Apare cu binecuvântarea Înaltpresfinţitului Părinte Mitropolit Iosif

Cauta in site
3 Noiembrie 2018

Despre rugăciunea amvonului

Uniformizarea cărților de cult începută în a doua jumătate a secolului al XV‑lea, ca urmare a apariției tiparului, a dus la uitarea multor texte liturgice care au circulat în manuscris și care erau utilizate în diferite Biserici locale ori în centre monahale de renume din lumea ortodoxă.  Între cele date uitării prin biblioteci se numără și multe rugăciuni ale amvonului1, azi utilizându‑se în cult doar două astfel de rugăciuni: una pentru Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur și pentru cea a Sfântului Vasile cel Mare2, și alta pentru Liturghia Darurilor înainte sfințite3. 

Alte două cauze ale uitării acestor rugăciuni au fost căderea Imperiului Bizantin și transformările artistice și arhitecturale la care au fost supuse majoritatea lăcașelor de cult în perioada turcocrației (una dintre acestea fiind eliminarea amvonului din spațiul liturgic).  Amvonul era locul cel mai important din biserică, după altar. Aici se citea din cărțile Sfintei Scripturi, de aici se... Citeste articolul

4 Octombrie 2018

Despre semnificația rugăciunii „Tatăl nostru” în cadrul Sfintei Liturghii

Rugăciunea Tatăl nostru este prezentă în majoritatea slujbelor, însă în cadrul Sfintei Liturghii aceasta are semnificații aparte.

Unii liturgiști o pun în strânsă legătură cu Anaforaua liturgică, raportându‑se la ultimele cuvinte din rugăciunea1 preotului, care introduc Rugăciunea Domnească („Și ne învrednicește pe noi, Stăpâne, cu îndrăznire, fără de osândă, să cutezăm a Te chema pe Tine Tată, Dumnezeul cel Ceresc, și a zice...”) și la primele cuvinte ale acesteia... Citeste articolul

4 Septembrie 2018

Despre anaforaua liturgică (II)

În articolul trecut am putut vedea care este textul anaforalei Sfântului Ioan Gurăde Aurși cum l‑au împărțit liturgiștii în mai multe părți (Praefatio, Sanctus, Institutio, Anamnesis, Epiclesis, Intercessio). Acum vom reda câteva texte din comentariile  liturgice ale Sfinților Părinți pentru a înțelege mai bine conținutul acesteia. 

1. Partea de început (Prefatio) a anaforalei este văzută de către Sfântul Gherman al Constantinopolului ca o apropiere directă a slujitorului de Dumnezeu, pentru a‑I aduce laudă și  mai ales pentru a fi inițiat în lumina Sfintei Treimi. El zice: „Iereul (preotul) vine cu îndrăznire la tronul harului lui Dumnezeu [cf. Evr 4, 16] și vestind și grăind cu Dumnezeu cu inima... Citeste articolul

5 Iulie 2018

Despre anaforaua liturgică (I)

Anaforaua(din grecescul anaforà) are în limba română sensul de ofrandă sau oferire și desemnează partea principală a Dumnezeieștii Liturghii (sau a Liturghiei Euharistice, dacă ținem cont de împărțirea Liturghiei în Liturghia Cuvântului și Liturghia Euharistică) sau rugăciunea euharistică în timpul căreia Darurile de pâine și vin se prefac în Trupul și Sângele Domnului. 

De fapt, nu este vorba doar despre o singură rugăciune, ci despre un grup de rugăciuni care împreună formează Anaforaua1 și pe care liturgiștii le grupează în mai multe părți, în funcție de tema teologică, astfel: 1. Introducerea (Praefatio), care conține o laudă și o mulțumire aduse lui Dumnezeu‑Tatăl, apoi o descriere despre facerea lumii și a omului (și alta despre... Citeste articolul

7 Iunie 2018

Sărutarea păcii și Crezul în cadrul Dumnezeieștii Liturghii

 SCURT ISTORIC ȘI SEMNIFICAȚII În cadrul Liturghiei Euharistice, înainte de a se începe Anaforaua1, avem două momente care merită atenție: Sărutarea păcii și Crezul. 1. Sărutarea păcii este unul dintre cele mai vechi gesturi liturgice și se găsește menționată în multe izvoare2. Din acestea înțelegem că, în primul mileniu, preoții și credincioșii își dădeau sărutare sfântă (fiecare în tagma sa), ca mărturie a dragostei reciproce în Hristos și ca împlinire a Testamentului Domnului („Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v‑am iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul… întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unii față de alții”, In 13, 34‑35). De asemenea, gestul era și semn de iertare și îndepărtare de orice mânie sau gând rău avut împotriva fratelui, pentru că tot Mântuitorul îndeamnă: „Dacă îţi vei aduce darul tău la altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă darul tău acolo, înaintea altarului, şi mergi întâi şi împacă‑te cu fratele tău şi apoi, venind, adu darul tău” (Mt 5, 23‑24).

Semnificațiile duhovnicești au rămas aceleași, însă gestul în sine nu este prea cunoscut de credincioși în prezent, pentru că, din punct de vedere vizual, acesta a fost izolat cu totul în Altar prin închiderea ușilor împărătești și tragerea dverei (după Intrarea Darurilor); iar din punct de vedere auditiv, este dedicat doar preoților (care slujesc Litughia în... Citeste articolul

7 Aprilie 2018

Despre Imnul Heruvic și Intrarea Mare (I)

Încă din secolele al IV‑lea și al V‑lea transferarea Darurilor (de pâine și vin) de la pastoforion sau skevofylakion1 în altar a fost însoțită de un fast liturgic deosebit și de diferite interpretări simbolice. Acestea însă iau dimensiuni fără precedent în perioada ridicării Catedralei Sfânta Sofia din Constantinopol (532‑537), când Intrarea Mare a început să fie însoțită de cântarea antifonică a Psalmului 23, 7‑102 cu refrenul Aliluia și mai apoi de introducerea imnului Heruvic de către împăratul Justin al II‑lea (între anii 573‑574), în timpul Patriarhului Ioan al III‑lea Scolasticul.  

Procesiunea care însoțea transferarea Darurilor avea o mare solemnitate: spre exemplu, la Constantinopol, diaconii luau Darurile din skevofylakion și venea cu cu ele până la ușa laterală de nord, unde erau întâmpinați de alți diaconi cu cădelnițe și de ipodiaconi cu ripide, iar uneori chiar de împărat cu suita sa. Toți aceștia mergeau în procesiune către mijlocul... Citeste articolul

7 Decembrie 2017

Despre citirea Apostolului și a Evangheliei în cadrul Dumnezeieștii Liturghii

Partea cea mai importantă a Liturghiei Catehumenilor1 este citirea Evanghe­liei. Acest lucru este atestat şi de o altă denumire (care este mai potrivită) dată Liturghiei Catehumenilor, şi anume – Liturghia Cuvântului. Denumi­rea trimite cu gândul la textul din Ioan 1, 14 – „Cuvântul trup S-a făcut şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unui-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr...” – astfel încât Liturghia Cuvântului este Liturghia despre Cuvântul lui Dum­nezeu, adresată celor nebotezaţi în mod special, dar şi tuturor creştinilor care doresc să-I cunoască cuvintele, care „sunt duh şi sunt viaţă" (In. 6, 63) şi „cuvinte ale vieţii celei veşnice” (In 6, 68).

Primele mărturii despre citirea Evangheliei înainte de Liturghia Euharistică se gă­sesc la Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, care zice: „În ziua numită a soarelui [dumi­nica] se face strângerea la un loc a tuturor celor din oraşe şi din ţarini şi se citesc memoriile apostolilor şi scrierile profeţilor până când se poate. După care, când cel care... Citeste articolul

3 Noiembrie 2017

Despre cântarea Sfinte Dumnezeule sau Trisaghion

Dumnezeiasca Liturghie pe care o săvârşim în prezent are în cuprinsul ei două imnuri îngereşti. Este vorba despre cântarea Sfinte Dumnezeule din cadrul Li­turghiei Cuvântului (sau a Liturghiei Catehumenilor) şi Imnul de biruinţă din cuprinsul anaforalei liturgice (Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot... )1, de la Litur­ghia Euharistică.

Cântarea Sfinte Dumnezeule este unul dintre cele mai vechi imnuri creştine şi se pare că este primul care a pătruns în Liturghia catehumenilor (mai apoi adăugându-se imnul Unule Născut... şi troparele de la Fericiri), care în primele cinci secole se rezu­ma la intonarea unor psalmi, la citirea mai multor texte din Vechiul şi din Noul Testament, la Evanghelie şi la predică.... Citeste articolul

3 Septembrie 2017

Ce sunt antifoanele?

Antifoanele (αντίϕωνον) sunt imnuri (mai ales psalmi din Vechiul Testament cu ipopsalmi) al căror nume provine de la modul alternativ (antifonic) în care erau cântate de către cele două strane sau grupuri de credincioşi. Antifonul este o formă importantă a muzicii bisericeşti, care a avut încă din primele vea­curi un loc bine stabilit în practica liturgică a Bisericii.

Istoricul bisericesc Socrate ne transmite informaţii bine documentate referitoare la prezenţa cântării antifonice şi a Antifoanelor în primele secole, atât în Biserica lui Hristos, cât şi în comunităţile eretice. În cazul arienilor, de exemplu, Socrate vorbeşte despre „cân­tare alternativă a imnurilor în sărbători ţinute constant pe timpul... Citeste articolul

3 Iulie 2017

Ce este predica?

PREDICĂ, f., pl. î (it. predica, de unde şi ngr. predika [scrisprentika], rus.predika, germ.predigt): discurs ţinut pentru a moraliza poporul: a ţine o predică. Fig. iron. Mustrare lungă şi plic­ticoasă. Odinioară cazanie, prodovedanie, apoi omilie şi didahie. V. cuvântare.1

PREDICĂ, predic, vb. 1. (intr.): a prezenta, explicând (în biserică), un text biblic, un fapt religios, extrăgând din ele o învăţătură morală; (p. ext.) a educa, a instrui po­porul prin cuvântări religioase şi morale: „preotul predică Evanghelia”; (iron.) „Nu poate un popă să vorbească şi să nu predice” (Agîrbiceanu); expr. A predica... Citeste articolul

3 Mai 2017

Despre diaconatul feminin (I)

După ce anul trecut, în şedinţa de lucru din 15-17 noiembrie, Sinodul Patriarhi­ei Alexandriei a decis reactivarea instituţiei diaconiţelor sau a diaconatului fe­minin, în februarie 2017 acest lucru s-a concretizat prin hirotonia unei persoa­ne de parte femeiască în treapta de diacon, pentru nevoile misionare ale Mitropoliei de Katanga. Pentru că noutatea a adus o oarecare confuzie în minţile unor credincioşi, în cele ce urmează ne propunem să menţionăm câteva detalii despre originea instituţiei diaconatului feminin, rolul diaconiţelor în viaţa Bisericii şi posibilitatea reactivării acestei instituţii la nivelul întregii Biserici Ortodoxe.

Primele menţiuni despre diaconatul feminin se găsesc în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel: „Şi v-o încredinţez pe Febe, sora noastră, care este diaconiţă în Chenhrea (port important al oraşului Corint din Asia Mică), ca s-o primiţi în Domnul, cu vrednicia cuvenită sfinţilor, şi să-i fiţi de ajutor la orice ar avea nevoie. căci şi ea a ajutat pe mulţi... Citeste articolul

7 Aprilie 2017

Despre rânduiala hirotesiei iconarului

Înainte de jumătatea secolului al XIX-lea1, iconarul avea o relație specială cu Biserica, întrucât acesta era hirotesit de către preot, pentru a primi darul de zugrăvi corect chipul Mântuitorului, al Maicii Domnului și al Sfinților, după o perioadă de ucenicie pe lângă un maestru care cunoștea izvoadele (modelele) vechilor zugravi. Tradiția hirotesiei iconarilor s-a continuat apoi tot mai izolat, în anumite zone din România, iar în timpul comunismului ateu aproape că a dispărut. În prezent, Biserica îi re-îmbisericește pe pictorii de artă sacră, în unele episcopii având loc hirotesii de iconari2.

Conform erminiilor3, hirotesia iconarului se săvârșea în ziua de Paști4, după slujba Vecerniei (numită și A doua Înviere), în fața icoanei Maicii Domnului5 (lucru care amintește tradiția conform căreia primele icoane pictate au fost cele cu chipul Născătoarei de Dumnezeu, zugrăvite de Sfântul Apostol Luca), după parcurgerea postului în rugăciune, după mărturisirea... Citeste articolul

4 Ianuarie 2017

Ce reprezintă icoana în viaţa bisericii şi a creştinilor?

Icoana a apărut din dorinţa primilor crestini de a păstra vie amintirea chipului Fiului lui Dumnezeu Cel întrupat, al Maicii Sale si al Sfinţilor Apostoli1. Această dorinţă s-a extins mai apoi si asupra evenimentelor importante din istoria mântuirii omului, relatate în Sfânta Scriptură, icoana devenind, asa cum frumos o numea un teolog, „o Evanghelie în culori”2. O astfel de înţelegere o atestă Sfântul Vasile cel Mare prin cu­vintele: „Ceea ce aduce cuvântul prin istorisire la auz tot aceea înfăţisează si arată pic­tura în mod tăcut ochilor” (Omilie la mucenicul Varlaam, 17, 3)3. De aici înţelegem că unul dintre scopurile icoanei este de or­din educativ-religios.

Cu toate acestea, icoana nu este o re­prezentare realistă a persoanelor şi nici o simplă proiectare a evenimentelor istori­ce, cu scop didactic, ci reprezentarea trans­figurată, înduhovnicită a acestora. Aceasta ne transmite în mod tainic atracţia spre sfinţenie, „adresându-ne” o chemare că­tre un tip de nevoinţă sau către lucrarea unei virtuţi (în funcţie... Citeste articolul

Despre ridicarea mâinilor la rugăciune (II)
7 Noiembrie 2016

Despre ridicarea mâinilor la rugăciune (II)

Într-una dintre omiliile sale, Sfântul Ioan Gură de Aur interpretează textul din Epistola I către Timotei, cap. 2 vers. 8, neinsistând asupra semnificației pe care o are ridicarea mâinilor în rugăciune –cel mai probabil datorită faptului că era un gest obișnuit în cadrul comunităților creștine –, însă explică în varii nuanțe morale și duhovnicești ce înseamnă „a ridica (a înălța) mâini curate” către Domnul. Acestea scot în evidență trei atitudini generale ce exprimă o stare de curăție a omului: a te ruga fiind pătruns de sentimentul smereniei, a nu avea ură sau mânie împotriva aproapelui și a crede că vei primi de la Dumnezeu cele râvnite. De asemenea, sfântul menționează un lucru important, când amintește că iudeilor nu le era îngăduit să se apropie de Dumnezeu în altă parte decât la Templu (considerăm că, implicit, să se roage ridicând mâinile), însă evidențiază faptul că pe noi Apostolul Pavel ne îndeamnă să ne rugăm în tot locul, ridicând mâinile către Dumnezeu, în sensul că trebuie să ne rugăm în tot locul având aceeași atitudine smerită față de Dumnezeu și nu una fariseică, indiferent dacă ne rugăm cu mâinile ridicate sau nu1.   

Despre același gest al ridicării mâinilor în rugăciune se pot găsi amănunte în viața Sfântului Ambrozie al Mediolanului, scrisă de biograful său, prezbiterul Paulin, care consemnează faptul că, înainte de a-și da duhul, sfântul s-a rugat întinzându-și brațele în chipul crucii. De asemenea, tot el ar fi spus că „trebuie să arătăm în... Citeste articolul

5 Octombrie 2016

Despre ridicarea mâinilor la rugăciune (I)

Rugăciunea este una dintre lucră­rile duhovniceşti care îl angajea­ză cel mai mult pe om, şi aceas­ta deoarece nu doar mintea şi inima se roagă, ci şi trupul participă la ceea ce se petrece în interiorul omului, în virtutea unirii dintre trup şi suflet şi a faptului că trăsăturile chipului lui Dumnezeu din om sunt imprimate, prin suflet, în trup1.

Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat (I Tes. 5, 17), însă lo­curile, timpul şi neputinţele noastre ne determină „să ne prezentăm” într-un mod anume „înaintea” lui Dumnezeu, în fieca­re situaţie. Într-un fel anume ne rugăm în intimitatea noastră, acolo unde ne îndeam­nă Domnul să intrăm,... Citeste articolul

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni