Trecerea

Să ne străduim să fim aflați părtași Învieriilui Hristos și să trecem de la moarte la viață câtă vreme suntem încă în acest trup. Căci, pentru orice om, a trece printr‑o preschimbare, de orice fel ar fi ea, a trece dintr‑o stare într‑alta, înseamnă sfârșitul a ceva – a nu mai fi ceea ce eram – și începutul a altceva – a fi ceea ce nu eram. Însăeste important să știm pentru cine murim și pentru cine trăim, căci este o moarte care dă viață șio viață care dă moarte. 

Despre respect

Hristos a înviat

Pastile sunt o frumoasă sărbătoa­re care, mai mult decât toate ce­lelalte, iese în evidenţă în viaţa noastră de zi cu zi si o luminea­ză. Un praznic bun si frumos în parohiile, în familiile noastre, uneori si în întreaga viaţă a unui sat sau a unui cartier. Femeile încep a se agita: după îndelungatul post, în Grecia, se pregăteste mielul pascal, în Rusia, prăjiturile care poartă însusi nu­mele de „pasti”. Noaptea e plină de lumină, de freamăt, tinerii aprind petarde, iar une­ori, în Orient, trag focuri de armă. Şi asta nu e rău, pentru că Dumnezeu este sărbătoarea omului; când El se apropie, omeneste se cade să ne veselim.

Despre Post

Postul este legat pentru noi, după cum a fost și pentru Hristos, de ispita cea mare, ispita vremurilor din urmă, antihristică, a zilelor în care Mirele se va lua de la noi1. Postul semnifică așteptarea Mirelui. Cel care postește se îmbracă cu Hristos Cel smerit pentru a se putea îmbrăca mai deplin cu Hristos Cel slăvit când va veni bucuria pascală, euharistică, în care se prefigurează Schimbarea la Față cea de pe urmă. Și această bucurie se răsfrânge în post, postul este un ospăț luminos2. Omul hrănit cu tot cuvântul ce iese din gura lui Dumnezeu regăsește prin post o hrană asemănătoare cu cea a lui Adam în Rai3. Schimbând legătura omului cu Dumnezeu, postul o schimbă pe cea dintre suflet și trup, pe cea dintre omenire și cosmos.

Sfântul Iustin, martirul și filozoful

Fragmente din DIALOGUL CU IUDEUL TRIFON1  

Cuvânt despre întruparea Cuvântului

Sfântul ATANASIE al ALEXANDRIEI (fragment1) „... Şi astfel s-au petrecut cu El în chip minunat amândouă acestea împreună: moar­tea tuturor s-a împlinit în trupul Domnului si moartea si stricăciunea au fost desfiinţate în el pentru Cuvântul care era unit cu el. De aceea, Cuvântul, precum am spus, deoare­ce nu era cu putinţă ca el să moară – căci era nemuritor – Şi-a luat un trup ce putea muri, ca să-l aducă în locul tuturor si ca, pă­timind pentru toţi, datorită sălăsluirii Lui în el, «să surpe pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, si să izbăvească pe cei pe care frica morţii îi ţinea în robie toa­tă viaţa» (Evrei2, 14-15). ... Încetând stri­căciunea si fiind nimicită moartea prin ha­rul învierii, de aci înainte trupul muritor se desface pentru o vreme, când rânduieste Dumnezeu fiecăruia, ca să putem dobândi «o mai bună înviere» (Evrei11, 35).

Maica Siluana ne răspunde

NU POT SĂ CRED CĂ TOATE SUFERINŢELE DIN FAMILIE SUNT DARURI DE LA DUMNEZEU Am observat că Sfinţii Părinţi vorbesc foarte mult despre necazuri şi suferinţe şi că acestea nu sunt rele, ci sunt numite chiar daruri de la Dumnezeu şi că ar trebui să le trăim cu bucurie. Eu am suferit foarte mult în familia mea şi întotdeauna am crezut că este rău tot ce mi s-a întâmplat în familie. Nu pot să cred că toate suferinţele din familie sunt daruri de la Dumnezeu. Nu cred că Dumnezeu a vrut să trec prin toate acele dureri. Maria

Cugetări ale staretului Dionisie de la Colciu

Pericole şi încercări în calea unei spovedanii adevărate

MĂRTURISIREA PĂCATELOR Această zonă a tainei spovedaniei aș descrie-o ca fiind foarte asemănătoare unui drum pe creasta unui munte cu versanţii foarte abrupţi, pentru că aici cele două mari ispite, cu capcanele lor care caută să rătăcească spovedania de la calea adevărată, se numesc formalismul și psihologizarea spovedaniei.

Pericole şi încercări în calea unei spovedanii adevărate

Aş începe cuvântul meu cu un gând al Părintelui Sofronie Saharov despre spove­danie, şi anume că: „Omul nu poate decât să se spovedească”. Acest cuvânt poate fi înţeles pe mai multe planuri, dar sensul cel mai general al lui este că omul, conştient sau nu, trădează ceva din lumea sa lăuntrică, iar acest „ceva” poate fi înţeles de către cei­lalţi ca o spovedanie. Dacă un om pătimaş se manifestă în patima lui, ceilalţi îl pot percepe, dacă au puţină atenţie asupra acestui fapt, pot percepe ca pe o spoveda­nie inconştientă a celui pătimaş lucrarea patimii.

Sunt rănit sufleteşte şi vreau să mă tămăduiesc

(Cuvânt rostit în 29 august 2014 la întâlnirea organizată la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnuluidin Elveţia)   Omul zilelor noastre, omul recent, aşa cum l-a numit H.R. Patapie- vici, nu mai are rădăcini ale înţe­legerii duhovniceşti, nu mai are criterii după care să se călăuzească în viaţă. De aceea este foarte uşor derutabil, foarte uşor cedează când vine asupra lui o încercare, când este pus la o greutate. Foarte des auzim astăzi expresia: „îmi doresc să mor ca să se încheie toate su­ferinţele”, sau „îmi vine să-mi iau viaţa, pen­tru că simt că moartea le rezolvă pe toate”.

Iată cum o să fiţi!

Prin schimbarea Sa la faţă, Dom­nul arată la ce slavă ridică El în sine firea omenească. Schimba­rea la faţă a omului lăuntric este însă cu neputinţă fără harul dumnezeiesc, care se dă prin Sfintele Taine.

Pregătirea pentru Cincizecime

Fragment din predica Mitropolitului Ierotheos Vlachos la biserica Sfântul Grigorie Palama din Bucureşti (31 mai 2014) Este o perioadă aparte între Paşti şi Cincizecime. Dacă luăm aminte la această perioadă, vom vedea că există aici două aspecte foarte importan­te. Primul este faptul că Evanghelia pe care o citim la slujbe este cea de la Ioan. Iar această Evanghelie este prin excelenţă lec­tura cea mai duhovnicească a Bisericii. Ioan a fost evanghelistul iubirii, dar şi un evanghelist teolog, purtător de Dumne­zeu. Celelalte Evanghelii, de la Matei, Marcu şi Luca, sunt numite „Evanghelii sinop­tice” şi se citesc în restul anului liturgic.

„... A ieșit din mormânt ca un Mire...”

Cuvântul Paște semnifică trecerea de la nefiinţă la fiinţă, de la iad la cer, de la moarte și de la stricăciune la viaţa cea veșnică. Se stie că în evreiește peschah înseamnă trecere.  

Din viață și din Duh