Adaugat la: 1 Septembrie 2008 Ora: 15:14

Cuvântul Mitropolitului (septembrie 2008)

„Nu vă încredeţi în cei puternici, în fii oamenilor, în care nu este mântuire” Ps. 145

Cuvântul Mitropolitului (septembrie 2008)

Multe sunt problemele de zi cu zi cu care ne confruntăm chiar şi în Biserică. Ne aşteptăm să fie altfel aici decât în societate (pe care tot noi o formăm) şi în relaţie cu aceasta. Pur şi simplu ne aşteptăm ca omul să fie mai bun, să-şi arate doar partea mai bună şi să lupte doar arătând ce e bun în el, dar uităm că venim spre Hristos şi în Biserică – şi tocmai aceasta este important – aşa cum suntem, cu toate problemele noastre. Şi sigur că văzând acestea ne descurajăm, şi relaţia noastră cu Hristos – al cărui trup este Biserica – o punem pe seama relaţiilor cu ceilalţi.

Uneori cel de alături ne poate zidi, ne poate apropia de Hristos. Alteori, ne poate sminti sau deturna de la Hristos. Dacă suntem în cazul celor dintâi, să mulţumim Domnului că ne-a scos în cale pe cel care ne-a luminat calea spre El. Dacă suntem în cazul celor din urmă, să încercăm să avem o relaţie personală cu Hristos, care nu ne va dezamăgi niciodată, dacă ne acceptăm crucea şi-I urmăm Lui. Pe demonizat nimeni nu l-a adus la Hristos. Şi chiar fiind într-o stare cumplită de posesie, demonizatul s-a apropiat şi a primit dragostea lui Hristos, harul vindecării, şi a devenit apostol al iubirii întrupate, mărturisind lumii cât bine i-a făcut lui Dumnezeu.

 

† Mitropolitul Iosif

 

Cuvântul Mitropolitului (septembrie 2008)

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale

Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni

Departamentul pentru rom창nii de pretutindeni