Însă în acea vreme Împăratul Maximin Daia (305-311)², urmând lui DiocleÅ£ian, voia să-i silească pe toÅ£i supuÅŸii săi să aducă jertfe idoleÅŸti în semn de supunere faÅ£ă de el, iar cei ce nu primeau erau supuÅŸi la chi­nuri ÅŸi daÅ£i morÅ£ii. Cum astfel de ritualuri nelegiuite aveau loc ÅŸi în Alexandria, Ecaterina s-a înfăÅ£iÅŸat dinaintea împăratu­lui, în templu, i-a adus omagiul de suveran, însă a condamnat cu asprime închinarea la idoli. Uluit mai întâi de frumuseÅ£ea fără sea­măn a tinerei fecioare ÅŸi de îndrăzneala aces­teia, împăratul a ascultat raÅ£ionamentul său ÅŸi a fost cucerit de înÅ£elepciunea de care dă­dea dovadă. Ecaterina i-a propus să înfrun­te într-o discuÅ£ie publică pe înÅ£elepÅ£ii ÅŸi re­torii cei mai de seamă din imperiu. Suveranul a primit ÅŸi a trimis mesageri în tot imperiul pentru a-i aduna pe înÅ£elepÅ£i, pe filozofi, pe retori ÅŸi pe dialecticieni. AceÅŸtia au venit în număr de cincizeci³ la Alexandria ÅŸi s-au în­făÅ£iÅŸat dinaintea împăratului ÅŸi a mulÅ£imii adunate în amfiteatru, având-o în faÅ£a lor pe tânăra cea plăpândă, singură, luminată însă de harul Duhului Sfânt. Ecaterinei nu îi era deloc teamă de ei, căci i se arătase Sfântul Arhanghel Mihail pentru a o încredinÅ£a că Domnul avea să vorbească prin gura sa, în­vingând înÅ£elepciunea lumii acesteia prin ÎnÅ£elepciunea cea de sus. Întărită astfel în hotărârea sa, Ecaterina a arătat care erau gre­ÅŸelile si contradicÅ£iile oracolelor, ale poeÅ£i­lor ÅŸi filozofilor. Tânăra a demonstrat că ei înÅŸiÅŸi recunoscuseră că presupuÅŸii zei ai pă­gânilor sunt demoni ÅŸi manifestări ale pati­milor omeneÅŸti. Pentru a-ÅŸi justifica argu­mentele, sfânta a făcut apel la prevestirile Sibilei ÅŸi ale lui Apollo, care anunÅ£au în chip neclar Întruparea Domnului ÅŸi Patimile cele mântuitoare ale Fiului lui Dumnezeu. Sfânta a demascat fabulele ÅŸi miturile, proclamând că lumea fusese creată din nimic de Unul Dumnezeu adevărat ÅŸi pururea veÅŸnic ÅŸi că omul a fost eliberat din moarte prin întru­parea Fiului cel Unul Născut al Tatălui. ReduÅŸi la tăcere, retorii ÅŸi-au recunoscut gre­ÅŸeala ÅŸi au cerut sfintei să primească Sfântul Botez. Cuprins de mânie la vederea acestui eÅŸec, împăratul a poruncit să fie arestaÅ£i cei cincizeci de înÅ£elepÅ£i, apoi i-a condamnat să piară în foc în ziua de 17 noiembrie.

După ce a încercat, prin felurite lingu­ÅŸiri, să o convingă pe Ecaterina, suveranul a poruncit să fie pusă la cazne ÅŸi a aruncat-o în temniÅ£ă, aÅŸteptând să fie fabricat un in­strument de tortură înspăimântător, alcă­tuit din patru roÅ£i pline de cuie ÅŸi legate îm­preună printr-un ax. De cum a fost gata, sfânta a fost legată de el; însă un înger a ve­nit să o elibereze, iar carul morÅ£ii a prins a coborî la vale, ucigând numeroÅŸi păgâni în calea sa. Văzând acestea, soÅ£ia împăratului a trecut ÅŸi ea la dreapta credinÅ£ă⁴ ÅŸi s-a dus s-o cerceteze pe sfânta muceniÅ£ă în închi­soare, dimpreună cu generalul Porfirie – un prieten apropiat al suveranului – ÅŸi două sute de soldaÅ£i, care au devenit la rândul lor ucenici ai lui Hristos. Sfânta Ecaterina i-a primit cu bucurie ÅŸi le-a prorocit că aveau să primească în curând cununa ce le este gătită vitejilor atleÅ£i ai lui Hristos. Aflând împăratul despre trădarea apropiaÅ£ilor săi, s-a umplut de mânie ÅŸi, uitând de orice sim­Å£ământ omenesc, a poruncit să fie chinui­tă în chip crud ÅŸi soÅ£ia sa, apoi a pus să i se taie capul în ziua de 23 noiembrie ÅŸi să fie daÅ£i la moarte Porfirie ÅŸi soldaÅ£ii. În ziua de 25 noiembrie, Ecaterina a fost scoasă din temniÅ£ă ÅŸi adusă în faÅ£a tribunalului, mai frumoasă decât atunci când fusese arunca­tă în închisoare ÅŸi strălucind întru totul de bucuria cea cerească, fiindcă vedea că se apropia ziua unirii sale cu Hristos. Sfânta a fost dusă în afara oraÅŸului ÅŸi, după ce a înălÅ£at Domnului o rugăciune de mulÅ£umi­re pentru descoperirea comorii de mult preÅ£ a înÅ£elepciunii, i s-a tăiat capul.

Au venit atunci doi îngeri ÅŸi au purtat trupul ei din Alexandria pe Muntele Sinai. Acolo a fost desscoperit în veacul al VlII-lea de un pustnic care vieÅ£uia în apro­piere. Sfintele moaÅŸte au fost strămutate la mănăstirea ce fusese întemeiată în vea­cul al VI-lea de Împăratul Iustinian⁵ ÅŸi se află acolo ÅŸi în zilele noastre; ele izvorăsc un miros ceresc ÅŸi înfăptuiesc nenumăra­te minuni.