Adaugat la: 5 Aprilie 2013 Ora: 15:14

Cererea fiilor lui Zevedeu

a 5‑a Duminică din Post – Marcu 10, 32‑43

Cererea fiilor lui Zevedeu

Această Evanghelie se compune din două părţi care nu au nici o legătură una cu alta: cea de‑a treia vestire a Patimilor şi cererea fiilor lui Zevedeu. Cu toate acestea, ele sunt legate cronologic, după cum o atestă două dintre Evangheliile sinoptice, Matei şi Marcu. Scena se petrece în timpul „urcării la Ierusalim”1, adică la sfârşitul misiunii pământeşti a lui Hristos, mai mult nu putem şti. Însă Sfântul Luca o situează chiar înaintea intrării în Ierihon, deci nu prea departe de Ierusalim.

Cea de‑a treia vestire a Patimilor are o legătură directă cu Paştele care se apropie şi este relatată de toate cele trei Evanghelii sinoptice (Mat. 20, 17‑19, Marcu 10, 32‑34 şi Luca 18, 31‑34). Iisus merge în fruntea alaiului, care este unul numeros: se simte în istorisirea lui Marcu (adică a lui Petru) toată energia lui Hristos pentru a plini voia Tatălui Său, deşi mergea către moarte. Este vorba despre o jertfă de bunăvoie: Hristos se grăbeşte să‑l mântuiască pe Om. Însă „ucenicii erau tulburaţi şi‑L urmau cu teamă”, pentru că le vestise deja de două ori Patima Sa2. Sunt neliniştiţi şi înaintează şovăind (ce se va petrece cu noi?). Domnul ia atunci deoparte pe cei Doisprezece (despărţindu‑i de restul alaiului) şi le vesteşte pentru a treia oară tot ceea ce avea să I se întâmple, ca „Fiu al Omului” (dat pe mâna marilor preoţi şi a cărturarilor [de către Iuda], osândit la moarte [de propriii Săi preoţi] şi dat păgânilor [guvernatorul roman], chinuit de soldaţi, răstignit şi ucis). Ca de fiecare dată când e vorba de un lucru de mare însemnătate, Hristos vesteşte de trei ori, pentru că este voia Tatălui, a Fiului şi a Sfântului Duh, şi care se va plini de Dumnezeiasca Treime. Această a treia vestire este mult mai precisă decât primele două, de unde frica ucenicilor, care rămân zdrobiţi şi fără glas.

Faptul că Domnul a făcut aceste trei vestiri este foarte important pentru toate neamurile ce au să vină: ca Fiu al lui Dumnezeu, Hristos ştie tot ce I se va întâmpla. Plineşte toate de bunăvoie. Cu toate acestea, Domnul Îşi încheie profeţia zicând: „iar după trei zile, va învia”. Însă aceasta ucenicii nu pot să o înţeleagă: nu ţin minte decât restul, suferinţele şi moartea. Noţiunea de „înviere din morţi” era de neconceput pentru ei, mai ales cu privire la Învăţătorul lor cel iubit, cu toate că fuseseră martori ai mai multor învieri3. Adesea, când Hristos vorbeşte desluşit, şi nu în pilde, e mult mai greu pentru Apostoli (ca şi pentru noi) să‑L înţeleagă. Hristos vesteşte tot ceea ce avea să I se întâmple pentru a‑i feri pe Apostolii Săi de deznădejde, pentru a‑i înarma împotriva „scandalului” morţii Sale.

Cererea fiilor lui Zevedeu survine imediat după aceea, pe neaşteptate, şi poate să ni se pară cu totul nepotrivită. Nu este relatată decât de doi martori oculari, Matei (20, 20‑23) şi Petru (Marcu 10, 35‑40). Despre cine şi despre ce este vorba?

„Fiii lui Zevedeu” sunt Iacov (cel Mare) şi Ioan, doi vechi tovarăşi de pescuit ai lui Petru şi Andrei4 şi, de bună seamă, doi foşti ucenici ai lui Ioan Botezătorul. Hristos îi iubeşte mult şi i‑a numit „fiii tunetului” (Boanerghes)5, pentru că sunt două firi aprinse, care se dăruiesc întru totul, fără rezerve. Fac parte din „triada apostolică” (Petru, Iacov şi Ioan), adică cei trei Apostoli cei mai apropiaţi de rabbi Ieshouah şi martorii marilor Sale lucrări (printre care şi Schimbarea la Faţă). Iacov avea să fie primul Apostol care a suferit mucenicie6, iar Ioan este prietenul iubit al lui Hristos („cel pe care îl iubea Iisus”7).

Ei se apropie de Domnul, probabil luându‑L la o parte, şi Îi cer „să stea unul de‑a dreapta şi altul de‑a stânga Ta, întru slava Ta” [la Matei: „întru Împărăţia Ta”]. Este o cerere nemaipomenită şi chiar şocantă. Cu atât mai mult cu cât, la Sfântul Matei, ei vin cu mama lor8 şi o lasă să ceară pentru ei, probabil pentru nu îndrăzneau să ceară ei înşişi. Putem fi miraţi că nişte persoane atât de sporite duhovniceşte şi apropiate de Dumnezeu pot cere o favoare care ar fi fost în detrimentul celorlalţi şi care poate părea puţin vanitoasă, pentru că de fapt ei cer cele mai bune locuri în Împărăţia lui Dumnezeu. Putem vedea lucrul acesta sub două unghiuri diferite:

– Apostolii, oricât de mari ar fi, rămân fiinţe omeneşti ca toate celelalte, cu limitele şi neajunsurile lor. Trebuie să ne aducem aminte că aveau să adoarmă în Ghetsimani, nefiind în stare să privegheze împreună cu Hristos, Care este pe culmile suferinţei Sale lăuntrice, şi că‑şi vor părăsi cu toţii învăţătorul, chiar dacă Sfântul Ioan avea să vină apoi la picioarele Crucii. Este şi o lecţie de smerenie pentru noi toţi.

– Pe de altă parte, putem privi şi altfel cererea lor. Ei Îl iubesc atât de mult pe Învăţătorul, că vor să fie aproape de El pe vecie. Sfântul Efrem Sirul arată cu fineţe că această scenă se situează chiar după Schimbarea la Faţă, când Iacov şi Ioan L‑au privit pe Hristos în Slava Sa dumnezeiască, străjuit de Moise la dreapta Sa şi de Ilie la stânga9. Această vedenie i‑a marcat şi este de înţeles că i‑a determinat să‑I ceară lui Hristos aceeaşi fericire ca a lui Moise şi a lui Ilie (care, de fapt, reprezintă îndumnezeirea).

Prima reacţie a lui Hristos este aspră: „Nu ştiţi ce cereţi!”, cu alte cuvinte: v‑aţi ieşit din minţi. Şi Domnul adaugă: puteţi voi să beţi paharul pe care‑l voi bea Eu? Puteţi să mergeţi cu Mine în această urgie? Este de observat că Domnul leagă faptul de a sta dimpreună cu El de slava muceniciei. Celor doi tineri nu le lipseşte îndrăzneala: ei încuviinţează10. Atunci Domnul profeţeşte mucenicia lor11.

Apoi Hristos dă o învăţătură teologică foarte înaltă: nu este al Meu acest lucru. Ci Tatăl Meu singur hotărăşte aceasta, El, singurul izvor a toate, după firea Sa ipostatică. Şi „Tatăl Meu a rânduit aceste locuri” pentru alţii decât voi. Fiul stă mereu în ascultare desăvârşită către Tatăl: este Fiul desăvârşit al unui Tată desăvârşit. Chenoza Fiului este oglinda chenozei Tatălui. Învăţătura lui Hristos este o mistagogie treimică.  Iar pe cei pentru care Tatăl a rânduit aceste locuri îi cunoaştem noi, creştinii, prin Tradiţie: sunt zugrăviţi pe icoana numită deisis12 în toate bisericile ortodoxe. La dreapta lui Hristos se găseşte Născătoarea de Dumnezeu, cea mai presus decât toate făpturile13, iar la stânga Sa, Sfântul Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul, „cel mai mare între cei născuţi din femei” (Mat. 11, 11 şi Luca 7, 28). Însă cei Doisprezece Apostoli vor şedea pe 12 scaune pentru a judeca cele 12 triburi ale lui Israel (Domnul tocmai a spus‑o mai înainte, la Mat. 19, 27‑28 şi Luca 22, 28‑30). Ceilalţi Apostoli au auzit răspunsurile lui Hristos către Iacov şi Ioan şi „au început a se mânia” pe cei doi fraţi.

În loc de a da o „lecţie de morală”, Domnul va profita de împrejurare pentru a da o învăţătură duhovnicească şi eclezială pe care se va întemeia Biserica. El îi cheamă pe cei Doisprezece împrejurul Lui şi îi învaţă. Pleacă de la ce se petrece în lume: „cei ce se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele, iar cei mai mari ai lor le stăpânesc” (se subînţelege: le asupresc). Ceea ce Domnul vrea să spună este că raporturile dintre mai‑mari şi popoare sunt raporturi de forţă, de putere, ca de la stăpânitor la supus, ceea ce este în acord cu realitatea. Şi adaugă: voi să faceţi altminteri („între voi nu trebuie să fie aşa”). „Care va vrea să fie mare între voi, să fie slujitor al vostru; şi care va vrea să fie întâi între voi, să fie tuturor slugă14”. Este răsturnarea valorilor. Adevărata măreţie este a sluji. Adevărata întâietate este a se pune pe sine mai jos decât toţi. Este evident că Hristos dezvăluie aici ucenicilor Săi modelul dumnezeiesc. El arată pe loc cum conduce El şi cum stăpâneşte: „Că şi Fiul Omului n‑a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să‑Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi”. Hristos va fi pus în rândul robilor: pedeapsa legală a crucii era rânduită robilor. El va pune în practică ceea ce spune şi ceea ce cere să se facă. Este o adevărată revoluţie în istoria omenească: este prima oară de la căderea lui Adam şi a Evei când se proclamă o asemenea rânduială. A fi mai mare, rege, este a sluji pe ceilalţi, şi nu a fi slujit sau a se sluji pe sine. A fi puternic înseamnă a avea „slăbiciunea” de a fi bun şi mărinimos. A fi bogat înseamnă a se lăsa sărăcit pentru ceilalţi. A fi cel dintâi înseamnă a lua locul celui de pe urmă, pentru a fi sigur că nimeni nu se va pierde. Hristos ne arată aici cum se poartă Dumnezeu cu Omul, cum stăpâneşte El, fiind „blând şi smerit cu inima”. El le spune ucenicilor Săi şi tuturor celor care vor să‑L urmeze până astăzi: fiţi ca şi Dumnezeu. A sluji pe ceilalţi înseamnă a avea grijă de ei, a se dărui pe sine.

