Adaugat la: 1 Decembrie 2009 Ora: 15:14

Omilie despre Dreptul Iosif

Extras din sinaxarul sârbesc al Sfântului Nicolae Velimirovici – la 24 decembrie. „Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit, şi… a făcut cum îi poruncise îngerul Domnului.” (Mt. 1, 19 ; 24)

 

Datori suntem a ne teme de Dumnezeu, nu de oameni, pe El să-L ascultăm, şi nu oamenii. Aceasta este învăţătura pe care ne-o dă viaţa dreptului Iosif, ruda şi ocrotitorul Sfintei Fecioare Maria. El a trăit momentul în care Legea întâlneşte Harul. Fiind pe deplin supus Legii, Iosif voia să o părăsească pe Sfânta Fecioară, în al cărui trup neprihănit se sălăşluise Mântuitorul lumii, dar când i-a descoperit îngerul lui Dumnezeu că în Maria „de la Duhul Sfânt” s-a zămislit, el a părăsit acest gând şi „a făcut cum îi poruncise Îngerul Domnului”. N-a judecat cu mintea lui, ci a făcut voia lui Dumnezeu. Pentru aceasta Dumnezeu i-a dăruit mare slavă atât în cer, cât şi pe pământ. În tăcere, pe ascuns, el s-a supus lui Dumnezeu iar Acesta l-a preamărit pe faţă. L-a făcut vrednic de Împărăţia Cerurilor nu doar pe el, ci şi pe fiii şi fiicele sale. Oare ce putea râvni mai mult un tată, decât să-şi vadă fiii apostoli ai lui Hristos? Iar Iosif a avut doi fii care au devenit apostoli. Căci în acest chip îi preamăreşte Dumnezeu pe cei ce-L ascultă şi se tem de El.

O, Preamărite Doamne, Dumnezeul dreptului Iosif, ajută nouă păcătoşilor să iubim dreptatea Ta şi numai de Tine să ne temem. Ţie se cuvine slava şi lauda în veci.

Amin. 

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni