Din fragedă pruncie părinÅ£ii ne învaÅ£ă să ne facem corect semnul Sfintei Cruci, cu toa­tă evlavia ÅŸi atenÅ£ia, începând de la frunte cu mâna dreaptă. Facem Cruce cu mâna dreaptă pentru că dreapta e partea Domnului ÅŸi a ale­ÅŸilor Lui, căci de-a dreapta Tatălui S-a înălÅ£at ÅŸi ÅŸade Fiul ÅŸi tot la dreapta vor sta la Judecata din urmă aleÅŸii lui Dumnezeu. Facem semnul Crucii cu trei degete strâns unite (cel mare, cel arătător ÅŸi cel mijlociu) ca să ne aducem me­reu aminte de marea taină a Sfintei Treimi, cea una ÅŸi nedespărÅ£ită, zicând cu voce tare sau în gând: În numele Tatălui (când ducem mâna cu cele trei degete unite la frunte) ÅŸi al Fiului (când ne coborâm spre inimă, la piept – amintindu-ne că ÅŸi Domnul S-a pogorât din cer pe pământ) ÅŸi al Sfântului Duh (când ne atingem cu ele umărul drept, ÅŸtiind că îngerul păzitor stă pe umărul nostru drept), iar când spunem AMIN ducem mâna la umărul stâng, atingându-l cu cele trei degete unite, îndepărtând ast­fel influenÅ£a diavolului ce stă în stânga noas­tră. Cele două degete mici, lipite de podul palmei, înfăÅ£iÅŸează, pe de o parte, pe Adam ÅŸi Eva, care cu smerenie ÅŸi cu pocăinÅ£ă se aplea­că Sfintei ÅŸi NedespărÅ£itei Treimi, iar pe de altă parte înseamnă ÅŸi cele două firi cu care Fiul lui Dumnezeu a coborât pe pământ, firea dumne­zeiască ÅŸi firea omenească.

Închinarea la Sfânta Cruce este un mijloc care îndeamnă spre lucrare divină toate cele trei laturi ale sufletului nostru de creÅŸtini: mintea, spre a cunoaÅŸte ÅŸi adora pe Dumnezeu, în­chinat în Treime; inima, spre a-L iubi cu iubi­rea pe care ne-a arătat-o El, prin jertfirea pe Cruce a Unicului Său Fiu; ÅŸi voinÅ£a, spre a lu­cra aici, pe pământ, toate cele bune ÅŸi plăcute lui Dumnezeu.

Părintele Vartolomeu, Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou, Suceava