Pirmin s‑a născut în jurul anului 690 în Narbonne, pe teritoriul Franței de astăzi. Originea sfântului este una controversată. În timp ce unii susțin că era vizigot sau irlandez, alții spun că era de origine romană. Biografia sa, scrisă la Hornbach în anul 830 și bogată în legende, la fel ca și o altă biografie ritmată, nu ne relatează nimic despre originea lui. Născut, probabil, într‑o regiune ocupată de vizigoți în Franța meridională sau în Spania de nord, se pare că s‑a îndreptat spre Regatul franc din cauza atacurilor sarazinilor. Ajuns acolo, a fost hirotonit episcop în jurul anului 720 pentru localitatea Castellum Meltis (Meaux) de lângă Paris, unde predica în limbile latină și francă. Întrucât a întreținut relații foarte bune cu majordomul franc Carol Martel, Pirmin a fost trimis ca misionar în nord‑vestul Franței și pe Rinul Superior. Carol Martel, tatăl lui Pépin cel Scurt, își propusese să reorganizeze Imperiul franc prin reforme dintre care merită amintite aici: reorganizarea episcopiilor existente și înființarea altora noi, educarea clericilor în mănăstiri alese, îndepărtarea ultimelor practici păgâne și realizarea unei legături foarte strânse între organizația bisericească și statul franc. 

În anul 732, Sf. Bonifaciu a primit misiunea de a se ocupa de încreștinarea teritoriilor de Thüringen, Hessen, din estul Imperiului franc și în Bavaria. Teritoriul alaman nu este pomenit în sfera de influență a Sfântului Bonifaciu, deoarece misiunea în acest teritoriu era rezervată unui alt misionar: Sf. Pirmin. Deși au propovăduit Evanghelia pe teritoriul Germaniei de astăzi cam în aceeași perioadă, cei doi sfinți nu s‑au întâlnit niciodată. Acest lucru a dat naștere la speculații, cum ar fi faptul că între ei a existat o anumită antipatie. 

Unii cercetători afirmă faptul că Pirmin a fost hirotonit episcop chiar la Roma, primind acordul și binecuvântarea papei înainte de a fi trimis în teritoriul amintit mai sus. Invitat de nobilul alaman Sintlatz, Pirmin a ajuns pe insula Reichenau în jurul anului 724, unde a ridicat o biserică și apoi a înființat și mănăstirea Mittelzell. Biserica a fost închinată Maicii Domnului și Sf. Apostoli Petru și Pavel. Insula fusese până atunci nelocuită. O legendă spune că toți șerpii, toate broaștele și alte animale sălbatice au părăsit insula la sosirea sfântului. Mănăstirea de pe insula Reichenau ridicată de Pirmin va deveni, alături de cea din St. Gallen, una dintre cele mai importante din Imperiul carolingian. Conform tradiției, se pare că Pirmin a rămas pe această insulă până în anul 726, când, îndepărtat de ducele Theobald, a plecat în teritoriul Alsaciei. Se pare că aici a înființat mănăstirile Murbach în anul 727 și Neuweiler, astăzi Neuwiller‑les‑Saverne. De asemenea, se pare că a mai ridicat mănăstirile de la Gengenbach (în Schwarzwald) și Schwarzach din Baden și pe cea de la Amorbach în 740. În toate aceste mănăstiri Pirmin a introdus regula Sfântului Benedict. Pirmin a murit la castelul din Hornbach la data de 3 noiembrie 753.

De singulis libris canonicis scarapsus

De la Pirmin ni s‑a păstrat și o scriere intitulată: De singulis libris canonicis scarapsus, cunoscută și cu numele prescurtat de Scarapsus. Este vorba de un fel de catehism, de un „manual” necesar pentru activitatea misionară. Scrisă în jurul anului 720, lucrarea intitulată mai târziu Dieta Pirminii începe cu o scurtă introducere referitoare la căderea omului și păcatul strămoșesc și continuă cu referirile la jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este prezentat apoi și Crezul apostolic (pentru prima dată în spațiul german), Pirmin atribuind fiecărui Apostol compunerea câte unui articol. Prima parte a lucrării se încheie cu misiunea încredințată Apostolilor de Mântuitorul Hristos de a propovădui Evanghelia la toată făptura (Mt. 28, 19). Urmează învățătura despre Taina Sfântului Botez, care este prezentată ca un „pact”, ca un legământ încheiat între Dumnezeu și om. 

A doua parte a lucrării oferă informații despre viața creștină și respinge practicile păgâne care erau încă în vigoare. Pirmin recomandă apoi sfințirea zilei de duminică, prin participarea la slujbele Bisericii și, în special, la Sfânta Liturghie și Taina Mărturisirii. Această operă a lui Pirmin se bazează pe Sf. Scriptură și pe scrierile Sf. Părinți, fiind citați în special Fericitul Augustin, Cesario de Arles și Sf. Martin de Braga. Lucrarea Scarapsus îl prezintă pe autor ca pe un misionar și propovăduitor al credinței creștine și reprezintă un izvor important pentru istoria activității pastorale la începutul secolului al VIII‑lea.

La Hornach, unde a fost îngropat, a început imediat după moarte cinstirea sa ca sfânt. La sfârșitul secolului al VIII‑lea el apare consemnat ca sfânt (sanctus) într‑un manuscris al Martirologului Geronimian de la Metz. Într‑un breviar de la începutul secolului al IX‑lea de la mănăstirea Reichenau se pomenește de o sărbătoare dedicată sfântului, cu siguranță ziua trecerii sale la cele veșnice. Despre miracolele și vindecările săvârșite la mormântul Sfântului Pirmin vorbește și lucrarea Liber de miraculis sancti Pirminii.

Patronul mai multor provincii și orașe

În perioada Reformei protestante, relicvele sfântului au fost purtate mai întâi la Speyer, iar în anul 1576 au ajuns la Innsbruck, unde se găsesc și astăzi în Biserica iezuiților. Începând cu anul 1611 Sf. Pirmin este considerat unul dintre patronii orașului austriac Innsbruck. Sfântul Pirmin este venerat astăzi ca patron și în provincia franceză Alsacia, în provincia germană Pfalz și, bineînțeles, pe insula Reichenau. Mai multe orașe susțin astăzi că dețin moaște ale Sfântului Pirmin. De asemenea, este cunoscut faptul că Sfântul Pirmin a dat și numele orașului Pirmasens din landul german Rheinland‑Pfalz.

Pr. drd. Alexandru Nan