Prin Învierea Sa, Hristos dăruieste lumii întregi roade bogate, oferindu-Se si împărtăsindu-Se pe Sine fiecăruia, în mod deplin si personal. Dacă omul Îl primeste în inima sa si dacă inima omu­lui este curată si bună, Hristos aduce mult rod întru răbdare. El ne iubeste atât de mult, încât îsi împarte viaţa Sa cu noi, ne răscumpără din păcat si din moarte, ne iartă mereu si moare, pentru ca noi să fim vii, să mostenim toate darurile Sale si să ne bucurăm pururea împreu­nă cu El.

Răbdarea, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur, este „cea mai puternică armă în ispite”, iar Sfântul Efrem Sirul ne asigură că „cel care rabdă îndelung totdeauna este vesel si bucuros. Cel ce rabdă îndelung este departe de mânie. Răbdarea nu are măsură dacă este amestecată cu umilinţa” Tot Sfântul Efrem Sirul ne învaţă să-I ce­rem lui Dumnezeu, în rugăciune, ca ală­turi de duhul curăţiei, al gândului smerit şi al dragostei, să ne dăruiască duhul răb­dării, ca fiind esenţial pentru înaintarea noastră duhovnicească. Traducem ter­menul hupomonedin greacă prin răbda­re sau suportare (îndurare), dar el ne con­duce, vom vedea, la înţelesuri mult mai adânci. Cunoaştem şi termenul de îndelungă-răbdare, care este o calitate a dra­gostei celei adevărate, a dragostei lui Dumnezeu şi a celor cărora le-o dăruieş­te Dumnezeu. „Dragostea îndelung rab­dă (...) Toate le suferă, toate le crede, toa­te le nădăjduieşte, toate le rabdă”. Sfântul Apostol Iacov ne învaţă că: „încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea”, iar Sfântul Apostol Pavel adaugă: „El – adi­că Domnul – nu va îngădui ca să fiţi ispi­tiţi mai mult decât puteţi, ci o dată cu is­pita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda”.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne deslu­şeşte, ca nimeni altul, că „răbdarea în su­ferinţă este o faptă bună atât de mare, în­cât ea, chiar şi pe cei mai mari păcătoşi, îi slobozeşte de datoria lor cea grea”, referindu-se la păcatele pe care le săvârşim. Este foarte important ca răbdarea noas­tră să fie nu atât cu aşteptarea în tristeţe a unui sfârşit, cât mai ales cu speranţă şi încredere, să fie o răbdare dornică de un nou început. Omul care rabdă, după voia lui Dumnezeu, este omul plin de nădej­de, omul de ispravă, omul pe care te poţi bizui la nevoie. Cunoaştem răbdarea em­blematică a lui Iov, care în final i-a adus înapoi acestuia cinstea şi bunăstarea; răbdarea îndelungată a dreptului Simeon, care i-a adus mulţumirea şi binecuvânta­rea de a-L ţine în braţe pe pruncul Iisus; sau pe cea a săracului Lazăr din pilda bo­gatului nemilostiv din Evanghelie, care nu şi-a pierdut speranţa şi Dumnezeu l-a miluit. Îi cunoaştem pe slăbănogul de la scăldătoarea Vitezda, care a pătimit 38 de ani, pe femeia gârbovă şi pe nenumă­raţi alţii. Chiar şi noi gustăm zilnic din rodul răbdării având nădejdea că Dum­nezeu ştie de rostul fiecăruia dintre noi şi astfel vedem cât de minunat este ca, prin rânduiala lui Dumnezeu, nimic să nu fie zadarnic.

Mulţi oameni, însă, îşi pierd răbda­rea. Aşadar, în sens negativ, cunoaştem şi termenul de nerăbdare, care îi aduce celui care o încearcă multă tulburare şi declin. Nu este necesar să dăm exemple, pentru că este plină lumea de oameni nerăbdători. Chiar noi înşine gustăm din nerăbdare uneori. Nimeni n-a ajuns la răbdare, decât prin înfruntarea lipsei de răbdare. Răbdarea, pusă mereu la încer­care, o dobândim printr-o hotărâre sta­tornică, născută din voinţă şi, bineînţe­les, doar cu ajutorul şi bunăvoinţa lui Dumnezeu. Întorcându-ne la cuvântul de început, vedem mai limpede că roada, pe care Dumnezeu ne-o promite bogată, a seminţei sau a Cuvântului Său pătruns in mintea şi inima noastră se poate implini doar intru răbdare şi că tot acest proces este unul firesc, de conlucrare a noastră cu voinţa lui Dumnezeu. Mişcarea vie a gândirii noastre ne conduce mereu spre Dumnezeu cu elan şi credinţă, atâta vreme cât nu ne pierdem răbdarea şi increderea că Dumnezeu ne-a inclus pe fiecare intr-un măreţ plan al Său, pe care il putem numi simplu: mântuire. Să nu uităm nicicând că acesta este scopul şi menirea noastră de creştini, vieţuitori in lumea aceasta trecătoare, ori­entaţi spre viaţa veşnică şi fericită, in Dumnezeu.

Cu aceste gânduri şi având certitudinea Învierii lui Hristos, vă imbrăţişez cu drag pe toţi şi vă adresez părinteşti binecuvântări.

Hristos a Înviat!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei
(Fragment din Scrisoarea Pastorală la Învierea Domnului 2016)