Este o mare bucurie să fim iarăÅŸi împre­ună ÅŸi să vedem că s-au adăugat chipuri noi, ca un rod binecuvântat al pelerinajelor an­terioare. Cu siguranÅ£ă că este bucurie mare ÅŸi în ceruri, pentru că aÅŸa cum spune psalmistul: „Iată acum, ce este bun ÅŸi ce este fru­mos, decât numai a locui fraÅ£ii împreună! (...) că unde este unire, acolo a poruncit Domnul binecuvântarea ÅŸi viaÅ£a, până în veac” (Psalm 132, 1-3). Suntem, aÅŸadar, adunaÅ£i cu toÅ£ii în credinÅ£ă ÅŸi cu dragoste, în biserica mă­năstirii Saint Victor din Marsilia, unde sunt adăpostite sfintele moaÅŸte ale Sfântului Ioan Casian. Am venit cu toÅ£ii, în numele Domnului nostru Iisus Hristos ÅŸi de dragul Sfântului Ioan Casian, pentru a primi bine­cuvântarea ÅŸi harul lui Dumnezeu, dar ÅŸi pentru a ne îmbogăÅ£ii duhovniceÅŸte cu bo­gata moÅŸtenire, pe care ne-a lăsat-o acest minunat bărbat.

M-am gândit ÅŸi am căutat cu stăruinÅ£ă să găsesc un cuvânt aparte al Sfântului Ioan Casian care să ne „atingă” pe toÅ£i, să ne trezească la conÅŸtientizarea că învăÅ£ătura bisericii este vie, la fel cum viu este Dumnezeu, Cel Care ne-o dă ÅŸi care este cu noi, iar venirea ÅŸi închinarea noastră la Sfintele MoaÅŸte sunt, pe lângă acte de evlavie ÅŸi de credinÅ£ă, o îmbogăÅ£ire veÅŸnică a sufletelor noastre ÅŸi astfel o unire a noastră cu Dumnezeu, Care, repet, este viu ÅŸi lucrător împreună cu noi.

M-am oprit la o pildă pe care ne-o istoriseÅŸte Sf. Ioan Casian, în care acesta ne spune despre Avva Ioan, egu­men al unei chinovii mari, că „vrând să se ducă către Dumnezeu cu osârdie si voios, l-au înconjurat fraÅ£ii rugându-l să le lase în loc de moÅŸtenire un cuvânt scurt ÅŸi de mântuire, prin care vor putea să se suie la săvârÅŸirea cea întru Hristos. Iar el, suspinând, a zis: niciodată n-am fă­cut voia mea, nici am învăÅ£at pe cineva ceea ce mai îna­inte n-am făcut”. Vedem că pilda este scurtă, însă destul de pătrunzătoare ÅŸi plină de înÅ£elesuri duhovniceÅŸti pro­funde. Poate că în primul rând ar trebui să reÅ£inem fap­tul că pentru Avva Ioan, pentru Sfântul Ioan Casian, ca de altfel pentru toÅ£i părinÅ£ii cei duhovniceÅŸti, un cuvânt povăÅ£uitor spre mântuire era mai de preÅ£ decât o comoa­ră. Ei conÅŸtientizau importanÅ£a capitală a mântuirii ÅŸi ÅŸi-o doreau, căutând-o. Realizau că, deÅŸi calea de urmat este una generală, pentru toată lumea ÅŸi care nu consta în alteva decât în a-L urma pe Hristos, totuÅŸi ea putea ÅŸi trebuia să fie aplicată în viaÅ£a fiecăruia din ei, în mod apar­te. De aceea căutau mereu ÅŸi se cercetau pe ei înÅŸiÅŸi. Åži câtă dreptate aveau! Poate noi am pierdut de-a lungul vremurilor din râvna lor neobosită, de aceea astăzi privim cu nesaÅ£ la pilda vieÅ£ii lor, rugându-L pe Dumnezeu ca prin ei să ne mântuim ÅŸi noi.

HaideÅ£i să ne oprim puÅ£in la învăÅ£ătura: „niciodată n-am făcut voia mea”,căci noi, îndrăznesc să zic, adesea facem pe dos. Aproape întotdeauna facem ceea ce vrem ÅŸi în plus, credem că este un drept al nostru. Parcă ceva din firea noastră liberă ne îndeam­nă tainic să ne cerem dreptul: să facem ce vrem. Åži poate că chiar dacă nu toÅ£i facem în­totdeauna ceea ce vrem, forÅ£aÅ£i de anumite constrângeri, cu siguranÅ£ă ne dorim aceasta.

Contrar acestei tendinÅ£e, atât de fireas­că ÅŸi afirmată în lumea noastră, iată calea cea adevărată: să nu ne împlinim cu orice preÅ£ voia, ci să căutăm să cunoaÅŸtem ÅŸi să facem voia lui Dumnezeu.

Poate ne întrebăm de ce ne este atât de greu uneori să trăim? De ce întâlnim atâ­tea piedici? Iată răspunsul: pentru că ne fa­cem voia.

HaideÅ£i acum să vedem ce pildă ne-a lă­sat Hristos? El, înainte de a primi răstigni­rea, S-a rugat Tatălui: „Părinte, de voieÅŸti, trea­că de la Mine acest pahar, dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă” (Luca 22, 42); sau atunci când vorbea cu iudeii care mereu Îl ispiteau, le spunea: „...nu caut voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 5, 30); sau atunci când fiind rugat de ucenici să-i înveÅ£e cum să se roage, El le descoperă să zică: „Tatăl nostru ... Facă-se voia Ta precum în cer aÅŸa ÅŸi pe pă­mânt” (Luca 11, 2), sau altora care căutau să vorbească cu El, le spune: „Oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela Îmi este frate ÅŸi soră ÅŸi mamă” (Matei 12, 50) ÅŸi că doar acela va intra în ÎmpărăÅ£ia Cerurilor, care va „face voia Tatălui Meu Celui din ce­ruri” (Matei 7, 21). Exemplele ar putea încă continua, am să închei însă cu îndemnul in­spirat al Sf. Apostol Pavel care ne învaÅ£ă să căutăm dragostea care: „nu caută ale sale...” (1 Corinteni 13, 5).

AÅŸadar, dacă vrem să ne mântuim, să nu căutăm voia noastră, ci să ne predăm pe noi înÅŸine lui Dumnezeu ÅŸi să-I zicem: „facă-se voia Ta”ÅŸi orice ne va spune nouă, să facem, urmând astfel ÅŸi îndemnul Maicii Domnului (Cf. Ioan 2, 5). Aceasta este calea mântuirii, atât de accentuată în paginile Sfintei Scripturi ÅŸi în învăÅ£ăturile sfinÅ£ilor părinÅ£i.

Sfântul Ioan Casian ne arată lămurit că mântuirea este fără îndoială rodul ascultării ÅŸi al tăierii voii proprii. „Prin mortificarea vre­rilor- zice sfântul Ioan Casian - sunt stârpi­te din rădăcină ÅŸi sleite toate patimile, iar prin alungarea patimilor se dezvoltă ÅŸi cresc virtuÅ£i­le ÅŸi se dobândeÅŸte curăÅ£enia inimii, prin care se ajunge la desăvârÅŸirea dragostei apostolice”.

Închei tot printr-un cuvânt al Sf. Ioan Casian care ne spune că „prin supunere – (creÅŸtinul) – doreÅŸte să ajungă la acea umilin­Å£ă a lui Hristos, care este adevărata nobleÅ£e”.