Despre Taina Hirotoniei, Sfânta Biserică ne învață că prin intermediul ei, harul care săvârșește tainele se transmite prin succesiune din vremea Apostolilor și a lui Hristos Însuși, nu în sensul în care nicio Taină nu ar putea fi altfel săvârșită – în afara Hirotoniei – (întrucât fiecare creștin poate, prin Botezul pe care l-a primit, să deschidă porțile Bisericii unui copil, unui evreu, unui păgân), ci în sensul că Hirotonia cuprinde în ea deplinătatea Harului pe care Hristos îl așează în Biserica Sa. Și Biserica Însăși, împărtășind mădularelor ei plinătatea darurilor duhovnicești, a stabilit, în vârtutea libertății cu care a înzestrat-o Dumnezeu, diferite grade ale Hirotoniei. Altul este darul preotului care săvârșește toate Tainele, mai puțin pe cea a Hirotoniei, altul este acesta pentru episcopul care săvârșește Hirotonia; iar mai presus de darul episcopatului nu există nimic. Taina dăruiește celui căruia o primește această mare însemnătate: oricât de nevrednic va fi fiind acesta, din acea clipă înainte, lucrarea sa din vremea slujirii sale bisericești nu va fi purcezând din el însuși, ci din întreaga Biserică, adică din Însuși Hristos care este în ea. Dacă Hirotonia nu ar mai avea loc, niciuna dintre Tainele bisericești nu ar mai putea fi săvârșite, cu excepția Botezului; iar omenirii i-ar fi răpit Harul, întrucât în acea situație Biserica însăși ar mărturisi că Hristos a părăsit-o.

A.S. Khomiakov,  Biserica este una, în „Biserica, darul lui Dumnezeu oferit omului”,  Ed. Apostolia 2021, pp. 39-40