acestea sunt de trebuinÅ£ă. Dar poate că timpul de care dispunem este prea scurt pentru a vorbi despre mai multe lucruri. Pentru că gândesc că adesea li s-a vorbit maicilor despre ascultare, despre rugăciune, ÅŸi despre toate aceste virtuÅ£i ale vieÅ£ii de mănăstire, aÅŸ vrea, pentru început, să nu subliniez decât ceea ce are a face cu lupta împotriva patimii acediei.

Pentru un călugăr sau o maică, este nevoie de inspiraÅ£ie. Ne deprindem cu inspiraÅ£ia la începutul vieÅ£ii de monah, dar după un timp, cu trecerea anilor, viaÅ£a riscă să devină monotonă, ÅŸi putem pierde din vedere Å£elul către care trebuie să tindem. Åži atunci începem să pierdem de fapt raÅ£iunea stării noastre de monah sau de monahie. Åži începem să găsim tot felul de defecte în mănăstire, cu Maica stareÅ£ă, cu celelalte maici.

StareÅ£ul Siluan, sfântul Siluan, subliniază că atunci când vedem toate aceste defecte în jur, este dovada că am pierdut nu numai inspiraÅ£ia duhovnicească, ci ÅŸi harul Sfântului Duh. Există o zicere, un dicton sau un aforism, care nu este creÅŸtin ÅŸi care spune cam aÅŸa, — ÅŸi aici trebuie atenÅ£ie (în sensul cel bun) : « Nu vedem lucrurile aÅŸa cum sunt, ci aÅŸa cum suntem noi înÅŸine». Atunci când vedem în jur tot felul de rele, este dovada că am pierdut soarele dinlăuntru. Åži cred că este foarte importantă această idee, anume că lumea dinafară în care ne aflăm nu are însemnătate, ceea ce are însemnătate este să avem harul Sfântului Duh.

În timpul acestui scurt pelerinaj, am avut ocazia să prânzim în mai multe mănăstiri, ÅŸi am admirat ordinea desăvârÅŸită a servirii la mese, ÅŸi mai ales grija cu care surorile sau fraÅ£ii ne serveau. Văzându-i, mi-am amintit de un pasaj din viaÅ£a Sfântului Siluan. Sfântul Siluan a primit de două ori în viaÅ£a sa, în două momente deosebite, harul Sfântului Duh. Prima oară a fost când lucra la moara de la Sfântul Pantelimon la Muntele Athos : a văzut pe Hristos în locul icoanei din biserică. Åži s-a umplut de harul Sfântului Duh din acea clipă, de care ÅŸi-a amintit toată viaÅ£a lui. Acesta i-a îngăduit să rabde toate ispitele pe care le-a avut de suferit. A doua oară când a primit un mare dar de har simÅ£it, a fost când slujea la masă pe călugării de la Sfântul Pantelimon într-o zi de sărbătoare. Astfel, uneori, oamenii se gândesc : e plictisitor să fiu nevoit să slujesc la masă sau să fac o ascultare, dar nu este bine să reacÅ£ionăm aÅŸa. Sfântul Siluan a subliniat că nicio muncă nu înjoseÅŸte pe om : singurul lucru care înjoseÅŸte pe om este păcatul. Să reÅ£inem această idee care spune că rangul social sau munca pe care o facem nu au importanÅ£ă. Sfântul Siluan spunea iarăÅŸi : în societate, unul este rege, altul este profesor sau fierar, altul Å£ăran, nu contează. Ceea ce contează este să iubim pe Hristos. Să iubim pe Dumnezeu.

Acum fac o asociere de idei, dar fără nicio legătură istorică : Părintele Sofronie ne spunea cu ocazia unei convorbiri duhovniceÅŸti că oamenii care vin în mănăstirea noastră pot crede că e dezordine. Noi suntem într-o mănăstire din Anglia. Spunea : pentru mine, nu e important să se ÅŸtie dacă în mănăstirea noastră este sau nu dezordine ; ceea ce este important, e să fie duhul lui Hristos. Astfel viaÅ£a călugărească, aÅŸa cum o văd eu, constă înainte de toate în a urma pe Hristos. Åži vedem că asta au făcut toÅ£i sfinÅ£ii. Au trăit după poruncile lui Hristos.

VedeÅ£i că nu vorbesc despre aspectele exterioare ale vieÅ£ii călugăreÅŸti, încerc să vorbesc despre aspectul ei lăuntric, iar acest aspect lăuntric este Evanghelia lui Hristos. În mănăstirea noastră, avem ca slujbă de obÅŸte rugăciunea lui Iisus. Este un lucru cu totul excepÅ£ional ca rugăciunea lui Iisus să fie slujbă de obÅŸte. Ne plac foarte mult slujbele bisericii, dar pentru motive pe care le-am explicat deja în altă parte, ÅŸi pe care nu le voi relua aici, aceasta nu este o invenÅ£ie sau o simplă idee, este realitatea în care trăim. Dar ea nu contravine făgăduinÅ£elor făcute în viaÅ£a de monah. Deoarece un lucru deosebit este că în timpul slujbei de tundere în monahism, în schima mare sau în schima mică nu se spune nicăieri că monahul trebuie să ia parte la slujbele bisericeÅŸti. Dar se spune că monahul trebuie să aibă întotdeauna pe buze ÅŸi în inimă rugăciunea lui Iisus : « Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieÅŸte-mă pe mine păcătosul ». Cred că în vremea noastră, rugăciunea lui Iisus este un dar deosebit pe care ni l-a făcut Dumnezeu. Sub forma aceasta a apărut în Occident Ortodoxia. Mai întâi cu acea cărticică intitulată Pelerinul rus. Cred că, pentru vremea noastră, concentrarea asupra rugăciunii lui Iisus ÅŸi toată tradiÅ£ia care o însoÅ£eÅŸte este o cale pe care Dumnezeu ne-o arată cu osebire.

Cred că lucrul acesta este adevărat ÅŸi pentru monahi ÅŸi pentru mireni.

Va urma