1 Decembrie 2008

Astăzi vouă S-a născut un Mântuitor (Luca 2, 11)

 « Pentru a veni în această lume, Dumnezeu a ales făptura plăpândă a unui copil. Tot aşa şi noi trebuie să ne regăsim inima de copil, adică să ne ştim slabi şi nevoiaşi, dar şi iubiţi de un Tată plin de blândeţe. Crăciunul poate fi acest moment privilegiat în care să renunţăm în sfârşit la mândrie, la voinţa de putere, la egoism şi la iluzia care ne face să credem că putem trăi fără dragostea Tatălui. La Crăciun putem fi precum fiul risipitor, care vede de departe pe tatăl său venindu-i în întâmpinare cu braţele întinse (…). Îmi  place, mai cu seamă în seara de Crăciun, să cuget asupra unui frumos aforism al unui înţelept musulman: „Despică inima omului şi vei găsi un soare!” ».  (Sora Emmanuelle – Convorbire – revista „Panorama”, decembrie 2007)

Crăciunul este sărbătoarea copiilor, adică sărbătoarea fiecăruia din noi, oricare ar fi vârsta noastră, căci suntem cu toţii, mici şi mari, copiii lui Dumnezeu. Figura luminoasă a surorii Emmanuelle (1908 - 2008), care s-a reîntors la Tatăl ceresc în octombrie trecut, a fost, şi va rămâne pentru totdeauna în amintirea celor care au văzut-o şi auzit-o, o mărturie vie a... Citeste articolul

1 Noiembrie 2008

Fericiți cei ce plâng, că aceia vor fi mângâiați (Matei 5, 4)

„Aşa cum nu există, după spusele doctorilor, nicio persoană perfect sănătoasă, am putea spune la fel, cunoscând bine omul, că nu există niciunul ferit de deznădejde, în care să nu sălăşluiască în adânc o îngrijorare, o nepotrivire, o teamă de un nu ştiu ce necunoscut sau pe care nici nu îndrăzneşte să-l cunoască ( …). În cugetul omului mocneşte un rău căruia, numai rareori, într-o străfulgerare, o teamă inexplicabilă îi dă la iveală prezenţa lăuntrică. Şi în orice caz, nimeni şi niciodată nu a trăit şi nu trăieşte în afara creştinismului fără a fi deznădăjduit, şi nici în creştinism nimeni, dacă nu este un adevărat creştin; căci întotdeauna, cu excepţia creştinului desăvârşit, un grăunte de deznădejde rămâne înlăuntrul lui” (Sören Kierkegaard – Tratatul deznădejdii).

Răul nelămurit şi incurabil înrădăcinat în om, evocat de filozoful danez, nu are la origine o cauză psihologică, adică un dezechilibru nervos legat de viaţa personală a individului – de aceea niciun fel de psihanaliză sau psihoterapie nu va putea să-l lecuiască – ci este o boală de natură spirituală şi o categorie ontologică specifică fiinţei omeneşti, care este „o... Citeste articolul

1 Octombrie 2008

Vulturul și cocoșul

„Atâta timp cât nu cunoaşte nimic mai înalt, omul se mulţumeşte cu puţinul pe care-l are. El seamănă cu un cocoş care vieţuieşte la ţară, într-o mică ogradă, vede câţiva oameni şi câteva animale, cunoaşte vreo zece găini; el este mulţumit cu viaţa lui, întrucât nu cunoaşte nimic mai mult. Dar vulturul care zboară în înaltul norilor, a cărui privire ageră cuprinde largi orizonturi (…), care se bucură de frumuseţea lumii şi cunoaşte numeroase ţări, fluvii şi mări (…), acest vultur nu ar fi fericit dacă l-am ţine în mica ogradă împreună cu cocoşul. (…) Tot aşa se întâmplă şi în viaţa duhovnicească. Cel care nu a cunoscut harul Duhului Sfânt, seamănă cu acel cocoş care nu are habar de zborul vulturului în înaltul cerului”.    (Sfântul Siluan – „Scrieri”)

Unitatea lumii naturale cu cea spirituală se află la originea a numeroase parabole şi simboluri biblice care se referă la lumea naturală pentru a ne comunica adevăruri duhovniceşti, precum metafora Sfântului Siluan citată mai sus. Într-adevăr, aşa cum remarcă Mircea Eliade („Tratat de istorie a religiilor”), pentru omul religios „Natura nu este niciodată naturală”,... Citeste articolul

1 Septembrie 2008

Robia patimilor

”O vrabie legată de picior, dacă vrea să-şi ia zborul, este reţinută de această legătură. Tot aşa spiritul care nu are încă libertatea interioară, dacă încearcă să se avânte către cunoaşterea realităţilor cereşti, recade pe pământ, înlănţuit de puterea patimilor” (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Cuvântul „patimă” prezintă în limba română o conotaţie negativă, în timp ce cuvântul „pasiune”, preluat din franceză, a căpătat o valoare pozitivă, deşi etimologia latină a celor doi termeni este aceeaşi: pati, a suferi sau a îndura o suferinţă; participiul trecut – passus – a slujit la formarea substantivului passio-nis, suferinţă.... Citeste articolul

1 Iulie 2008

Înțelepciunea acestei lumi este nebunie înaintea lui Dumnezeu (1 Corinteni 3, 19)

„Dumnezeu nu se dezvăluie sufletelui mândru. Cel mândru, chiar dacă ar studia toate cărţile, nu-L va cunoaşte niciodată pe Domnul. Căci mândria nu lasă loc într-însul pentru harul Duhului Sfânt, iar Dumnezeu nu poate fi cunoscut decât prin Sfântul Duh” (Sfântul Siluan, Despre smerenie).

Trufia este o boală ucigătoare a sufletului care macină şi otrăveşte toate facultăţile omeneşti, intelectuale, afective şi spirituale: „Scară putredă e mândria, şi cine se urcă pe ea se va prăbuşi” (Sfântul Evagrie Ponticul, Despre cele opt gânduri ale răutăţii). Mândria poate lua aparenţa tuturor virtuţilor creştine, şi chiar a smereniei, la acela care... Citeste articolul

1 Mai 2008

La ce serverște suferința?

« Crezi oare că putem urca la ceruri fără pătimiri, fără amărăciuni, fără lacrimi ? Fostul nostru stareţ, Părintele Iosif Isihastul, spunea mereu : « Toată viaţa mea n-a fost decât un martiriu ». Dar una este să auzi acest cuvânt şi altceva să-l trăieşti, să verşi lacrimi în fiecare zi, şi sânge noaptea, pentru tine însuţi sau pentru alte persoane iubite. (…) Cât de mult ne învaţă experienţa !!! De aceea, când auzi vorbindu-se de suferinţă, roagă-te pentru cel ce suferă : nu-i cere lui Dumnezeu să-l izbăvească de suferinţă ci să-i dea răbdare. Căci în suferinţă se află Dumnezeu. Mai întâi Răstignirea, apoi Învierea. » - Părintele Efrem din Katunakia (1912-1988).

Când o fiinţă omenească vine pe lume, nimeni nu poate şti dacă va avea o existenţă fericită, o sănătate bună sau o viaţă îndelungată. Dar putem fi siguri că oricare îi va fi soarta şi oricare ar fi naţionalitatea, sexul, averea şi situaţia socială a acelei persoane, ea va avea de înfruntat tot felul de încercări, dureri şi suferinţe pe tot parcursul vieţii. Momentele... Citeste articolul

1 Aprilie 2008

Adevăratele și falsele comori ale artei iconografice

« Icoana este o mărturie a îndumnezeirii omului, a plinătăţii vieţii duhovniceşti, o comunicare prin intermediul imaginii a ceea ce este omul în stare de rugăciune sfinţită de harul ceresc. (…) Această capacitate de sfinţire a trupului omenesc fiind uitată, arta religioasă a fost supusă măsurilor şi criteriilor artei profane, supranaturalul fiind coborât la nivelul omenesc. Omul căzut în păcat a devenit măsura tuturor lucrurilor, el îl făureşte pe Dumnezeu după chipul lui, în loc să găsească în om chipul lui Dumnezeu » (Leonid Uspenski – « Icoana – viziune a lumii duhovniceşti »).

Aceste cuvinte ale unuia din cei mai mari maeştri iconografi ai secolului XX pun în lumină iluzia spirituală izvorâtă din confuzia între natura imperfectă şi limitată a omului căzut în păcat şi realităţile duhovniceşti care se situează pe un cu totul alt plan decât facultăţile noastre psihologice, intelectuale şi afective. Tot aşa, criteriile estetice ale artei profane,... Citeste articolul