Scena se petrece după vindecarea femeii gârbove în zi de sâmbătă¹ şi după cele două pilde, cea cu grăuntele de muștar și cea cu aluatul din frământătură², imediat înaintea unei teribile certări adresate Ierusalimului, în care Hristos va proroci osândirea și distrugerea acestuia³. Ne aflăm probabil la începutul celui de-al treilea an de misiune a Domnului. Și, cum tradiția situează vindecarea femeii gârbove la Horazin, este posibil ca toate acestea să se petreacă în Galileea; însă Sf. Luca ne precizează că Hristos se află „călătorind spre Ierusalim” (poate pentru a sărbători Paștile). Cum evanghelistul ne spune că Hristos „mergea prin cetăți și prin sate, învățând”, și deci că era în plină misiune, putem presupune că persoana care Îl întreabă Îl cunoaște, sau cel puțin tocmai a ascultat învățătura Lui. Întrebarea este pertinentă și indică o anumită neliniște: „Doamne, puțini sunt cei care se mântuiesc?”. Putem aminti că Aposolii înșiși vor vorbi despre asta la întâlnirea cu tânărul cel bogat, câteva luni mai târziu, spunându-I Stăpânului: „Atunci cine poate să se mântuiască?”, într-atât comentariul lui Hristos li se părea imposibil („mai degrabă va trece cămila prin urechea acului...”)⁴. Fiecare dintre noi poate să-și pună această întrebare.

Domnul se arată aici mai pedagog decât cu ucenicii Săi: „Siliți-vă să intrați prin poarta cea strâmtă. [a Împărăției lui Dumnezeu]”. Să observăm mai întâi că spune „siliți-vă”, ceea ce înseamnă „faceți eforturi, străduiți-vă”, și încă, „dați-vă osteneala”, lucru mai uşor decât să treacă o cămilă prin urechile acului. Este o învățătură duhovnicească, pe care trebuie să o înțelegem duhovnicește. De fapt, ea se potriveşte cu tot ce spusese mai înainte, și este calea duhovnicească a omului. Nu pot intra în comuniune cu Dumnezeul cel smerit și blând⁵ decât cei care au devenit și ei smeriți și blânzi. Asta înseamnă a nu fi concentrat asupra ta însuţi, ci asupra lui Dumnezeu, și a fi întors către ceilalți, a nu fi bogat pentru tine, ci a fi bogat pentru Dumnezeu și spre a dărui celorlalți. Hristos ne învață dăruirea de sine, să murim nouă înșine, ceea ce se aseamănă cu kenoza dumnezeiască. Acest principiu dumnezeiesc este cheia oricărei vieți duhovnicești și corespunde cu ceea ce va spune de mai multe ori: să ne luăm crucea și să-I urmăm, ceea ce înseamnă să acceptăm suferința și moartea (pentru Dumnezeu). Este un drum greu, care cere multe eforturi și stăruință. Domnul spusese deja lucrul acesta în cuvântul Său de început, raportat de Sf. Matei, când a făcut un comentariu grăitor: „că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire [moartea veșnică], şi mulţi sunt cei care o află; și strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt care o află”⁶. Hristos ne spune: e mult mai ușor și plăcut să cobori un munte – și să te pierzi – decât să-l urci pentru a te ridica până la Dumnezeul cel necreat, să intri în comuniune cu El, adică să fii îndumnezeit. Cu toții facem această experiență în mod constant.

Apoi insistă: „mulți, zic vouă, vor căuta să intre [ceea ce este foarte diferit de a se strădui să intre] și nu vor putea”, pentru că nu au ajuns la asemănarea cu Dumnezeu (prin smerenie). Iar când Stăpânul va închide ușa [adică va rosti judecata tuturor oamenilor], degeaba vor mai bate la ușă și vor striga „Doamne, deschide-ne nouă!”. Eu le voi spune: „nu vă știu de unde sunteți”; nu sunteți fii ai Tatălui Meu ceresc, care este și Tatăl vostru. Aici regăsim pilda Fecioarelor înțelepte și a celor nebune⁷, când Mirele le răspunde celor nebune: „amin, zic vouă, nu vă cunosc⁸ pe voi”; nu avem același Tată, același izvor. Degeaba insistați, amintind că ați „mâncat și băut înaintea Mea” (dar nu cu Mine) și că v-am învățat acolo unde trăiați („în piețele noastre”), dar nu M-ați ascultat, nici nu ați săvârșit poruncile Mele.

Atunci, vă voi spune: „depărtați-vă de la Mine toți lucrătorii nedreptății”, voi, care nu sunteți pe potriva cugetelor drepte ale Tatălui Meu ceresc. La Sfântul Matei, tot în Cuvântul de început, însă puțin mai departe⁹, Hristos a dat o precizare capitală: „nu va intra în Împărăția cerurilor decât cel care va face voia Tatălui Meu ceresc”. Şi a mers chiar mai departe, punând în gura celor care voiau să intre cu orice preț vorbele acestea: „oare nu în numele Tău am prorocit, am alungat demoni și am făcut multe minuni?”, lucru preluat la Sfântul Luca („am mâncat și băut înaintea Ta, și ai învățat în piețele noastre”). Este foarte greu de înțeles, însă putem socoti ce înseamnă asta: că lucrările voastre au rămas exterioare, nu v-au schimbat inima; sau nu ați stăruit și ați căzut. Aceasta este părerea Sfântul Ioan Gură de Aur: „nu au trăit rău când au făcut minuni: s-au stricat și au căzut în nelegiuire”.¹⁰ Și apropie de aceasta imnul iubirii de la Sfântul Pavel: „dacă dragoste nu am, la nimic nu-mi folosește”.¹¹ Verdictul Stăpânului la Sfântul Luca este același ca la Sfântul Matei: „Nu știu de unde sunteți. Depărtați-vă de la Mine toți lucrătorii nedreptății.”¹².

 Și adaugă, in fine: „Când veți vedea pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov și pe toți prorocii”, stând la masă cu Dumnezeu, iar voi, „fiii Împărăției, azvârliți în întunericul cel mai dinafară”, veți plânge și veți scrâșni din dinți. Să nu uităm că Hristos se adresează evreilor, popor ales de 2000 de ani (Avraam). Însă, după cum va spune peste puțin timp, în pilda Ospățului ceresc, odaia de nuntă a Împărăției Tatălui Meu va fi plină¹³, căci „mulți vor veni la el, de la Răsărit și de la Apus, de la miazăzi și de la miazănoapte, în Împărăția cerurilor”, adică din cele patru puncte cardinale, din toate popoarele. Este o prevestire a convertirii Neamurilor și a Bisericii neamurilor. Apoi încheie: cei de pe urmă [Neamurile] vor fi cei dintâi [creștini], iar cei dintâi [evreii] vor fi cei de pe urmă [aruncați în Iad]. La Sf. Matei spune „mulți”.

De fapt, Domnul spune ceea ce spusese încă de la Cuvântul Său de început. Nu ascunde nimic, spune Adevărul. Iar prorocia se va împlini: foarte puțini din frații Săi evrei Îl vor urma și vor alcătui miezul inițial al Bisericii, în vreme ce mulțime de păgâni vor veni la El, din cele patru puncte cardinale, din toate regiunile lumii, din toate civilizațiile și culturile. Casa Tatălui, Împărăția lui Dumnezeu, va fi plină, după bună voia Sa. De-am putea și noi să intrăm în ea, punând în practică învățătura lui Hristos.

Note: