Pirmin s‑a născut în jurul anului 690 în Narbonne, pe teritoriul Franţei de astăzi. Originea sfântului este una controversată. În timp ce unii susţin că era vizigot sau irlandez, alţii spun că era de origine romană. Biografia sa, scrisă la Hornbach în anul 830 şi bogată în legende, la fel ca şi o altă biografie ritmată, nu ne relatează nimic despre originea lui. Născut, probabil, într‑o regiune ocupată de vizigoţi în Franţa meridională sau în Spania de nord, se pare că s‑a îndreptat spre Regatul franc din cauza atacurilor sarazinilor. Ajuns acolo, a fost hirotonit episcop în jurul anului 720 pentru localitatea Castellum Meltis (Meaux) de lângă Paris, unde predica în limbile latină şi francă. Întrucât a întreţinut relaţii foarte bune cu majordomul franc Carol Martel, Pirmin a fost trimis ca misionar în nord‑vestul Franţei şi pe Rinul Superior. Carol Martel, tatăl lui Pépin cel Scurt, îşi propusese să reorganizeze Imperiul franc prin reforme dintre care merită amintite aici: reorganizarea episcopiilor existente şi înfiinţarea altora noi, educarea clericilor în mănăstiri alese, îndepărtarea ultimelor practici păgâne şi realizarea unei legături foarte strânse între organizaţia bisericească şi statul franc. 

În anul 732, Sf. Bonifaciu a primit misiunea de a se ocupa de încreştinarea teritoriilor de Thüringen, Hessen, din estul Imperiului franc şi în Bavaria. Teritoriul alaman nu este pomenit în sfera de influenţă a Sfântului Bonifaciu, deoarece misiunea în acest teritoriu era rezervată unui alt misionar: Sf. Pirmin. Deşi au propovăduit Evanghelia pe teritoriul Germaniei de astăzi cam în aceeaşi perioadă, cei doi sfinţi nu s‑au întâlnit niciodată. Acest lucru a dat naştere la speculaţii, cum ar fi faptul că între ei a existat o anumită antipatie. 

Unii cercetători afirmă faptul că Pirmin a fost hirotonit episcop chiar la Roma, primind acordul şi binecuvântarea papei înainte de a fi trimis în teritoriul amintit mai sus. Invitat de nobilul alaman Sintlatz, Pirmin a ajuns pe insula Reichenau în jurul anului 724, unde a ridicat o biserică şi apoi a înfiinţat şi mănăstirea Mittelzell. Biserica a fost închinată Maicii Domnului şi Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Insula fusese până atunci nelocuită. O legendă spune că toţi şerpii, toate broaştele şi alte animale sălbatice au părăsit insula la sosirea sfântului. Mănăstirea de pe insula Reichenau ridicată de Pirmin va deveni, alături de cea din St. Gallen, una dintre cele mai importante din Imperiul carolingian. Conform tradiţiei, se pare că Pirmin a rămas pe această insulă până în anul 726, când, îndepărtat de ducele Theobald, a plecat în teritoriul Alsaciei. Se pare că aici a înfiinţat mănăstirile Murbach în anul 727 şi Neuweiler, astăzi Neuwiller‑les‑Saverne. De asemenea, se pare că a mai ridicat mănăstirile de la Gengenbach (în Schwarzwald) şi Schwarzach din Baden şi pe cea de la Amorbach în 740. În toate aceste mănăstiri Pirmin a introdus regula Sfântului Benedict. Pirmin a murit la castelul din Hornbach la data de 3 noiembrie 753.

De singulis libris canonicis scarapsus

De la Pirmin ni s‑a păstrat şi o scriere intitulată: De singulis libris canonicis scarapsus, cunoscută şi cu numele prescurtat de Scarapsus. Este vorba de un fel de catehism, de un „manual” necesar pentru activitatea misionară. Scrisă în jurul anului 720, lucrarea intitulată mai târziu Dieta Pirminii începe cu o scurtă introducere referitoare la căderea omului şi păcatul strămoşesc şi continuă cu referirile la jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este prezentat apoi şi Crezul apostolic (pentru prima dată în spaţiul german), Pirmin atribuind fiecărui Apostol compunerea câte unui articol. Prima parte a lucrării se încheie cu misiunea încredinţată Apostolilor de Mântuitorul Hristos de a propovădui Evanghelia la toată făptura (Mt. 28, 19). Urmează învăţătura despre Taina Sfântului Botez, care este prezentată ca un „pact”, ca un legământ încheiat între Dumnezeu şi om. 

A doua parte a lucrării oferă informaţii despre viaţa creştină şi respinge practicile păgâne care erau încă în vigoare. Pirmin recomandă apoi sfinţirea zilei de duminică, prin participarea la slujbele Bisericii şi, în special, la Sfânta Liturghie şi Taina Mărturisirii. Această operă a lui Pirmin se bazează pe Sf. Scriptură şi pe scrierile Sf. Părinţi, fiind citaţi în special Fericitul Augustin, Cesario de Arles şi Sf. Martin de Braga. Lucrarea Scarapsus îl prezintă pe autor ca pe un misionar şi propovăduitor al credinţei creştine şi reprezintă un izvor important pentru istoria activităţii pastorale la începutul secolului al VIII‑lea.

La Hornach, unde a fost îngropat, a început imediat după moarte cinstirea sa ca sfânt. La sfârşitul secolului al VIII‑lea el apare consemnat ca sfânt (sanctus) într‑un manuscris al Martirologului Geronimian de la Metz. Într‑un breviar de la începutul secolului al IX‑lea de la mănăstirea Reichenau se pomeneşte de o sărbătoare dedicată sfântului, cu siguranţă ziua trecerii sale la cele veşnice. Despre miracolele şi vindecările săvârşite la mormântul Sfântului Pirmin vorbeşte şi lucrarea Liber de miraculis sancti Pirminii.

Patronul mai multor provincii şi oraşe

În perioada Reformei protestante, relicvele sfântului au fost purtate mai întâi la Speyer, iar în anul 1576 au ajuns la Innsbruck, unde se găsesc şi astăzi în Biserica iezuiţilor. Începând cu anul 1611 Sf. Pirmin este considerat unul dintre patronii oraşului austriac Innsbruck. Sfântul Pirmin este venerat astăzi ca patron şi în provincia franceză Alsacia, în provincia germană Pfalz şi, bineînţeles, pe insula Reichenau. Mai multe oraşe susţin astăzi că deţin moaşte ale Sfântului Pirmin. De asemenea, este cunoscut faptul că Sfântul Pirmin a dat şi numele oraşului Pirmasens din landul german Rheinland‑Pfalz.

Pr. drd. Alexandru Nan