Cei ce au binecuvântarea unei sănă­tăţi bune şi care se pot înfrâna de la mân­care câteva săptămâni de-a rândul ajung într-o stare de fericire. Patimile sunt ali­nate. Un simţământ viu de pace şi prezen­ţa lui Dumnezeu însoţesc rugăciunea. Este o mare nefericire că astăzi suntem adesea lipsiţi de o astfel de tărie.

Astăzi este cu neputinţă a impune de­plin rânduielile Bisericii. Fiind foarte di­feriţi unul de altul, hotărâţi-vă fiecare mă­sura postului.

Omul ce a ajuns a se ridica mai presus de toată legea a atins starea de îndumnezeire, adică mântuirea. Este mai de însem­nătate a fi conştient şi răspunzător pentru fiecare mişcare a inimii şi a minţii, decât a avea o pravilă.

Este mai greu a ajunge la o anume sta­re de dreaptă-osebire decât a-ţi rândui niş­te pravile.

În viaţa zilnică este de mare însemnă­tate să rămânem neîntrerupt cu luare-aminte la îndrumările date nouă de Dumnezeu despre ceea ce trebuie să facem şi despre felul cum să facem. Nu putem totuşi a ne slobozi deplin de gânduri rele; nimeni nu poate, nici chiar cei mai desăvârşiţi. Oricât de deplină ar fi desăvârşirea, ea niciodată nu împiedică omul a se tulbura. În schimb, odată cu experienţa vieţii duhovniceşti, ceea ce mai înainte ne clătina devine mai puţin greu de depăşit.

Cel mai bine este a nu lua aminte la gânduri şi a se adânci în rugăciune, a grăi cu Dumnezeu prin rugăciunea noastră.