publicat in Din viaţa parohiilor pe 5 Decembrie 2012, 07:31
La aproape două săptămâni după prăznuirea Sfântului Ierarh Grigorie Palama, duminică, 25 noiembrie, am avut bucuria de a prăznui pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina împreună cu Preasfinţitul Episcop Timotei, chiriarhul nostru, al românilor ortodocşi din Spania şi Portugalia. dating meaning with girl | speed dating french | dating world travelers | casual dating in korea | free dating websites over 40
Dacă ziua Duminicii în sine este o sărbătoare, iar pomenirea Înţeleptei Muceniţe din Alexandria Egiptului este şi aceasta o sărbătoare mult iubită de creştinii dreptslăvitori, şi mai mult pentru noi, cei răsfiraţi pe meleaguri străine, vizita pastorală a Preasfinţiei Sale a adăugat o a treia semnificaţie, oarecum mai legată de condiţia noastră de străini călători pe acest pământ – străini, dar, prin arhiereu şi prin preot, însoţiţi de Însuşi Hristos, Arhiereul cel Veşnic, Mântuitorul nostru şi mai ales Tămăduitorul sufletelor şi al trupurilor noastre, al suferinţelor noastre. Şi suntem mai puţin străini dacă Îl avem pe Hristos în noi… Am vrea să spunem că şi noi, ca şi Luca şi Cleopa, mergând pe drumul ce duce spre ţarina muncii noastre, obosiţi, plini de griji, departe de Ierusalimul simbolic al ţării noastre, al patriei, la multe stadii, ne întâlnim cu Domnul în chip ascuns, aproape de nerecunoscut, poate datorită lipsei noastre de trezvie, în prezenţa şi slujirea dumnezeiască a arhiereului celui pământesc, a celui de un neam cu noi. Şi realmente ne arde inima în noi, nedându‑ne uneori seama decât prea târziu de darul duhovnicesc al prezenţei arhiereşti care se întâmplă la vremea cuvenită, după voia lui Dumnezeu, după rânduiala bisericească, după necesităţile duhovniceşti şi mai ales după limitarea aceasta datorată timpului şi marilor distanţe pe care le are de parcurs arhiereul, mai cu seamă într‑o zonă atât de mare cum este Peninsula Iberică şi insulele care aparţin de Spania şi Portugalia, unde adeseori doar zborul avionului poate înghiţi mulţimea kilometrilor.
Grija bisericilor mistuie pe arhiereu, care, cu timp sau fără timp, se interesează de ele chiar şi de departe şi priveşte cu luare aminte la buna stare, la statornicia lor şi, bineînţeles, la unitatea noastră, a tuturor, „cu ochi ca de vultur”, cum spunea Preasfinţia Sa în cuvântul de învăţătură.
La finalul cuvintelor de învăţătură, după ce ne‑am bucurat şi de rememorarea pildei Marii Muceniţe Ecaterina şi de virtutea aceasta extraordinară a mucenicilor de a‑şi dărui propria viaţă lui Hristos, după ce ne‑am amintit de pilda uimitoare a Muceniţei Felicitas, care a suferit mai înainte de martiriu durerile naşterii chiar în temniţă, însă cu darul Domnului nu a simţit în niciun fel durerile muceniciei, Preasfinţitul ne‑a explicat o veche tradiţie românească ce se regăseşte chiar în cuvintele colindelor de Crăciun, atât de dragi nouă. Ne‑a povestit despre strămoşii noştri care, la sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Biserică, aduceau acasă ramuri din merii pe care îi curăţau, ramuri pe care apoi le puneau în vase cu apă şi care, exact la vremea colindelor de Crăciun, înfloreau cu dalbe flori, flori care preînchipuie pe Hristos, Pruncul cel nou, Mielul cel neprihănit născut din Preacurata Fecioară.
Prin toate acestea, noi, nevrednicii şi încă neînţelegătorii şi neînvăţaţii ucenici ai Sfântului Grigorie Palama, ne amintim de dumnezeieştile cuvinte ale acestuia, prin care ne‑a îndemnat să preacinstim pe Maica Domnului ca pe hotarul cel de taină al întregii creaţii şi desăvârşita mijlocitoare a noastră înaintea Tronului Arhiereului Celui Mare, al Împăratului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos.
Şi pentru că a fost zi de prăznuire a mucenicilor, zicem că Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina a hotărât să avem împreună cu noi pe domnul Dionisie Stoenescu, împreună‑pătimitor la Aiud cu mulţi dintre cunoscuţii mărturisitori din vremea marii persecuţii atee a veacului trecut şi care la agapa ce a urmat ne‑a împărtăşit cu smerenie un adevăr extraordinar, cunoscut prin suferinţă, anume că firea omului, în vreme de grea pătimire, tinde natural spre rugăciune, spre Dumnezeu, al Cărui chip este omul… Putem spune că pe noi, cei din urma acestor pătimitori, pe noi, cei lipsiţi de virtutea cercetării celui întemniţat, pe noi ne‑a cercetat chiar cel mai înainte întemniţat şi căruia i‑a dăruit Domnul mulţi ani, 87, şi mai ales putere ca să ne dea mărturie despre acele vremuri, despre acele suferinţe şi mai ales despre lucrarea Domnului în inima multora din cei ce au suferit.
Mulţumim Preasfinţitului pentru a ne fi dăruit o zi de împreună‑slujire şi împreună‑bucurie din preţiosul timp pe care i‑l dorim cu mult spor în păstorirea turmei sale pe calea mântuirii!