Aceste vremuri de încercare prin care trecem, socotite vremuri grele de către necredincioși, sunt o bună ocazie pentru creștini să verifice cât de mare sau cât de mică le este credința în Dumnezeu.

Simțim tot mai mult lucrarea înverșunată a celui rău prin răspândirea unor informații de cele mai multe ori contradictorii, menite să inspire frica și deznădejdea în oameni. Asimilându‑le zi de zi, noapte de noapte, de multe ori cădem și noi, creștinii, în capcanele acestei viclenii.

Sfântul Iosif Isihastul spunea: „Fără voia lui Dumnezeu nici nu ne îmbolnăvim, nici nu murim.”². Și dacă Dumnezeu îngăduie să ne îmbolnăvim sau să murim, trebuie să fim conștienți că această îngăduință din partea lui Dumnezeu nu este nicidecum o pedeapsă pentru păcatele noastre, acestea fiind deja răscumpărate pe Cruce de Domnul Hristos, ci este lucrarea Lui cea mântuitoare pentru om și o binecuvântare. Căci tot Sfântul Iosif Isihastul ne spune: „Dumnezeu Cel milostiv caută măcar un motiv și orice prilej pentru a mântui un suflet. Așadar, smerește‑te și sprijină‑ți toată nădejdea în El.”³.

Percepând în felul acesta răul aparent din viața noastră, intrăm, de fapt, în taina Crucii, care „aduce bucurie la toată lumea” și care, „pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu”⁴.

De ce și noi, credincioșii, cădem pradă acestei frici diavolești? Din cauza puținătății credinței noastre, din cauza faptului că uităm care ne sunt prioritățile în viață și din cauza faptului că nu înțelegem pe deplin și nu ne‑am însușit taina Crucii, care nu este alta decât Iubirea răstignită, Iubirea care se jertfește până la sacrificiul total, până la moarte.

Părintele Efrem Filotheitul își povățuia ucenicii în felul următor: „Dacă ne vom teme de Dumnezeu, nu vom cădea în ispită. Dacă nu ne‑am iubi pe noi înșine mai mult decât pe Dumnezeu, nu am înclina spre păcat. Dar bunătatea Sa nu a lăsat căderile fără putință de îndreptare. Pentru aceasta ne ridicăm din nou și astfel se face biruință prin cădere.”⁵.

Ne este frică de suferință și de moarte pentru că ținem și suntem legați de viața aceasta. Cu cât suntem mai mult legați de viața aceasta, de noi înșine și de bucuriile trecătoare ale vieții acesteia, cu atât mai mult ne va fi greu să o moștenim și să o câștigăm pe cea veșnică. Domnul este foarte clar în cuvintele Sale: „Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.”⁶. Nu a rostit Domnul aceste cuvinte pentru a nu ne iubi părinții, frații, fiii, fiicele sau pe aproapele nostru. Nicidecum. Cum ar putea să ne învețe greșit, când a cincea poruncă din decalog spune foarte clar: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să‑ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeul tău ţi‑l va da ţie!”⁷? Hristos nu este călcător de Lege. El este împlinirea Legii și Mântuitorul omului. De aceea ne atrage atenția asupra faptului că trebuie să‑L căutăm și să‑L iubim mai întâi de toate pe Dumnezeu, așa cum El ne iubește pe noi. Rodul acestei iubiri reciproce dintre om și Dumnezeu va face să se reverse binecuvântare îmbelșugată asupra tuturor acelora pe care‑i iubim. Doar iubindu‑L pe Dumnezeu, „din toată inima noastră, din tot sufletul nostru, din tot cugetul nostru şi din toată puterea noastră”⁸ vom ști cum să‑i iubim liber, fără patimă posesivă, pe cei din jurul nostru.

Nimic și nimeni din viața aceasta nu trebuie să ne tragă înapoi. Nici măcar păcatul. Bătrânul Amfilohie a fost întrebat dacă se teme de moarte şi a răspuns: „Nu mă tem de moarte, dar nu pentru faptele mele, ci pentru că eu cred în mila lui Dumnezeu.”⁹. Şi tot el spune: „Prin harul lui Dumnezeu, omul reuşeşte să urce duhovniceşte, se schimbă, devine alt om şi frica îl părăseşte. Nu se mai teme de moarte şi consideră viaţa actuală, oricât de bună ar fi, ca o robie.”¹⁰. Iar Sfântul Iosif Isihastul învăța și mărturisea despre sine: „Când pui moartea în fața ta și o aștepți în fiecare clipă aceasta fuge departe de tine. Când îți este frică de moarte, atunci aceasta te urmărește continuu. Am înmormântat trei tuberculoși nădăjduind că se va lua boala și la mine. M‑am îmbrăcat cu haina unui muribund, dar moartea fugea la cei care se temeau de ea.”¹¹.

Dragii mei, ar fi bine să‑I cerem Domnului să ne vindece de schizofrenia duhovnicească, boală care este răspândită în toată lumea de virusul fricii, o adevărată pandemie, care ne sleiește de putere sufletele și ne pune în pericol viața cea veșnică, pentru care ne‑a creat Dumnezeu. Şi în schimb să‑L rugăm pe Duhul Sfânt să ne sădească în inimă acel dor de viață făcător, pentru a ne dori cu adevărat venirea Domnului, așa cum o cerem, de fapt, de mai multe ori în zi atunci când rostim rugăciunea Domnească, „vie, Doamne, Împărăția Ta”.

Scriind toate acestea, voi încheia în cuvintele Sfântului Ioan Evanghelistul: „Vino, Doamne Iisuse! Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi, cu toţi! Amin.”¹²

† Episcopul Timotei al Spaniei și Portugaliei

Note: