FrumuseÅ£i liturgice 

Festivalul de la Paris, petrecându‑se în perioada postpascală, s‑a desfăÅŸurat sub semnul mereu repetatei vestiri luminoase „Hristos a înviat!”. Ca orice manifestare a Bisericii, ÅŸi cea de la Paris a avut un nucleu liturgic. Acesta a fost reprezentat, între altele, de două slujbe. 

Astfel, sâmbătă după‑amiază, la Limours, a fost prevăzută o slujbă de pomenire pentru personalităÅ£i de seamă ale culturii româneÅŸti care au trăit ÅŸi au murit la Paris. Lista celor amintiÅ£i a fost impresionantă: George Enescu, Constantin BrâncuÅŸi, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca ÅŸ.a. La sugestia mea, a fost adăugat pe pomelnic ÅŸi Horia Bernea, care numai a murit la Paris, fără să fi vieÅ£uit acolo decât cu totul ocazional. Pomenirea s‑a încheiat noaptea târziu, după celelalte manifestări din program, cu cuvenita pomană. S‑au dat tuturor colivă, colaci, sarmale calde ÅŸi vin de buturugă, adus din Å£ară, ceea ce acolo, în FranÅ£a, părea ceva cu totul special.  

A doua zi, ultima a festivalului, a avut loc la Limours liturghia arhierească cu un sobor mare de preoÅ£i. ÎnaltpreasfinÅ£itul Iosif a Å£inut un cuvânt de învăÅ£ătură referitor la pilda orbului din naÅŸtere, sfătuindu‑ne pe toÅ£i de a rămâne într‑o trezvie, de a ne feri de orbirea zilnică ÅŸi de a nu trăi într‑o nepăsare vizavi de semenul nostru care de multe ori este în suferinÅ£ă ÅŸi durere.

FrumuseÅ£ea muzicii tradiÅ£ionale 

Dintre frumuseÅ£ile artistice, vom alege să vorbim mai întâi despre aceea care a deschis Festivalul ÅŸi care a avut impactul cel mai mare, anume despre frumuseÅ£ea muzicii româneÅŸti tradiÅ£ionale. Ea a fost strălucit reprezentată la Paris de Grigore LeÅŸe ÅŸi de un grup de patru fărșeroți armâni, descoperiÅ£i ÅŸi promovaÅ£i de el, cu multă generozitate ÅŸi cu tot atâta responsabilitate, în varii locuri ale lumii acesteia „smintite” (cum o numeÅŸte el). Este vorba de fraÅ£ii Dumitru ÅŸi Nicolae Zoglu, Mihai Gherase ÅŸi Vasile Giogi, trei dintre ei octogenari, al patrulea, mai tânăr, numai septuagenar, originari din comuna Cogealac (jud. ConstanÅ£a). Festivalul s‑a deschis cu un concert oferit de cei cinci în impunătoarea biserică Saint‑Sulpice. S‑au adunat în acea seară de mai, în vechea catedrală, vreo 150 de oameni. Personajul principal, cel care a gândit desfăÅŸurarea concertului, a fost maestrul Grigore LeÅŸe. A ÅŸtiut să împletească manifestările proprii, vocale sau din fluier, cu cântarea polifonică a celor patru fărÅŸeroÅ£i. 

Aceasta a fost doar prima dintre manifestările lui Grigore LeÅŸe ÅŸi ale grupului propus de el. Aveau să urmeze alte două: una joi după‑amiază, la Ambasadă, cu prilejul vernisajului ExpoziÅ£iei Grupului „Prolog”, alta sâmbătă seara, în biserica catolică din Limours. Grigore LeÅŸe preferă pe cât se poate vechile biserici pentru acustica lor. 

FrumuseÅ£ea picturii 

Vernisajul expoziÅ£iei Grupului „Prolog” a avut loc a doua zi, joi, în două dintre sălile de la etajul impozantului Hôtel de Béhargue, un frumos „palat”, construit între anii 1866‑1867 ÅŸi cumpărat la 1939 de statul român pentru Ambasada României. Lucrările, câte două (Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu), trei (Constantin Flondor, Horea PaÅŸtina) sau chiar patru (Matei Lăzărescu), au fost expuse pe ÅŸevalete de câmp, aÅŸa cum domnul Paul Gherasim ÅŸtie atât de bine să le pună de o viaÅ£ă întreagă. Dintre cei ÅŸapte numai cinci au fost prezenÅ£i la locul faptei: Paul Gherasim, Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Horea PaÅŸtina ÅŸi Matei Lăzărescu. 

