Coslădeni, pe urmele sfinților în Grecia

Cu emoții, dar și cu multe nădejdi și așteptări, am plecat în mult râvnitul pelerinaj pe urmele sfinților, în Grecia, pe 25 iunie a.c. Din timp ne‑am hotărât asupra perioadei, am stabilit traseul și am pornit la drum.

După un zbor liniștit, am aterizat în Atena spre seară, am făcut un tur al orașului, ne‑am oprit în fața Palatului Parlamentului, unde am vizionat spectacolul oferit de schimbarea gărzii, după care am plecat spre hotel, să ne odihnim, iar apoi să pornim spre obiectivele pe care ni le‑am propus să le vedem.

A doua zi, am plecat spre Eghina. La mănăstirea Sf. Nectarie sunt mulți creștini din toată lumea care se roagă sfântului. Unii dintre ei au ajuns acolo, în Eghina, dar cu siguranță că sunt și oameni care nici măcar nu‑și imaginează cum este mănăstirea Sfânta Treime (Aghia Triada), locul unde a trăit ultimii ani de viață Sfântul Nectarie. Mormântul în care Sfântul Nectarie a fost aflat neputrezit, cu bună mireasmă, se află în curtea mănăstirii. Pelerinii ascultă cu urechea la pereții mormântului și aud cum cineva umblă sau aud zgomot de uși, bătăi de inimă, lovituri sau izbituri de baston. Aici, sfântul a vorbit în chip minunat de multe ori, schimbând viața oamenilor care s‑au învrednicit să îl asculte. Camera de zi din chilia Sfântului Nectarie se află în spatele mormântului din curtea mănăstirii Aghia Triada. Am intrat… Pe acel pat se odihnea cel ce a răbdat ocările tuturor. Aici ai sentimentul că îl vezi aievea pe sfânt și parcă nu ai mai vrea să pleci. Toate lucrurile pe care le vezi acolo, în chilie, îți mângâie sufletul. E harul Duhului Sfânt, care sălășluiește acolo unde este sfințenie… Dulapul cu lucrurile personale și comoda pe care Sfântul Nectarie avea candela și icoanele stau neclintite. Simplu și smerit, luând calea ocărilor, om dintre oameni, a fost sfințit de Dumnezeu pentru măsura smereniei sale. Papucii sfântului… Ar putea fi niște papuci obișnuiți, de pe vremea bunicilor. Dar aceștia, dacă ar fi cu putință, ar fi sărutați de toată suflarea ortodoxă care crede în puterea sfinților. Îngenuncheați lângă racla cu sfintele moaște din biserica mare, am cântat într‑un glas paraclisul sfântului. E sfântul nostru ocrotitor. O emoție puternică plutește. Printre lacrimi, se aud suspine adânci. Câte nu s‑or fi spus în taină în aceste clipe! Câte speranțe nu vor fi mijit! Bucură‑te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare făcătorule de minuni!

A treia zi, cu rugăciune de dimineață, pornim spre un alt loc binecuvântat din apropierea Atenei, numit Nea Makri. Aici, pe așa‑numita Colină a Neprihăniților, se află mănăstirea Bunavestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care adăpostește moaștele unui mare mucenic făcător de minuni, Sf. Efrem cel Nou. Impresionant la această mănăstire este că păstrează chiar între zidurile ei locul muceniciei monahului Efrem, un copac bătrân de care sfântul a fost spânzurat cu capul în jos, trupul fiindu‑i străpuns de cuie și în pântec fiindu‑i înfipt un tăciune aprins. 

Aflați încă sub impresia puternică a sfârșitului mucenicesc al Sf. Efrem cel Nou și a minunatei descoperiri a moaștelor sale, ne îndreptăm spre mănăstirea Sf. Ioan Rusul, în insula Evia. Aici, în localitatea Prokopi, se află biserica închinată Sf. Ioan Rusul, care adăpostește mult cinstitele moaște ale sfântului, atât de cunoscut și iubit pentru viața sa deosebită în Hristos și pentru minunile sale nenumărate. Ne apropiem cu emoție și nerăbdare să ne întâlnim cu Sf. Ioan Rusul. Îngenuncheați, rostim cu nădejde acatistul sfântului. Următoarea oprire a fost la mănăstirea Sf. Cuvios David cel Bătrân, după care, destul de repede, ajungem în locul de unde trebuie să ne îmbarcăm pe feribotul care ne va duce de pe insula Evia, urmând să ajungem la mănăstirea Kato‑Xenia. Ajungem cu bine la mănăstire, aflată în apropiere de orașul Volos, un așezământ de maici, care păstrează cu deosebită evlavie și cinste o bucățică din cinstitul Brâu al Maicii Domnului. Intrăm în curtea mănăstirii de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Așteptăm cu răbdare până apare maica Antonia, o româncă harnică și primitoare, care, fără să spună prea multe, ne conduce în paraclis, deschide o vitrină și scoate o raclă mică de argint pe care o așază cu sfială pe o măsuță din fața altarului. În raclă se află acea părticică din Brâul Maicii Domnului la care așteptăm cu emoție să ne închinăm. La strană, cântăm paraclisul Maicii Domnului. Măicuța deschide racla, se închină, apoi ne închinăm și noi, sărutăm Cinstitul Brâu și ne retragem. Înainte de a pune racla la loc, maica atinge de Sfântul Brâu mai multe bucăți de pânză subțire, pe care ni le dăruiește, apoi ne conduce spre ieșire. Facem o fotografie de grup și câteva cumpărături. Impresionați și cu gândul la marele dar care ni s‑a oferit, îi mulțumim maicii Antonia, dar și Măicuței noastre Preacurate, în gând, și ne îndreptăm spre autocar pentru a ne continua drumul.

A patra zi ne îndreptăm spre Salonic, nu înainte de a zăbovi într‑un loc special: mănăstirea Sfântul Ioan Evanghelistul de la Souroti, unde se află mormântul Cuviosului Paisie Aghioritul. Am intrat în curtea mănăstirii, ne‑am închinat la mormântul părintelui, mulțumind Bunului Dumnezeu că am ajuns cu bine și Maicii Sale că ne‑a dus în pace. Aici, la mormântul părintelui, am rămas câteva minute bune pentru reculegere și rugăciune. Un loc unde domnea liniștea și pacea, un loc de o mare încărcătură spirituală, un loc unde mereu vin pelerini să se închine, majoritatea dintre ei cu lacrimi în ochi.

Pornim spre Salonic. Prima oprire este la biserica Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul orașului. Biserica adăpostește moaștele acestui sfânt martir, fiind ridicată chiar pe locul martiriului Sf. Dimitrie, dar și racla cu moaștele Sfintei Anisia. Aici îl întâlnim pe părintele Nicolae, cunoscut din vremea în care era elev la Seminarul „Sf. Ap. Andrei” din Galați, de curând doctor în teologie, cu strălucite studii doctorale și diacon slujitor în biserica Sf. Dimitrie. După ce ne‑a purtat prin istoria monumentalului locaș și a vieții sfântului, părintele s‑a oferit să ne conducă prin Salonic, pe la toate obiectivele propuse spre vizitare. De aici pornim către bisericile Sfânta Sofia, Sf. Gheorghe Rotonda, Panaghia Dexias (unde se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului), mănăstirea cu moaștele Sf. Cuv. David și Sf. Teodora ai Salonicului. Urmăm cursul traseului prin oraș, cu o ultimă destinație: catedrala mitropolitană Sf. Grigore Palama, cu moaștele acestui sfânt, arhiepiscop al Salonicului.

După acest itinerar, pornim, în ziua a cincea, spre un alt centru spiritual important al Greciei, Meteora. În drum spre Meteora, trecem pe la mănăstirea Sf. Dionisie Olimpianul. Mănăstirea, situată pe munte, mai sus de orășelul Litochoro din Pieria, pare pustie. Curată, luminoasă. Pășind dincolo de poartă, ai impresia că intri sub o cupolă. Biserica te primește tăcută, să te închini la icoane, să săruți mâna protectorului ei. Duhul sfântului te însoțește pretutindeni. Doar el. Intrăm în muzeul așezământului. Într‑o cameră a muzeului, un monah ne scoate la închinare părticele din moaștele multor sfinți. Câtă pace! Abia la plecare colțul perdelei de la o fereastră a chiliilor se ridică și un ochi scrutător te țintuiește pe tine, tulburătorul de liniște. Ajungem imediat la biserica Sfintei Paraskevi. Așezământul este un lăcaș mic, săpat în stâncă, ce găzduiește o părticică din moaștele Sf. Paraskevi, considerată protectoarea nevăzătorilor. În spatele grotei își are sursa izvorul cu același nume. Aici se află și icoana Sfintei Paraskevi, la care credincioșii vin să se închine. Apa izvorului Sf. Paraskevi este captată și curge într‑un bazin special amenajat, unde pelerinii stau la rând pentru a‑și umple sticlele special aduse de acasă. Apa, cu puteri tămăduitoare, urmează să fie folosită peste an pentru vindecarea bolnavilor incurabili. 

Spre seară ne apropiem de Meteora, al doilea mare și important centru monastic ortodox al Greciei, după Sfântul Munte Athos. În fața ochilor ni se descoperă un peisaj cu totul inedit. Coloși de piatră se ridică semeți și sălbatici către cer, iar pe culmea câtorva dintre acești giganți stâncoși tronează câte o mănăstire, încercând, parcă, să răzbată cât mai mult în văzduh.

Cu privirile ațintite asupra giganticelor stânci ce limitează orizontul, ne apropiem de mănăstirea Sf. Åžtefan, o mănăstire de maici care te întâmpină zâmbind și luminoase la chip, insuflându‑ți o stare de armonie și echilibru sufletesc. E cea mai veche așezare monahală de pe culmile Meteorei, fiind fondată în 1192 de către sihastrul Ieremia. Aici se află capul Sf. Haralambie, pomenit la 10 februarie.

De aici pornim spre mănăstirea Rousanou, cu hramul Sf. Mc. Varvara. Un lucru cu totul ieșit din comun trebuie menționat, pentru că doar sfinții lucrează astfel. Ne‑am dorit mult, în sufletul nostru, să putem rămâne la o slujbă, deși ne erau potrivnice și limba, și faptul că mănăstirile își închid porțile pentru turiști spre ora șase seara, unele chiar mult mai devreme. Dar nu am îndrăznit să cerem voie. Ajunși la Rousanou, o măicuță, Teodosia, de loc din Moldova, ne‑a bucurat explicându‑ne câteva amănunte despre istoricul mănăstirii, pentru ca, la final, dând parcă răspuns întrebării nepuse de noi, ne roagă (!!!) să rămânem la slujba de seară, la Vecernie. Toți au răspuns într‑un glas: „Da!!!”. Bucuroși, ne așezăm pe băncuțe pe o mică terasă de la intrarea în biserică și admirăm în liniște splendoarea naturii de la înălțimea giganților de piatră, mulțumind cu bucurie în suflet lui Dumnezeu că ne‑a ascultat rugăciunea și ne‑a îndeplinit dorința. Imediat ce porțile mănăstirii se închid vizitatorilor, măicuța ne îmbie cu apă rece, cafea și… rahat. La 18.30 bate toaca, semn că slujba va începe, așa că intrăm în biserică. Slujba e în limba greacă, dar anumite rugăciuni și răspunsuri pot fi intuite după similarități cu slujbele noastre. Maica Teodosia ne face însă o altă mare bucurie și, cu binecuvântarea maicii starețe, ne roagă să dăm răspunsurile și în limba română. Dulcele glas al protopsaltului nostru, George, a umplut micuțul paraclis. Ce slujbă minunată! Cine s‑ar fi gândit?! Mare ești, Doamne, și minunate sunt lucrurile Tale și niciun cuvânt un este de ajuns spre lauda minunilor Tale! Am rămas, însă, și cu o dorință neîmplinită. Nu am putut ajunge a doua zi la Sf. Liturghie, unde ni s‑a oferit și posibilitatea să slujim. Nu a depins de noi…

