Alte două cauze ale uitării acestor rugăciuni au fost căderea Imperiului Bizantin și transformările artistice și arhitecturale la care au fost supuse majoritatea lăcașelor de cult în perioada turcocrației (una dintre acestea fiind eliminarea amvonului din spațiul liturgic).  Amvonul era locul cel mai important din biserică, după altar. Aici se citea din cărțile Sfintei Scripturi, de aici se... Citeste articolul

Unii liturgiști o pun în strânsă legătură cu Anaforaua liturgică, raportându‑se la ultimele cuvinte din rugăciunea1 preotului, care introduc Rugăciunea Domnească („Și ne învrednicește pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine Tată, Dumnezeul cel Ceresc, și a zice...”) și la primele cuvinte ale acesteia... Citeste articolul

1. Partea de început (Prefatio) a anaforalei este văzută de către Sfântul Gherman al Constantinopolului ca o apropiere directă a slujitorului de Dumnezeu, pentru a‑I aduce laudă și  mai ales pentru a fi inițiat în lumina Sfintei Treimi. El zice: „Iereul (preotul) vine cu îndrăznire la tronul harului lui Dumnezeu [cf. Evr 4, 16] și vestind și grăind cu Dumnezeu cu inima... Citeste articolul

De fapt, nu este vorba doar despre o singură rugăciune, ci despre un grup de rugăciuni care împreună formează Anaforaua1 și pe care liturgiștii le grupează în mai multe părți, în funcție de tema teologică, astfel: 1. Introducerea (Praefatio), care conține o laudă și o mulțumire aduse lui Dumnezeu‑Tatăl, apoi o descriere despre facerea lumii și a omului (și alta despre... Citeste articolul

Semnificațiile duhovnicești au rămas aceleași, însă gestul în sine nu este prea cunoscut de credincioși în prezent, pentru că, din punct de vedere vizual, acesta a fost izolat cu totul în Altar prin închiderea ușilor împărătești și tragerea dverei (după Intrarea Darurilor); iar din punct de vedere auditiv, este dedicat doar preoților (care slujesc Litughia în... Citeste articolul

Procesiunea care însoțea transferarea Darurilor avea o mare solemnitate: spre exemplu, la Constantinopol, diaconii luau Darurile din skevofylakion și venea cu cu ele până la ușa laterală de nord, unde erau întâmpinați de alți diaconi cu cădelnițe și de ipodiaconi cu ripide, iar uneori chiar de împărat cu suita sa. Toți aceștia mergeau în procesiune către mijlocul... Citeste articolul

Primele mărturii despre citirea Evangheliei înainte de Liturghia Euharistică se gă­sesc la Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, care zice: „În ziua numită a soarelui [dumi­nica] se face strângerea la un loc a tuturor celor din oraşe şi din ţarini şi se citesc memoriile apostolilor şi scrierile profeţilor până când se poate. După care, când cel care... Citeste articolul

Cântarea Sfinte Dumnezeule este unul dintre cele mai vechi imnuri creştine şi se pare că este primul care a pătruns în Liturghia catehumenilor (mai apoi adăugându-se imnul Unule Născut... şi troparele de la Fericiri), care în primele cinci secole se rezu­ma la intonarea unor psalmi, la citirea mai multor texte din Vechiul şi din Noul Testament, la Evanghelie şi la predică.... Citeste articolul

Istoricul bisericesc Socrate ne transmite informaţii bine documentate referitoare la prezenţa cântării antifonice şi a Antifoanelor în primele secole, atât în Biserica lui Hristos, cât şi în comunităţile eretice. În cazul arienilor, de exemplu, Socrate vorbeşte despre „cân­tare alternativă a imnurilor în sărbători ţinute constant pe timpul... Citeste articolul

PREDICĂ, predic, vb. 1. (intr.): a prezenta, explicând (în biserică), un text biblic, un fapt religios, extrăgând din ele o învăţătură morală; (p. ext.) a educa, a instrui po­porul prin cuvântări religioase şi morale: „preotul predică Evanghelia”; (iron.) „Nu poate un popă să vorbească şi să nu predice” (Agîrbiceanu); expr. A predica... Citeste articolul

Primele menţiuni despre diaconatul feminin se găsesc în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel: „Şi v-o încredinţez pe Febe, sora noastră, care este diaconiţă în Chenhrea (port important al oraşului Corint din Asia Mică), ca s-o primiţi în Domnul, cu vrednicia cuvenită sfinţilor, şi să-i fiţi de ajutor la orice ar avea nevoie. căci şi ea a ajutat pe mulţi... Citeste articolul

Conform erminiilor3, hirotesia iconarului se săvârșea în ziua de Paști4, după slujba Vecerniei (numită și A doua Înviere), în fața icoanei Maicii Domnului5 (lucru care amintește tradiția conform căreia primele icoane pictate au fost cele cu chipul Născătoarei de Dumnezeu, zugrăvite de Sfântul Apostol Luca), după parcurgerea postului în rugăciune, după mărturisirea... Citeste articolul

Cu toate acestea, icoana nu este o re­prezentare realistă a persoanelor şi nici o simplă proiectare a evenimentelor istori­ce, cu scop didactic, ci reprezentarea trans­figurată, înduhovnicită a acestora. Aceasta ne transmite în mod tainic atracţia spre sfinţenie, „adresându-ne” o chemare că­tre un tip de nevoinţă sau către lucrarea unei virtuţi (în funcţie... Citeste articolul

7 Noiembrie 2016

Despre ridicarea mâinilor la rugăciune (II)

Într-una dintre omiliile sale, Sfântul Ioan Gură de Aur interpretează textul din Epistola I către Timotei, cap. 2 vers. 8, neinsistând asupra semnificației pe care o are ridicarea mâinilor în rugăciune –cel mai probabil datorită faptului că era un gest obișnuit în cadrul comunităților creștine –, însă explică în varii nuanțe morale și duhovnicești ce înseamnă „a ridica (a înălța) mâini curate” către Domnul. Acestea scot în evidență trei atitudini generale ce exprimă o stare de curăție a omului: a te ruga fiind pătruns de sentimentul smereniei, a nu avea ură sau mânie împotriva aproapelui și a crede că vei primi de la Dumnezeu cele râvnite. De asemenea, sfântul menționează un lucru important, când amintește că iudeilor nu le era îngăduit să se apropie de Dumnezeu în altă parte decât la Templu (considerăm că, implicit, să se roage ridicând mâinile), însă evidențiază faptul că pe noi Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne rugăm în tot locul, ridicând mâinile către Dumnezeu, în sensul că trebuie să ne rugăm în tot locul având aceeași atitudine smerită față de Dumnezeu și nu una fariseică, indiferent dacă ne rugăm cu mâinile ridicate sau nu1.   

Despre același gest al ridicării mâinilor în rugăciune se pot găsi amănunte în viața Sfântului Ambrozie al Mediolanului, scrisă de biograful său, prezbiterul Paulin, care consemnează faptul că, înainte de a-și da duhul, sfântul s-a rugat întinzându-și brațele în chipul crucii. De asemenea, tot el ar fi spus că „trebuie să arătăm în... Citeste articolul

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat (I Tes. 5, 17), însă lo­curile, timpul şi neputinţele noastre ne determină „să ne prezentăm” într-un mod anume „înaintea” lui Dumnezeu, în fieca­re situaţie. Într-un fel anume ne rugăm în intimitatea noastră, acolo unde ne îndeam­nă Domnul să intrăm,... Citeste articolul