Această poruncă dumnezeiască este unul dintre temeiurile Bisericii. Este regretabil că cei care au grija turmei acesteia de 2000 ani, urmaşii Apostolilor, adesea uită şi preferă a se asemăna lumii mai degrabă decât lui Dumnezeu.

Părintele Noël TANAZACQ, Paris

Note:

1. Cu privire la urcarea la Ierusalim, a se vedea expunerea pe larg din nr. 58‑59 pe ianuarie‑februarie 2013 despre Orbul din Ierihon.
2. Prima oară chiar înaintea Schimbării la Faţă, în Galileea (Mat. 16, 21, Marcu 8, 31‑33, Luca 9, 22). Aici, Petru este cel care Îl ia la o parte, iar Hristos îi spune: „înapoia mea, Satano”. A doua oară după Schimbarea la Faţă, tot în Galileea (Mat. 17, 22‑23, Marcu 9, 30‑32, Luca 9, 43‑45). Se arătase ucenicilor în toată slava Sa dumnezeiască, tocmai din cauza Patimii şi a Morţii Sale care se apropiau, pentru ca, în acele clipe, aceştia să nu uite că El este Dumnezeu.
3. Mai ales la cea a fiului văduvei din Nain şi la cea a fiicei lui Iair, cu trei ani înainte.
4. Când Hristos i‑a chemat pe ţărmul Mării Galileii, se găseau în barca tatălui lor, Zevedeu: au lăsat totul pentru a‑L urma pe Iisus (Marcu 1, 2 şi Mat. 4, 21).
5. La Marcu 3, 17.
6. Irod Agrippa avea să‑i taie capul în preajma anilor 41‑44.
7. Ioan 13, 23. În timpul Cinei celei de Taină, capul său se odihnea „pe sânul lui Iisus”, adică aproape de inima Sa.
8. Mama lor este Salomeea, care avea să fie una dintre „sfintele femei” care L‑au urmat pe Iisus până la capăt. Va fi una dintre cele trei Mironosiţe venite la mormânt în ziua de Paşti (cu Maria din Magdala şi Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosua, căreia i se spunea „Maria, mama lui Iacov”). Prin analogie cu celelalte Marii, Salomeea va fi cinstită în Apus sub numele de „Maria‑Salomeea”, de unde expresia de „cele trei Marii” care veniseră la mormânt.
9. Comentariul la Evangheliile sinoptice (XV, 18), SC 121, p. 275.
10. Această îndrăzneală corespunde numelui profetic de „Boanerghes” pe care li l‑a dat Domnul şi susţine cea de‑a doua opinie pe care am exprimat‑o mai sus.
11. Aşa se va întâmpla cu Iacov, căruia i se va tăia capul (cf. nota 6), dar în ceea ce priveşte pe Ioan, nu avem elemente istorice pentru a susţine aceasta.
12. Deisis: fresca aflată în altarul bisericilor, care Îl reprezintă pe Hristos în slavă, cu Maica Domnului de‑a dreapta Sa, iar la stânga Sfântul Ioan Botezătorul, îndreptaţi către El şi mijlocind pentru tot neamul omenesc (deêsis, în greceşte, înseamnă mijlocire, rugăciune). O regăsim în Apus în arta preromană şi romană, care este o artă iconografică.
13. Maria este mai presus decât făpturile îngereşti: „Tu, cea mai cinstită decât Heruvimii şi mai preaslăvită, fără de asemănare, decât Serafimii…”
14. Slujitor: în greacă diaconos, iar în latină  minister.  Slugă sau rob: în greacă doulos iar în latină servus. Este o gradaţie între cele două: slujitorul are o funcţie subalternă, însă este un om liber. Robul nu este nimic: nu are nici un statut social, nici o libertate; este ca un obiect: stăpânul său are drept de viaţă şi de moarte asupra lui. Hristos, ţintuit pe cruce, va lua locul unui rob, robul tuturora. Primind de bunăvoie să fie „cel mai de pe urmă”, Tatăl Îl va ridica mai presus decât Cerurile, în locul cel dintâi, de‑a dreapta Sa.
 

Cererea fiilor lui Zevedeu

Ultimele stiri
actualizate de doua ori pe saptamana

Din dragoste...

1 Noiembrie 2013

Un Festival luminos

1 Noiembrie 2013
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni