Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Se spune că sfinții nu au fost înțeleși prea bine de contemporanii lor, iar cazul Sfântului Simeon, de la a cărui trecere la Domnul s-a împlinit în acest an un mileniu, este un exemplu cât se poate de puternic. Lăsând deoparte aspectul statistic, dar și puternica simbolistică a celor o mie de ani, Sfântul Simeon este un reper nu doar prin faptul că a fost supranumit Noul Teolog, ci şi prin trăirea, prin scrierile, prin învățătura sa și prin moștenirea pe care ne-a lăsat-o. Despre Sfântul Simeon Noul Teolog ne-a vorbit și ne-a tâlcuit părintele profesor John Anthony McGuckin, cunoscut patrolog și specialist în teologia Sfinților Părinți răsăriteni.
Cine a fost Sfântul Simeon Noul Teolog?
Sfântul Simeon Noul Teolog este unul din cei mai importanți scriitori duhovnicești din tradiția noastră ortodoxă. El a trăit între 949 și 1022, ceea ce înseamnă că anul 2022, anul declarat de Sfântul Sinod ca an dedicat rugăciunii, este și un an aniversar al sfântului. Acesta și-a început viața ca nobil, în Asia Mică, dar familia sa l-a făcut eunuc, de mic copil, pentru a putea fi trimis să trăiască în palatul imperial din Constantinopol, spre a-l sluji pe împărat. Acest fel de viață l-a dezgustat într-atât, încât a fugit și s-a refugiat la părintele său duhovnicesc, care a rânduit ca Simeon să devină monah în Mănăstirea Studion. Datorită legăturilor sale de rang nobil, a fost numit egumen al aşezământului închinat Sfântului Mamas, la poarta Xylokerkos a orașului. Starea Bisericii din vremea sa i se părea destul de laxă și prea supusă statului, de aceea a încercat să introducă reforme care să ducă la o trăire duhovnicească mai arzătoare, mai centrată pe inimă. Acest lucru a provocat nemulțumiri în mănăstire și unii dintre monahi au conspirat împotriva sa, știind că el criticase viața decadentă de la curtea imperială. Împăratul, ostil, a poruncit să fie arestat și exilat din capitală, dar discipolii săi apropiați au venit alături de el, în exil, și au reconstruit o mănăstire pe malul opus, departe de Constantinopol, unde Sfântul Simeon a continuat să scrie. Una dintre ultimele sale lucrări a fost Imnurile iubirii dumnezeiești, lucrare care reprezintă un monument inegalabil al tradiției ortodoxe de rugăciune mistică. Scrierile sale au fost întotdeauna prețuite în Muntele Athos, dar au rămas în mare parte necunoscute laicilor ortodocși, până în secolul al XX-lea, când lucrările lui au început să apară în română, în franceză, în engleză și în rusă, iar numărul cititorilor a crescut.
Care este moștenirea spirituală a Sfântului Simeon, la care putem avea acces astăzi?
Lucrarea Sfântului Simeon (o practică duhovnicească ce subliniază importanța căutării lui Dumnezeu cu conștiința unei inimi fierbinți) a pregătit calea pentru doi sfinți foarte importanți în mișcarea isihastă: Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) și Sfântul Paisie Velicicovschi, în secolul al optsprezecelea, care, împreună cu părintele său duhovnicesc, Sfântul Vasile de la Poiana Mărului, au aprofundat tradiția isihastă în România. Credința de căpătâi a Sfântului Simeon este că fiecare credincios ar trebui nădăjduiască la o experiență profundă și personală cu Hristos Domnul; nu la o relație formală sau temătoare, în care să îndeplinească un număr limitat de îndatoriri duhov-nicești, cu speranța că este de ajuns pentru a-ţi câștiga mântuirea.
El ne îndeamnă să avem o inimă înflăcărată de dragostea de Dumnezeu, astfel ca fiecare dintre noi să cunoaștem prezența Domnului în viața noastră, în fiecare zi pe care o trăim. „Cheia” pentru aceasta este, bineînțeles, pregătirea pe care o facem, respectând poruncile și încercând să fim credincioși în rugăciune, dar mai ales să ne amintim că Hristos este prietenul păcătoși-lor; și că, dacă ne apropiem de Domnul cunoscându-ne slăbiciunile, și nu ne ascundem de El, ne va binecuvânta și ne va descoperi dragostea Lui printr-o prietenie adâncă și personală. Sfântul Simeon este atipic în învățăturile sale, de vreme ce mulți alți părinți duhovnicești au urmat o cale ce insista asupra faptului că Dumnezeu oferă daruri duhovnicești și revelații mistice celor care se înalţă pe culmi înalte în viața lor ascetică, fie bărbați sau femei, după mulți ani de perseverență a trăirii duhovnicești. Conform Sfântului Simeon, o inimă înfrântă atrage multă iubire din partea Domnului și o relație foarte personală, intimă. Aceasta învățătură se regăsește peste tot în spiritualitatea sa, dar poate fi descoperită și într-una din binecunoscutele rugăciuni de dinainte de Împărtășire [rugăciunea a 7-a], atribuită lui (şi alcătuită din mai multe fragmente preluate din Imnuri), unde ni se vorbește despre dorința lui Hristos de a fi prietenul intim al păcătosului ce se pocăiește.
Care ar fi principalele învățături desprinse din lucrarea Sfântului Simeon Teologul?
Sfântul Simeon i-a fascinat pe călugării de la Muntele Athos timp de multe secole, pentru că, pe lângă faptul că a îndemnat la pocăință zilnică – o cale rapidă spre o strânsă relație cu Hristos –, a lăsat și multe descrieri ale vederii luminii dumnezeiești (taborice) pe care a trăit-o în cursul vieții sale. Le spunea ucenicilor săi că experiența personală, vie, a Duhului lui Dumnezeu în inima credinciosului nu este ceva rezervat doar sfântului, ci este adevăratul scop al fiecărui creștin, și a insistat asupra faptului că oamenii ar trebui să înceapă să ia în considerare și să se gândească mai mult la ceea ce înseamnă trăirea personală a Duhului; nu la ceea ce li s-a spus despre Dumnezeu sau la „presupunerile” lor, ci la ceea ce simt ei în realitate, în inimile și în sufletele lor. Care era prezența lui Dumnezeu în viața lor? După cum le spunea ucenicilor lui, acesta era adevăratul început al unei vieți duhovnicești insuflate de Duhul Sfânt, pas dintâi al unei viguroase sporiri. Aceasta este, desigur, o rețetă nu doar pentru reînnoirea vieții unui credincios întru Hristos, ci chiar pentru reînnoirea întregii Biserici din vremea noastră.
În ce constă isihasmul? Este isihasmul doar o mișcare duhovnicească?
Această abordare a ajuns să fie cunoscută sub termenul general de „isihie”. Cuvântul provine din limba greacă și înseamnă „liniștea minții”, dar a fost folosit atât de mult de monahi, încât acum este și un cuvânt care uneori înseamnă doar „călugăr”. Sfântul Simeon nu a fost singurul învățător ortodox care a răspândit această tradiție, ea a fost centrală în scrierile patristice încă de la început, iar isihasmul, ca mișcare, a crescut între monahi până a devenit un copac mare, cu multe ramuri. În timpurile moderne (după secolul al XIX-lea, când a fost publicată Filocalia), isihasmul a ajuns, într-o formă moderată, la laicii ortodocși din întreaga lume. Una dintre aceste ramuri este metoda de rugăciune cunoscută sub numele de „Rugăciunea lui Iisus” sau „Rugăciunea inimii”, o rugăciune în cuvinte simple, repetate, care duce la încercarea de a ne ruga fără cuvinte, când conștiința inimii se contopește cu conștiința duhovnicească a credinciosului prin prezența interioară a lui Dumnezeu. Știm cu toții cât de dificil este să ne menținem concentrarea atunci când ne rugăm, iar această școală isihastă încearcă să disciplineze trupul, mintea (imaginația), precum și inima, și sufletul (simțurile superioare ale nous-ului nostru), astfel încât toate aceste părți constitutive ale conștiinței umane să poată lucra armonios împreună (de multe ori ele sunt în război unele cu altele, în viețile noastre zgomotoase și ocupate), pentru a permite ca trăirea duhovnicească a lucrării lui Dumnezeu înăuntrul nostru să ne apară întru-un mod cât mai limpede.
Anul 2022 a fost proclamat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”. Care sunt aspectele definitorii ale rugăciunii în opera Sfântului Simeon Noul Teolog?
În acest an, pe care Sfântul Sinod l-a declarat an special dedicat rugăciunii în viața creștinului, Sfântul Simeon este un punct de referință minunat și stimulant. Imnele iubirii dumnezeiești sunt o capodoperă de cuget duhovnicesc, una dintre marile comori ale Ortodoxiei, din păcate nu foarte bine cunoscută. Imnele au fost traduse în limbi moderne și publicate în ediții accesibile nu de prea multă vreme. Dacă ar fi să încerc să pun în câteva cuvinte contribuția Sfântului Simeon asupra rolului rugăciunii astăzi, aș spune următoarele: faptul că nu ne putem ruga timp de ore îndelungate nu trebuie să ne facă să credem că suntem departe de Dumnezeu. Sfântul Simeon a spus că trebuie doar să ne întoarcem inima către Dumnezeu și să-L invităm să vină în ajutorul nostru. Aceasta este culmea smereniei și a pocăinței și tocmai această mișcare Îl face pe Dumnezeu să-și reverse dragostea asupra sufletului care se întoarce astfel către El și Îl face pe Dumnezeu să i se arate ca un prieten iubitor. Sfântul Simeon ne arată cum rugăciunea poate deveni caldă și sinceră; și că, deși cuvintele și rugăciunile formale sunt foarte necesare, uneori, pentru a ne ajuta pe drumul nostru, totuși, atunci când inima se îndreaptă încrezătoare spre Dumnezeu, în tăcere iubitoare, atunci se pot întâmpla lucruri minunate.
A consemnat preotul Alexandru Ojică
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team