Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
Adaugat la: 2 August 2020 Ora: 15:14

Slujire arhierească la Berna și hirotonie întru preot

Sâmbătă, 11 iulie, parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Berna (Elveția) a avut bucuria de a-l avea în mijlocul ei pe Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale. Bucuria a fost cu atât mai mare, deoarece Preasfințitul Marc l-a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Cătălin-Ionel Mija. Soborului de preoți și diaconi li s-au adăugat în rugăciune numeroși credincioși din Berna, Basel și Zürich, care au profitat și de faptul că biserica din Berna oferă suficient spațiu pentru a primi, respectând reglementările în vigoare, datorate pandemiei de Covid-19, un număr mare de credincioși.

În cuvântul său de învățătură, Preasfințitul Marc a vorbit despre importanța slujirii la care a fost chemat noul hirotonit, arătând că preotul este preot nu numai în biserică, ci și în afara ei, și că slujitorul altarului trebuie să propovăduiască cuvântul lui Dumnezeu, deoarece Biserica, dacă nu mai este misionară, nu mai rămâne Biserică în sensul deplin al cuvântului. 

La final, părintele paroh Laurențiu Precup a mulțumit Preasfințitului Părinte Marc Nemțeanul pentru slujirea în comunitatea ortodoxă română din Berna, rugându-l să-i mulțumească Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Iosif pentru ajutorul primit în lucrarea misionară prin hirotonirea diaconului Cătălin întru preot.

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni