MAICA DOMNULUI FIINÅ¢A CEA MAI DISCRETÄ‚ DINTRE PÄ‚MÂNTENI

Într-o lume dominată de cultul exhibiÅ£iei este aproape „indecent” să vorbeÅŸti despre discreÅ£ie. Deviza omului secularizat este: exhibă totul, pentru că doar aÅŸa poÅ£i deveni interesant. ViaÅ£a trebuie topită sub lumina reflectoarelor, astfel încât să nu mai existe nicio graniÅ£ă între spaÅ£iul privat ÅŸi cel public. Parcă ne este teamă ca nu cumva să fim înghiÅ£iÅ£i de anonimat. Societatea mediatică în care trăim are drept obiectiv intruziunea în toate sferele vieÅ£ii private, pentru a cuantifica totul în rating, vizualizări, like-uri, trafic etc. Din această cauză lumea se hrăneÅŸte cu ceea ce propovăduiesc tabloidele. Nimic nu contează dacă nu îmbracă haina spectaco­lului, a devoalării tainei, a parcelării vieÅ£ii private în sfera publică. Deci, totul tre­buie să fie la vedere pentru a asigura intensitatea audienÅ£ei, care te face celebru mai ales prin prostie ÅŸi dezmăÅ£ moral.

În contrast cu chipul lumii de astăzi, viaÅ£a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu excelează prin discreÅ£ie si nobleÅ£e interioară. Nu are o biografie proprie,pentru că via­Å£a Ei este viaÅ£a Lui Hristos. Atât de mult L-a iubit pe Domnul, încât viaÅ£a ei s-a identificat cu viaÅ£a Lui. De aceea, în tradiÅ£ia ortodoxă, Maica Domnului este re­prezentată ÅŸi lăudată în iconografia ÅŸi imnele Bisericii întotdeauna în legătură cu Hristos ÅŸi (aproape) niciodată separat. Astfel, taina Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este în corelaÅ£ie cu taina lui Hristos, pentru că este o expresie a cuvân­tului Sfântului Apostol Pavel: „nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieÅŸte în mine” (Gal. 20). Cei care sunt obiÅŸnuiÅ£i cu imnografia Bisericii vor sesiza cu uÅŸurinÅ£ă că eve­nimentul Întrupării, taina unirii celor două firi – dumnezeiască ÅŸi omenească – în unicul Ipostas al Logosului dumnezeiesc, este preamărit în ceea ce se numeÅŸte rânduiala liturgică „a Născătoarei”. Sintetizând, este ca ÅŸi cum Maica Domnului ne-ar învăÅ£a: „Dacă vrei să devii celebru, aleargă după taină ÅŸi discreÅ£ie, căci dacă vrei să alergi după celebritate vei da, cu siguranÅ£ă, de anonimat”.

Maica Domnului nu are memorii, nu are un testament.Ea nu a scris nimic, pen­tru că a făcut totul. Astăzi, în civilizaÅ£ia Gutenberg, se scrie foarte mult ÅŸi nu se face (aproape) nimic. De ce nu a scris Preasfânta Născătoare de Dumnezeu? Pentru că ea făptuia totul în taină. Sfântul Evanghelist Luca menÅ£ionează profeÅ£ia dreptului Simeon adresată Maicii Domnului: „Åži prin sufletul tău va trece sabie” (Lc. 2, 35). Asocierea dintre „sabie” ÅŸi „cruce” este una extrem de izbitoare. Răstignirea lui Hristos este „sabia-cruce” care trece prin inima Preasfintei Născătoare. Ea trăieÅŸte suferinÅ£a Fiului său ca pe propria suferinÅ£ă, pentru că Îl iubea nemăsurat: „precum dragostea Maicii Domnului era nemărginită ÅŸi de neajuns, aÅŸa ÅŸi durerea ei, nemăr­ginită ÅŸi nouă neajunsă” (Sfântul Siluan Athonitul). Fapta ei a fost iubirea ÅŸi sufe­rinÅ£a pentru Domnul cel răstignit ÅŸi înviat.

Maica Domnului nu a predicat.PrezenÅ£a Ei în Evanghelii este discretă, aproape imperceptibilă, exceptând dialogul cu Arhanghelul Gavriil, doxologia după vestea zămislirii Fiului lui Dumnezeu ÅŸi cuvântul de la nunta din Cana Galileii. De ce nu a predicat? Pentru că verbul care o declină cel mai bine este „a tăcea”. Omul care tace nu are răgaz pentru a vorbi. Mai mult, niciodată nu vom întâlni un suflet dis­cret care să poliloghească. Este ca ÅŸi cum ai vrea să albeÅŸti cărbunele. Sfântul Evanghelist Luca ne spune că „Maria păstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima ei” (Lc. 2, 19). Inima ei a devenit o vistierie a cuvintelor dumnezeieÅŸti, de­oarece „Cuvântul ipostatic S-a scris în Fecioară prin degetul lui Dumnezeu, Care e Duhul dumnezeiesc” (Sfântul Grigorie Palama). Am putea spune că Preasfânta Născătoare de Dumnezeu a devenit o Scriptură vie, de carne.

ÎN LOC DE CONCLUZII

„Împarte, aÅŸadar, cu bogăÅ£ie întreg poporului tău moÅŸtenirea ta, mila ÅŸi haruri­le tale, Stăpână! Dă dezlegare lucrurilor cumplite ce ne Å£in în puterea lor! Vezi de câte ÅŸi de ce fel de lucruri cumplite, ÅŸi ale noastre ÅŸi străine, ÅŸi din afară ÅŸi dinăun­tru, suntem istoviÅ£i! Schimbă în mai bine toate, pe cei dinăuntru ÅŸi de un neam cu noi, îmblânzindu-ne unii faÅ£ă de alÅ£ii (...) Măsoară grija ÅŸi tămăduirea ta cu sufe­rinÅ£ele noastre, împărÅ£ind sufletelor ÅŸi trupurilor noastre harul îmbelÅŸugat ÅŸi de ajuns pentru toÅ£i” (Sfântul Grigorie Palama).

† Ignatie Muresanul