Sfântul Marcelin a urmat în scaunul Romei Sfântului Gaius, în timpul îm­păraÅ£ilor DiocleÅ£ian ÅŸi Maximian, când într-o cumplită prigoană asupra creÅŸtinilor au fost uciÅŸi prin diferite munci si chinuri peste șaptesprezece mii de creștini, și asta doar în treizeci de zile. Chiar Marcelin a fost prins și dus în faÅ£a lui DiocleÅ£ian, unde, de fri­ca muncilor cumplite, a acceptat să tămâieze la altarul idolilor și a jertfit în capiștile Vestei și ale Isidei. A fost numit pentru aceasta prieten al împăratului și îmbrăcat în haină de preÅ£; dar, întorcându-se acasă și înÅ£elegând ce făcuse, a început să se tânguiască și să plângă la fel ca si Apostolul Petru, care s-a lepădat de Hristos. Rușinea lui era cu atât mai mare cu cât știa că i-a îndemnat pe alÅ£ii să accepte mucenicia, iar el a căzut în în­chinare idolească. Adunându-se în părÅ£ile Campaniei un sobor de 180 de episcopi ÅŸi preoÅ£i, Marcelin s-a îmbră­cat în sac si s-a presărat cu cenușă și asa a mers în faÅ£a adunării, mărturisindu-și păcatul și tânguindu-se, cerându-și judecată dreaptă. Însă părinÅ£ii i-au răspuns: „Tu cu gura ta judecă-te singur. Dacă din gura ta a ieșit păcatul, din gura ta să iasă și judecata!”. Iar atunci Marcelin a spus: „Străină de mine să fie treapta cea sfinÅ£ită, de care nu sunt vrednic. Deci, după moartea mea, trupul meu să nu se dea obișnuitei îngropări, ci să fie lepădat câinilor spre mâncare; iar cel ce va îndrăzni să-l în­groape pe el, acela să fie blestemat”.

Rugându-se Domnului Hristos ca să-i primească su­fletul păcătos, ÅŸi-a întins gru­mazul spre tăiere ÅŸi aÅŸa a fost tăiat, nemaiavând frică de moarte, cum avusese înainte. Åži trupul lui ÅŸi trupurile celor­lalÅ£i trei au fost aruncate la mar­ginea cetăÅ£ii, neîndrăznind ni­meni să le ia ÅŸi să le îngroape, din cauza blestemului. După treizeci ÅŸi ÅŸase de zile s-a ară­tat Sfântul Apostol Petru lui Marcel, care între timp a fost ales papă, ca urmaÅŸ al lui Marcelin, ÅŸi l-a îndemnat să ia trupul ca să-l îngroape, ca pe unul care, smerindu-se, s-a înălÅ£at.

Åži aÅŸa s-a întâmplat că papa Marcel a luat cinstitele moaÅŸte ale mucenicului ÅŸi le-a pus cu evlavie în gropniÅ£a Priscilei de lângă calea Salaria. Astfel a fost sfârÅŸitul mucenicului Marcelin papa, dând tuturor celor de după el pildă de pocăinÅ£ă ÅŸi întărindu-i ca să nu se înfricoÅŸe­ze ca el prima dată de munci, ci să le primească cu seninătate ÅŸi bucurie, ca pe cele care aduc din cer cununi.