Antimisul (gr. ἀντιμησίον- "în loc de masă") este o bucată de pânză de in sau mătase şi este de formă pătrată sau dreptunghiulară (50/60 cm) pe care este imprimată[1] icoana Punerii în mormânt a Mântuitorului. În Antimis se găsesc cusute părticele de sfinte Moaşte. Pe Antimis se pun Potirul şi Discul în timpul Liturghiei şi numai pe el se face sfinţirea Darurilor. Fără antimis nu se poate săvârşi Sfânta Liturghie. În biserică, antimisul se păstrează în altar, pe Sfânta Masă, sub Sfânta Evanghelie, iar când Sfânta Liturghie se săvârşeşte în aer liber, el ţine locul Sfintei Mese (după cum îi arată şi numele).

Pe antimis sunt pictate scene din patimile Mântuitorului Iisus Hristos, tema reprezentativă fiind punerea în mormânt a Domnului. În colţuri sunt pictaţi cei patru evanghelişti. În partea de sus, în mijloc, într-o cusătură, se află o părticică din moaştele unui sfânt mucenic.

Sfântul antimis simbolizează giulgiul în care a fost înfăşurat trupul Mântuitorului când a fost pus în mormânt. De aceea, pe marginile lui se află scris troparul punerii în mormânt: "Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat Trupul Tău, cu giulgiu curat înfăşurându-L şi cu miresme, în mormânt nou îngropându-L, L-a pus".

Sfântul antimis este sfinţit, semnat şi dat de către episcopul locului, indicându-se parohia sau biserica unde a fost dat pentru slujire, cu hramul ei. Atunci când episcopul se schimbă, antimisele vechi (semnate de episcopul precedent) sunt retrase şi noi antimise sunt sfinţite şi distribuite parohiile de noul episcop[2].

În sfântul antimis se păstrează un burete mic, cu care se adună părticelele căzute din întâmplare de pe sfântul Disc. Pe acest burete, preotul sau arhiereul îşi pune partea din Sfântul Agneţ când se împărtăşeşte. Acest burete ne aduce aminte de buretele cu care ostaşii au adăpat pe Mântuitorul Iisus Hristos cu oţet şi fiere, în timpul răstignirii Sale.

(sursa: http://ro.orthodoxwiki.org)