Alături de pictorii din Grupul „Prolog” am admirat ÅŸi picturile lui Constantin Cioc, expuse in cadrul expoziÅ£iei antropologice ÅŸi etnografice de la Cripta Sfântului Francisc ÅŸi Cripta PuÅ£ului. Pictorul ne‑a propus două tablouri din ciclul „ÎnluminaÅ£i” reprezentând oameni care vin în lumină, ieÅŸind din obscuritatea generală. Asemenea sfinÅ£ilor din icoane ÅŸi personajele din tablouri sunt în lumină ÅŸi primesc lumină. Pictura lui Constantin Cioc ne invită la o abordare iconică a artei.

FrumuseÅ£ea muzicii clasice 

ForÅ£ele puse în joc pentru partea de muzică clasică au fost aceleaÅŸi de anul trecut, ÅŸi asta pentru că sunt cu adevărat valoroase ÅŸi garantează calitatea interpretării ÅŸi bucuria entuziastă aferentă irezistibilă. Concertele de muzică clasică s‑au desfăÅŸurat în generoasa Sală Bizantină a Palatului Béhargue. 

Primul concert de muzică a avut loc imediat după deschiderea „oficială” a Festivalului, la care au luat cuvântul după cuviinÅ£ă, cu mici discursuri mai mult sau mai puÅ£in protocolare, ExcelenÅ£a Sa, Domnul Bogdan Mazuru, ambasadorul României în FranÅ£a, ÅŸi ÎnaltpreasfinÅ£itul Iosif. Mitropolitul a făcut câteva consideraÅ£ii teologice pe tema frumuseÅ£ii ÅŸi a vorbit despre datoria ÅŸi rolul Ortodoxiei în promovarea frumuseÅ£ii.  

Primul care a venit în faÅ£a publicului a fost părintele Jean‑Claude Pennetier, un pianist de primă linie a pianisticii mondiale de astăzi și preot la parohia de la Chartres. 

Al doilea concert a fost vineri (18 mai) ÅŸi l‑a avut ca surprinzător ÅŸi spiritual prezentator pe părintele Marc‑Antoine Costa de Beauregard. Asta poate ÅŸi pentru că, în prima parte, vedeta a fost saxofonistul Claude Delangle, profesor de saxofon la Conservatorul din Paris, dar ÅŸi diacon la biserica din Louveciennes, unde paroh este părintele Marc‑Antoine. 

În partea a doua, ca ÅŸi la ediÅ£ia precedentă, ne‑am bucurat de prezenÅ£a extrem de plăcută a  Charlottei Coulaud (despre care s‑a menÅ£ionat că este strănepoată a lui Constantin Bobescu), o foarte înzestrată pianistă de 21 de ani. 

Jean‑Claude Pennentier de 70 de ani ÅŸi Charlotte Coulaud de 20 de ani… Doi pianiÅŸti aflaÅ£i în momente cu totul diferite al parcursului carierei lor, două personalităÅ£i puternice, cuceritoare, două perle ale frumosului în ÅŸiragul de manifestări muzicale din cadrul Festivalului de la Paris…

FrumuseÅ£ea muzicii psaltice

Vernisajul grupului „Prolog” a fost premers, conform dorinÅ£ei lui Paul Gherasim, de producerea unui alt grup, unul de muzică psaltică, de la catedrala mitropolitană „SfinÅ£ii Arhangheli”, condus de IonuÅ£ Furtună, unul dintre fondatorii apreciatului grup psaltic „Byzantion”, de la IaÅŸi. La sugestia aceluiaÅŸi Paul Gherasim, au fost interpretate luminoasele cântări din ciclul pascal. Era binefăcător să vezi o atât de curată cântare psaltică în inima Parisului. 

FrumuseÅ£ea poeziei

Încă de la BucureÅŸti, Paul Gherasim a avut gândul să însoÅ£ească vernisajul „Prologului” cu muzică psaltică ÅŸi cu versuri de Ioan Alexandru ÅŸi de Daniel Turcea. DorinÅ£a privitoare la poezie i-a fost îndeplinită, cu multă implicare ÅŸi dăruire, de părintele diacon Octavian Dabija, actor la originile sale profesionale. A citit din volumele Imnele Putnei ÅŸi Epiphania. Mai înainte ne‑a povestit în ce împrejurare frumoasă l‑a cunoscut pe Paul Gherasim, într‑o noapte de Înviere, la biserica Stavropoleos, când acesta i‑a spus să nu mai stea îngenuncheat, căci Hristos a înviat! 

FrumuseÅ£ea tradiÅ£iilor Å£ărăneÅŸti  

Datorită interesului ÅŸi dragului preotesei Alexandra, componenta etnologică ÅŸi antropologică privind cultura Å£ărănească s‑a dorit ÅŸi în acest an a fi una cât mai bogată. Ziua de vineri a fost dedicată în chip anume tradiÅ£iilor Å£ărăneÅŸti. Această dedicare a constat într‑o serie de conferinÅ£e presărate pe parcursul întregii zile, întreruptă de vernisarea unei expoziÅ£ii cu caracter etnografic, dar nu numai. 

În prelegerea mea am dorit să evidenÅ£iez faptul că ceea ce caracterizează foarte pe scurt ÅŸi foarte apropiat cultura Å£ărănească românească este faptul că este o cultură a Învierii, lucru cu implicaÅ£ii majore în exprimarea sa slăvitoare prin intermediul frumosului.  

A urmat Grigore LeÅŸe, care a vorbit, cu aplombu‑i cunoscut ÅŸi cu pertinenÅ£a‑i unică în domeniu, despre ceea ce practică ÅŸi studiază de o viaÅ£ă întreagă, cu alte cuvinte despre horea înturnată, horea adâncată ÅŸi horea din grumaz, exemplificând la tot pasul spre o mai bună înÅ£elegere. Horea exprimă la nivelul genuin al fiinÅ£ei, dar în acelaÅŸi timp atât de profund, legătura omului cu natura, cu semenul, cu Dumnezeu, tânjirea lui după întâlniri supreme. AÅŸa cum este prezentă ea (numai) în unele zone ale Å£ării, reprezintă un tezaur unic în lume.  

Doamna Varvara Buzilă de la ChiÅŸinău a avut o intervenÅ£ie extrem de apreciată în legătură cu pâinea, cu felurile în care este ea folosită în diverse ritualuri ale momentelor de trecere (botez, nuntă, înmormântare, pomenirile morÅ£ilor). 

FrumuseÅ£ea fotografiilor 

O componentă deloc neînsemnată a fost aceea constituită de arta fotografică. În expoziÅ£ia etnografică au fost fotografii vechi de la Muzeul Å¢ării OaÅŸului făcute de către avocatul‑fotograf IoniÅ£ă G. Andron (1917‑1989), expuse prin bunăvoinÅ£a directorului muzeului, domnul Remus Vârnav, care ne‑a făcut ÅŸi o prezentare a fotografiilor. Din ele ne priveau chipurile astăzi parcă atât de greu de desluÅŸit ale străbunilor noÅŸtri, oameni demni ÅŸi aprigi din a căror spiÅ£ă ne tragem, dar a căror moÅŸtenire genetic‑spirituală se pare că am pierdut‑o în mare parte. Alături de fotografiile din Å¢ara OaÅŸului au fost expuse ÅŸi o parte din fotografiile lui Jean Cuisenier realizate cu prilejul ÅŸantierelor etnografice făcute în România (MaramureÅŸ, nordul Olteniei ÅŸi Bucovina). În acelaÅŸi context au fost expuse fotografiile aduse de cei de la ChiÅŸinău, referindu‑se la întrebuinÅ£area pâinii la înmormântare sau pomenirile morÅ£ilor. 

