Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
„La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. (...) Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. (...) Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, Care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr” (In 1,1-14).
Întrebuinţăm aceleaşi cuvinte, cuvinte omeneşti, venite din lume, pentru a vorbi despre om şi despre Dumnezeu. Dar realitatea la care se referă aceste cuvinte nu este deloc aceeaşi atunci când este vorba de Tatăl ceresc sau de făptura pământească. Duhul lumesc nu va putea niciodată să cunoască adevărul lui Dumnezeu, dat fiind că „omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie” (1 Cor. 2, 14). De aceea, niciun filozof, niciun savant, niciun antropolog, niciun istoric al religiilor nu va putea şti şi face ştiut ce este Dumnezeu. „Cel care crede că poate cunoaşte tainele lui Dumnezeu prin teoria ştiinţifică exterioară se aseamănă cu cel lipsit de minte care vrea să vadă raiul cu telescopul” (Paisie Aghioritul, Epistole).
„Înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu” (1 Cor. 3, 19), căci este cu neputinţă omului lumesc să cunoască adevărul lui Dumnezeu fără ajutorul Duhului Sfânt, care vine de la Dumnezeu: „Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu” (1 Cor. 2, 11). Dacă duhul omului lumesc şi Duhul lui Dumnezeu sunt într-atât de diferite încât ceea ce este înţelepciune pentru unul este nebunie pentru celălalt, cum ar putea nădăjdui omul muritor, care trăieşte în această lume şi nu cunoaşte decât această lume, să-L cunoască pe Dumnezeu? Principalul mijloc de cunoaştere al omului este raţiunea, iar instrumentul raţiunii este limbajul. Iar raţiunea şi limbajul sunt nu numai insuficiente, ci de multe ori înşelătoare atunci când încearcă să pătrundă realităţi care nu sunt din această lume. În loc să ne apropie de Dumnezeu, cunoaşterea raţională şi cuvintele omeneşti ne duc de multe ori pe căi rătăcite care ne îndepărtează de El. Confuzia între cuvântul omului şi Cuvântul lui Dumnezeu ne poate face să dăm numele lui Dumnezeu unei năluciri, făurită după propriile noastre idei, după propria noastră voinţă, după propria noastră închipuire. De aici provin toate deviaţiile religioase, schismele, sectele şi predicatorii „iluminaţi” care pretind că incarnează şi propovăduiesc Cuvântul lui Dumnezeu, dar difuzează propria lor învăţătură: „Vedeţi să nu vă amăgească cineva. Căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi îi vor amăgi” (Mt. 24, 4).
Orice cuvânt, adevărat sau nu, care iese din gura omului nu este cuvântul lui Dumnezeu, ci cuvântul unui om care vorbeşte despre Dumnezeu sau în numele Lui. Prin urmare, „primulpas către Dumnezeu este să acceptăm că suntem mincinoşi”(Maica Siluana Vlad - Deschide cerul cu lucrul mărunt). Limbajul lui Dumnezeu nu este făcut din cuvinte, care nu sunt decât nişte reprezentări abstracte şi imaginare ale lucrurilor reale. Putem mânca un măr, dar nu cuvântul „măr’! Cuvântul lui Dumnezeu nu este o ficţiune verbală, ci realitatea însăşi, fără de care nimic nu poate exista, căci „toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut”. Cuvântul lui Dumnezeu este Viaţa însăşi, viaţa fiecăruia din noi şi existenţa a tot ce există: „Existenţele depind de cel ce există şi nu este ni- cio existenţă care să nu-şi aibă existenţa în cel ce există” (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica).
Dumnezeu este cu noi în fiecare clipă şi ne vorbeşte prin însăşi respiraţia noastră şi prin fiecare bătaie a inimii: „Nimic nu este mai aproape de mine decât Dumnezeu, sunt tot atât de încredinţat de aceasta ca de propria mea viaţă" (Meister Eckhart - Predici).A trăi înseamnă a-L cunoaşte pe Dumnezeu în mod tot atât de nemijlocit şi neîndoielnic cum cunoaştem aerul şi lumina, nu din auzite sau citite într-o carte, ci prin simplul fapt că respirăm şi că vedem: „Dacă Dumnezeu este viaţă (...), atunci noi ştim ce este Dumnezeu. O ştim nu prin gândire (...). O ştim pentru că suntem vii şi pentru că nicio fiinţă vie nu este vie fără a avea în ea Viaţa, nu ca pe o taină nepătrunsă, ci ca fiind ceea ce simte în ea fără încetare (...), propria ei esenţă şi însăşi realitatea ei. Dacă Dumnezeu este Viaţă, atunci, aşa cum spune Meister Eckhart, omul – acest vieţuitor întru viaţă care suntem cu toţii – este un om care Îl cunoaşte pe Dumnezeu" (Michel Henry, Cuvintele lui Hristos).
Tot aşa cum părinţii noştri pământeşti există în acelaşi timp în afara noastră şi înlă- untrul nostru, în acelaşi fel Tatăl nostru Care este ceruri este şi în fiecare dintre noi şi ne însoţeşte în fiecare clipă, fie că avem sau nu ştiinţă de prezenţa Lui. Împărăţia Lui, care nu are început, nici sfârşit, nici hotare, ca împărăţiile lumeşti, se află chiar de pe acum în noi şi printre noi: „Împărăţia lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui Dumnezeu este înăuntrul vostru" (Lc 17, 20-21).
Există o diferenţă fundamentală între viaţa pe care ne-o dau părinţii noştri pământeşti şi viaţa care vine de la Tatăl ceresc: cea dintâi este vremelnică, stricăcioasă şi pieritoare, cealaltă este fără stricăciune, fără de moarte şi veşnică: „Omul se naşte cu adevărat nu atunci când mama sa îl aduce pe lume, ci atunci când crede în Hristos Mântuitorul Cel înviat din morţi, căci atunci el se naşte la viaţa nemuritoare şi veşnică, în vreme ce mama îl naşte pe copil pentru moarte, pentru mormânt” (Sf. Iustin Popovici, Omul şi Dumnezeu-omul). Ceea ce moare atunci când murim nu este viaţa, pentru că nu există altă viaţă decât cea care vine de la Dumnezeu, iar această viaţă este nemuritoare, ca şi Cel care ne-a dat-o. Existenţa noastră muritoare nu este reală, tocmai pentru că este muritoare, căci aşa cum spune un cuvânt din tradiţia orientală, „ceea ce nu exista ieri, şi nu va mai exista mâine, nu există nici astăzi”: „Tot ceea ce este schimbător nu este Dumnezeu, căci tot ceea ce este schimbător conform naturii sale proprii este supus stricăciunii” (Sf. Ioan Damaschin, op. cit.).
Dumnezeu fiind Adevărul suprem si Existenţa absolută din care decurg toate celelalte adevăruri si existenţe, atunci când se desprinde de Tatăl ceresc duhul omenesc nu poate afla nicio altă bază reală nici în afara, nici în- lăuntrul lui. Căci dispariţia lui Dumnezeu din existenţa omului aduce cu sine în mod inevitabil dispariţia adevărului si a sensului vieţii. În acest caz, iluzia vieţii trupeşti, vremelnică si pieritoare, înlocuieşte Viaţa reală: „Consideră ca pe nişte vise toate cele bune sau rele care i se întâmplă trupului de carne” (Sf. Isaac Sirul, Cuvântări ascetice). Atunci când omul se îndepărtează sau se leapădă de Dumnezeu, nicio ştiinţă, nicio filozofie, niciun sistem social, nicio ideologie politică, nimic din ceea ce omul poate cunoaşte, inventa sau făuri nu-l poate apăra de moarte şi de nefiinţă. Situaţie tragică şi fără ieşire care a fost pusă în evidenţă de autorii teatrului absurd: „Cărţile pe care le-am citit, de literatură şi de filozofie, (...) cărţile, cuvintele celorlalţi, monumentele, operele de artă, agitaţia politică nu au făcut decât să întărească şi să confirme ceea ce ştiam aproape dintotdeauna: nu putem cunoaşte nimic altceva decât existenţa morţii, care o pândeşte pe mama mea, şi familia mea, şi pe mine însumi. (...) Toate filozofiile, toate ştiinţele nu au putut afla cheia misterului” (Eugen Ionescu, Jurnal în fărâme). Din moment ce cunoaşterea şi raţiunea omenească nu se pot fundamenta pe niciun adevăr definitiv şi veşnic, „ştiinţa nu este cunoaştere, retorica şi filozofia nu sunt decât vorbe, înşiruiri de vorbe, înlănţuiri de vorbe, dar vorbele nu sunt cuvântul. (...) Cuvântul nu mai arată nimic. Cuvântul sporovăieşte. (...) Cuvântul este o escamotare. Cuvântul nu lasă să vorbească tăcerea. Cuvântul ne asurzeşte. (...) Cuvântul macină gândirea, o distruge. (...) Ce civilizaţie!” (Eugen Ionescu, op. cit.).
Adevărul lui Dumnezeu fiind absent în ziua de astăzi din spaţiul public, absent din şcolile şi universităţile occidentale, tot ce omul modern poate să înveţe, să cunoască şi să ştie nu este decât sporovăială fără noimă, „căci fără a ne aminti de Dumnezeu nu există cunoaştere adevărată”(Marcu Ascetul, Despre legea duhovnicească).
În lumea de astăzi sporovăiala a luat proporţii de masă, precum o boală contagioasă. Se sporovăieşte la telefon – fix şi mobil –, se sporovăieşte prin internet, se sporovăieşte la radio şi la televizor, se sporovăieşte în mitingurile politice... şi uneori se sporovăieşte chiar şi în biserică!... Toată lumea vorbeşte, dar nimeni nu spune adevărul, nimeni nu are nimic de spus, căci acolo unde nu este Dumnezeu nu rămâne decât neantul – un neant care pălăvrăgeşte: „Vorbăria este amvonul în care slava deşartă se arată cu mândrie în văzul tuturor. Este semnul neştiinţei, poarta clevetirilor, însoţitoarea caraghioşilor, servitoarea minciunii, (...) spulberarea reculegerii, nimicirea vigilenţei, răcirea credinţei şi tulburarea rugăciunii. (...) Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu şi, întâlnindu-se cu El în taină, primeşte lumina Lui” (Sf. Ioan Scărarul, Scara Raiului: Treapta unsprezece: Despre tăcere).
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team