Istoricul bisericesc Socrate ne transmite informaÅ£ii bine documentate referitoare la prezenÅ£a cântării antifonice ÅŸi a Antifoanelor în primele secole, atât în Biserica lui Hristos, cât ÅŸi în comunităÅ£ile eretice. În cazul arienilor, de exemplu, Socrate vorbeÅŸte despre „cân­tare alternativă a imnurilor în sărbători Å£inute constant pe timpul nopÅ£ii” (Istoria Bisericească VI, 8) ÅŸi mai aflăm, de asemenea, că tradiÅ£ia atribuie această cântare antifonică Sfântului Ignatie al Antiohiei (f106). Următoarea afirmaÅ£ie din scrierile lui Socrate este conclu­dentă: „Să spunem de unde ÅŸi-a luat începutul cântarea alternativă a imnurilor în Biserică. Sfântul Ignatie al Antiohiei, în Siria, al treilea episcop după Apostolul Petru, care a fost el însuÅŸi contemporan cu Apostolii, a avut o vedenie cu îngeri care slăveau Sfânta Treime cu imnuri cân­tate alternativ, ÅŸi astfel a predat modul cântării, cunoscut în viziune, Bisericii din Antiohia; de acolo a fost dezvoltată această tradiÅ£ie în toate Bisericile’’¹.

La praznicele împărătesti se cântă an- tifoane speciale: Pentru rugăciunile Năs­cătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, mântuieÅŸte-nepe noiîn locul primului an­tifon, MântuieÅŸte-ne pe noi, Fiul lui Dum­nezeu... (în funcÅ£ie de praznic se schim­bă textul),pe noi, cei ce-Å¢i cântăm: Aliluia, dimpreună cu imnul Unule-Născut... în locul antifonului al doilea, iar în locul Fe­ricirilorse pune troparul zilei².

Pentru zilele de rând, însă, Catavasierul (Octoihul mic) indică a se cânta la Liturghie următoarele: Pentru rugăciuni­le Născătoarei de Dumnezeu, Mântuitorule, mântuieÅŸte-ne pe noi(la primul antifon), Pentru rugăciunile sfinÅ£ilor Tăi, Doamne, mântuieÅŸte-ne pe noi(la al doilea antifon) si MântuieÅŸte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce eÅŸti minunat întru SfinÅ£i, pe noi cei ce-Å£i cântăm: Aliluia³.

Amintim, de asemenea, si cele 15 antifoane din Vinerea Mare, care grupează în total 55 de imnuri poetice, împărÅ£ite în cinci unităÅ£i, dar si antifoanele utreniei duminicale, pe cele opt glasuri, dar care din limba greacă s-ar traduce, mai exact, cântările treptelor, după psalmii 119-133, care erau denumiÅ£i la fel si care erau cântaÅ£i de către evrei după întoarcerea din robia babilonică, la urcarea treptelor spre tem­plu, la marile sărbători.

CE SUNT IPOPSALMII?

Ipopsalm (υπÏŒψαλμα) formează ul­tima parte dintr-un verset al unui psalm, repetată de mai multe ori de toată comu­nitatea condusă de psalÅ£i. Maniera ipofonică (ecfonetică sau recitativă) în care sunt cântate aceste imnuri este cunoscută sub numele de , stil de interpretare care are la bază isonul (tonul principal al fiecărui glas bisericesc).

Ipopsalmul, provenind din tradiÅ£iile liturgice ale comunităÅ£ilor iudaice si dove­dind astfel continuitate istorică cu aces­tea, se regăseste mai ales la cântarea anti­fonică: două coruri sau strane cântă alternativ câte un verset din psalmi, la care se adaugă câte un verset din ipopsalm.

IniÅ£ial, acesti ipopsalmi se numeau si ipacoi (ὑπακοá½»ω = a răspunde). Următoarea informaÅ£ie provenită de la Sfântul Vasile cel Mare este destul de interesantă din punct de vedere istoric: „Ei se împart în două grupe si psalmodiază împreună alternativ, meditând la cuvintele Scripturii si întărindu-se duhovniceste prin întrebuinÅ£area lor (...) Apoi ei lasă iarăsi pe unul să înceapă cântarea si ceilalÅ£i cântă apoi împreună”.

Note: