Înainte de era creÅŸtină, termenul denumea ori­ce slujbă sau lucrare de interes public, orice activi­tate făcută de un slujbaÅŸ, implicând ÅŸi activitatea slujitorilor cultului păgân. Termenul Ä‚awvpjla - leitourghia a pătruns în vocabularul religios datori­tă Septuagintei, care l-a folosit pentru a traduce ter­menul ebraic abodah,cuvânt ce denotă funcÅ£ia preoÅ£ilor ÅŸi a levitilor Legii Vechi privind cultul re­ligios de la templu. Cu acest înÅ£eles a fost folosit apoi ÅŸi în Noul Testament (Luca 1, 23; Evrei 8, 2-6; 9, 21), Mântuitorul este slujitorul (lamvpjog – leitourgos) celor sfinte. În Antichitatea creÅŸtină, cu­vântul „Liturghie" avea un înÅ£eles mai larg decât azi, denumind totalitatea actelor de cult sau a ser­viciilor divine, adică a ceea ce se înÅ£elege azi prin cult sau slujire preoÅ£ească în general. Abia prin se­colele V-VI înÅ£elesul cuvântului s-a restrâns, apli- cându-se mai întâi la Cina cea de Taină ÅŸi apoi la ceea ce înÅ£elegem azi prin Liturghie, adică slujba sfântă a Legii celei Noi ÅŸi a împărtăÅŸirii credincio­ÅŸilor cu Sfintele Daruri.

Prima Liturghie a fost săvârÅŸită de Mântuitorul la Cina cea de Taină, cum s-a numit ultima masă pascală pe care El a luat-o împreună cu ucenicii Săi, înainte de patimile Sale. Instituirea Sfintei Euharistii (Matei 26, 26-28) este sâmburele originar din care s-a dezvoltat treptat toată rânduiala de mai târziu a Sfintei Liturghii. „Aceasta să faceÅ£i întru pome­nirea Mea” este porunca dată de Iisus SfinÅ£ilor Săi Apostoli, care, după despărÅ£irea de El ÅŸi spre a-L avea mereu prezent în mijlocul lor, au săvârÅŸit în fi­ecare duminică jertfa Lui.

Când se adunau la rugăciune, ei mulÅ£umeau ÅŸi se rugau ca Domnul să prefacă pâinea ÅŸi vinul de pe masa lor în însuÅŸi Sfântul Său Trup ÅŸi Sânge, cu care apoi se împărtăÅŸeau. Acest ritual sumar, imi­tat după modelul Cinei, constituie modelul Sfintei Liturghii, nucleu ce a rămas constant ÅŸi din care s-a dezvoltat rânduiala de azi a Liturghiei creÅŸtine. Pe baza mărturiilor din Noul Testament, aflăm că se aduceau pâine ÅŸi vin, liturghisitorul făcea rugăciuni de laudă ÅŸi de mulÅ£umire (I Cor. 11, 26), apoi pro­nunÅ£a cuvintele rostite de Iisus la Cină, „LuaÅ£i, mân­caÅ£i...”, binecuvânta pâinea ÅŸi vinul, după care urma frângerea pâinii ÅŸi împărtăÅŸirea. Se făceau rugăciuni pentru diferite categorii de credincioÅŸi (I Tim. 2, 1), iar poporul se asocia diferitelor rugăciuni de la­udă ÅŸi mulÅ£umire prin răspunsuri, cum este cuvân­tul „Amin!”, care înseamnă „adevărat”, „aÅŸa să fie”.

La aceste prime elemente ale rânduielii Sfintei Liturghii s-au adăugat altele noi, dintre care unele s-au amplificat, altele s-au restrâns (rugăciuni, lec­turi biblice, cântări din psalmi, predică etc.), des­pre care aflăm fie din Noul Testament, fie de la unii scriitori bisericeÅŸti, cum este Sfântul Iustin Martirul ÅŸi Filosoful (anul 150, ApologiaI, cap. 65-67), sau în scrierile numite Rânduieli bisericeÅŸti (sec. III-V), care sunt adevărate documente ce cuprind descri­eri ale rânduielii liturgice, cu textele rugăciunilor ÅŸi diferite formule, aÅŸa cum se găsesc astăzi în Liturghier. Cea mai importantă dintre aceste rân­duieli este colecÅ£ia ConstituÅ£iilesau AÅŸezămintele SfinÅ£ilor Apostoli (sec. IV), în care se disting clar cele două părÅ£i ale Liturghiei de azi: Liturghia catehumenilorÅŸi Liturghia credincioÅŸilor, cu momen­tele ritualului specifice fiecărei părÅ£i.

DeÅŸi Rânduielileacestea provin din diferite re­giuni ale creÅŸtinătăÅ£ii (Siria, Egipt, Roma), totuÅŸi textele ÅŸi regulile desfăÅŸurării slujbei se aseamănă uneori până la identitate verbală, ceea ce constitu­ie o dovadă a uniformităÅ£ii liturgice în primele trei veacuri ÅŸi a existenÅ£ei unei surse comune, Rânduiala Liturghiei Bisericii primare din Ierusalim,aÅŸa cum era aceasta oficiată de SfinÅ£ii Apostoli înainte de dispersarea lor în lume, pentru misiune.

Slujba Sfintei Liturghii din Biserica Ortodoxă de rit bizantin (greacă, română, rusă) se desfăÅŸoa­ră după textul celor două Liturghii bizantine: Liturghia Sfântului Ioan Gură de AurÅŸi Liturghia Sfântului Vasile cel Mare (sec. IV), care au la bază două Liturghii de origine apostolică: Liturghia Sfântului IacovÅŸi Liturghia Sfântului Marcu.

În desfăÅŸurarea slujbei Liturghiilor ortodoxe este evocată, prin cântările ÅŸi actele liturgice, în­treaga viaÅ£ă a Mântuitorului, de la NaÅŸtere ÅŸi până la ÎnălÅ£area Sa la cer, cuprinzând toate momentele vieÅ£ii Sale pământeÅŸti: Întruparea de la Duhul Sfânt ÅŸi din Fecioara Maria, NaÅŸterea în ieslea din Betleem ÅŸi întreaga Sa activitate mesianică prin propovădu irea Evangheliei, minunile, Intrarea în Ierusalim, Cina cea de Taină, Patimile ÅŸi Răstignirea Sa, Învierea, ÎnălÅ£area la cer, precum ÅŸi momente din istoria Bisericii creÅŸtine, începând cu întemeierea ei prin Pogorârea Duhului Sfânt.

Încă de la început, Rânduiala Sfintei Liturghii a cuprins trei părÅ£iprincipale: Proscomidia; Liturghia catehumenilor ÅŸi Liturghia credincioÅŸilor.

(va urma)

Note:

1. Cf. Pr. Prof. Dr. Ene BraniÅŸte, Prof. Ecaterina BraniÅŸte, DicÅ£ionar enciclopedic de cunoÅŸtinÅ£e religi­oase,tipărit cu binecuvântarea PreasfinÅ£itului LAURENÅ¢IU, Episcopul CaransebeÅŸului, Editura Diecezană, CaransebeÅŸ, 2001, pp. 262-265.

Pr. Gheorghe Verzea