Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
„Dumnezeu a clădit omul pentru ca omul să clădească pentru El... El a zidit pentru noi lumea. Noi Îi zidim o locuință. Este minunat ca omul să‑I poată clădi o locuință Celui ce este prezent pretutindenea... A Ta este Împărăția cerurilor, a noastră este locuința. Preotul aduce aici pâinea în numele Tău și Tu dai tuturor Trupul Tău spre hrană. Cerul Tău este prea înalt ca noi să‑l atingem. Dar, iată, vii Tu la noi în biserică atât de aproape.” Balaeus de Alep (sec. al V‑lea).
În ziua de pomenire a Sfântului Apostol Timotei, 22 ianuarie 2020, în incinta sediului administrativ al Episcopiei Ortodoxe a Spaniei şi Portugaliei, aflat în curs de finisare, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, alături de Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, şi de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, în prezenţa preoţilor şi a diaconilor episcopiei noastre, a fost sfinţit paraclisul episcopal închinat Sfinţilor 12 Apostoli şi Sfântului Apostol Timotei, un minunat aşezământ, nobil şi demn, în care se oglindesc frumuseţea, măreţia şi armonia, un spaţiu din care arhitecţii, meşterii şi zugravii iconari au făcut adevărată teologie şi rugăciune cu varul, cărămida, pensula şi culoarea.
Sfinţirea (târnosirea) unei biserici este, de fapt, botezul ei. Este încredinţarea scopului pentru care a fost zidită: „Umple‑o pe dânsa de lumină veşnică; fă‑o pe ea lăcaş al slavei Tale; împodobeşte‑o pe dânsa cu dumnezeieştile daruri cele mai presus de lume; fă‑o pe dânsa a fi liman celor înviforaţi, vindecare patimilor, scăpare bolnavilor, izgonire demonilor. Să fie ochii Tăi deschişi întru dânsa ziua şi noaptea şi urechile Tale luând aminte spre rugăciunile celor care cu frica Ta şi cu smerenie intră într‑însa şi cheamă preacinstitul şi de mare cuviinţă numele Tău. Şi oricâte îţi vor cere, să‑i auzi în cer sus, să le faci milă şi să fii milostiv!”.
Sfânta Liturghie arhierească, cuvântul de învăţătură, darurile, diplomele, oferite ostenitorilor de Preasfinţitul Părinte Episcop, și agapa au înveşmântat această binecuvântată zi.
Întru mulți ani, Preasfinția Voastră, Timotei! Mulțumim cu recunoștință pentru preafrumosul chivot pe care l‑ați sfințit astăzi! „Orice cuvânt este contrazis de un alt cuvânt, dar spune‑mi cuvântul care să contrazică fapta!” (Sfântul Grigorie Palama)
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team