Meteora reușește să apropie lumea un pic mai mult de cer, fiind un loc sfânt, plăsmuit și binecuvântat de Dumnezeu, pentru rugăciunile tuturor cuvioșilor nevoitori și rugători din această „pădure” de stânci, ce par a fi adevărați străjeri ai Ortodoxiei. Mănăstirile de aici au fost ridicate cu multă trudă și jertfă. Meteora este un loc sfânt, pentru că aici s‑a sfințit fiecare stâncă, fiecare peșteră, fiecare piatră, pentru că o mulțime de cuvioși asceți și martiri s‑au rugat și s‑au sfințit pe stâncile și văile acestui loc. Drumul către mănăstirile Meteorei nu e unul ușor, ci unul strâmt și destul de dificil, cu multe scări de urcat, ținând parcă să amintească fiecărui creștin ce le trece pragul de calea cea strâmtă către mântuire, de calea spre Împărăția cerurilor. Acest loc, de o măreție tulburătoare și liniștitoare în același timp, nu pare a fi altceva decât un colț de rai suspendat între cer și pământ.

Ulterior, traversăm în Corfu, la Sf. Spiridon. Până în ziua de azi, sfintele moaște întregi ale Sf. Spiridon din altarul din Corfu continuă să lucreze cu puterea lui Dumnezeu, Care este minunat întru sfinții Lui. El este cunoscut ca „sfântul călător”, deoarece papucii de mătase de pe tălpile sale se uzează în fiecare an și sunt înlocuiți la praznicul său. Sf. Spiridon este cinstit de biserică în ziua de 12 decembrie. În prezent, sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Spiridon se află într‑o biserică situată la 100 de metri de Mitropolie, unde se găsesc moaștele Sfintei Împărătese Teodora a II‑a (prăznuită la 11 februarie). 

Ne apropiem de sfârșitul călătoriei noastre. Luni dimineață, pe 2 iulie, părăsim Insula Corfu și străbatem întreaga Grecie, până spre Patra. Înainte de a ne opri la catedrala Sf. Apostol Andrei, am făcut un scurt popas la mănăstirea Mega Spileo. Construită în peretele sălbatic și abrupt al unei stânci înalte de 120 de metri, mănăstirea domină valea; pelerinii ce ajung la această mănăstire se pot desfăta, pe lângă bucuriile duhovnicești, cu o priveliște de nedescris a văii ce se întinde la poalele muntelui. Mănăstirea Mega Spileo, crezută de către unii a fi cea mai veche din Grecia, a fost construită în anul 362 de către doi frați din Salonic – Simeon și Teodoros. Alegerea locului a urmat unei mari bucurii duhovnicești: în interiorul peșterii în care se află astăzi mănăstirea, a fost descoperită o minunată icoană a Maicii Domnului. Icoana Maicii Domnului de la Mega Spileo – Panagia Megaliospiliotissa – se crede că este lucrată de mâna Sfântului Apostol Luca, culoarea neagră a acesteia trăgându‑se de pe urma fumului cauzat de numeroasele incendii. Icoana este făcută din mastic și ceară.

În orașul Patra sunt două mari biserici legate de Sfântul Apostol Andrei: biserica cea veche, ridicată pe locul martiriului său, și biserica cea nouă, unde se află capul Sf. Apostol Andrei și Crucea răstignirii sale. Åžirul „sfinților naționali” ar putea începe cu unul dintre apostolii Mântuitorului Iisus Hristos, și anume cu Sfântul Andrei. Acesta, deși era iudeu de neam, a propovăduit într‑o parte a pământului românesc, la strămoșii noștri geto‑daci, și anume în teritoriile situate pe țărmul apusean al Mării Negre. De aceea este iubit și căutat de pelerinii români, și nu numai.

După ultima cină luată împreună în acest pelerinaj, marți dimineață am pornit spre aeroport, nu înainte de a lua binecuvântare de la Sf. Patapie și de la Sf. Gherasim, în mănăstirile închinate celor doi sfinți, aflate pe înălțimile din jurul Corintului, la 14 km de localitatea Loutraki.

Am rememorat pașii făcuți în Grecia, acum că impresiile și sentimentele sunt încă puternice. Sunt multe de spus, dar și multe de făcut de acum înainte.

Sfântă să rămână amintirea acestei binecuvântate călătorii și plină de roade duhovnicești!

Gina Cimpoca, prezbitera