S‑a adăugat, în imediată vecinătate, oarecum soră, dar totuÅŸi diferită, o excepÅ£ională expoziÅ£ie de fotografii, „Chipuri ale uitării”, propusă, împreună, de părinÅ£ii prieteni Iulian Nistea, de la Paris, ÅŸi Ioan Gânscă (absolvent ÅŸi de arte plastice), de la Cluj‑Napoca, pe o temă extrem de actuală ÅŸi de incitantă: aceea a suferinÅ£ei pricinuite de însingurare, acea însingurare produsă de neglijarea din partea semenilor, de abandonarea de către aceÅŸtia a celor aflaÅ£i în situaÅ£ii de mai mare sau mai mică dificultate. Primul a venit cu scene de stradă citadine (îndeosebi din Paris), celălalt cu portrete (mai ales de Å£ărani). Amândoi au arătat cât de bine poate fi înfăÅ£iÅŸată taina persoanei umane aflate în suferinÅ£ă, atunci când ea este privită cu un ochi înÅ£elegător ÅŸi iubitor, fie ÅŸi mijlocit de camera fotografică, dacă mânuirea ei se face cu măiestrie. Tulburătoare mărturii… Trezitoare de conÅŸtiinÅ£ă!  

FrumuseÅ£ea teologiei 

O dimineaÅ£ă, cea de sâmbătă, a fost destinată reflecÅ£iilor teologice în legătură cu suferinÅ£a ÅŸi cu alinarea ei. Catedrala a fost plină, mulÅ£i oameni stăteau în picioare. Organizatorii au propus o tratare a suferinÅ£ei pornind de la felul în care sunt (re)prezentate Patimile lui Hristos în iconografia occidentală (îndeosebi în ceea ce priveÅŸte dolorismul) ÅŸi răsăriteană. De aceea, mai întâi s‑a proiectat un film în legătură cu altarul pictat de Grünewald la Colmar. După aceea am avut marea bucurie să‑mi prezint intervenÅ£ia alături de părintele Marc‑Antoine Costa de Beauregard. 

Părintele Marc‑Antoine a Å£inut o prelegere foarte densă din punct de vedere teologic ÅŸi cu o încărcătură duhovnicească excepÅ£ională. 

La sfârÅŸit a avut o scurtă intervenÅ£ie părintele Jean Boboc, de la catedrală, care s‑a referit la ruptura iconografică din secolul al XII‑lea între Occident ÅŸi Răsărit, arătând că în tablourile occidentale este vorba despre trupul coruptibil, în timp ce în icoane despre trupul incoruptibil. 

Să adăugăm meditaÅ£iile teologice inspirate, de un mare rafinament duhovnicesc, ale mitropolitului Iosif, mereu prezente, presărate cu părintească iubire pe tot parcursul manifestărilor. 

FrumuseÅ£ea teatrului 

Teatrul a fost reprezentat de trupa „Contraste”, condusă de Dana Cavaleru ÅŸi bucurându‑se de colaborarea violoncelistului Adrian Naidin, una din multele trupe născute de ÅŸcoala atât de frumos roditoare a lui Dan Puric. Spectacolul lor s‑a numit emblematic „Povestea inimii”, ÅŸi a avut deopotrivă, duioÅŸie, umor, gravitate, profunzime. A vorbit, între altele, pe calea pantomimei, despre suferinÅ£ele noastre de toate zilele, fie ele mai mari (îndeosebi ignorarea reciprocă conducând la însingurare) sau mai mici (provenind din lipsuri continue de tot felul). Au fost momente în care lumea s‑a amuzat copios (în acest sens, el a fost pata de culoare veselă a Festivalului), dar într‑un fel copilăros, iar altele în care s‑a lăsat cucerită de un fior poetic. Cei din trupa „Contraste” constituie un mănunchi de tineri talentaÅ£i, totodată delicaÅ£i, de o reală frumuseÅ£e sufletească. 

FrumuseÅ£ea oamenilor 

Sau, cu alte cuvine, frumuseÅ£ea întâlnirilor, frumuseÅ£ea ospitalităÅ£ii, frumuseÅ£ea împreună‑petrecerii… FrumuseÅ£ea oamenilor este, fără îndoială, cea mai de preÅ£ dintre toate. Asta ÅŸi pentru că ea este cea care le face posibile pe celelalte. 

Datorită densităÅ£ii ÅŸi intensităÅ£ii manifestărilor am avut impresia că am petrecut acolo mai mult timp decât a fost de fapt. Asta ÅŸi pentru că frumuseÅ£ea dă conÅ£inut ÅŸi sens vieÅ£ii. Cum menÅ£iona ÎnaltpreasfinÅ£itul Iosif: „Dumnezeu aÅŸteaptă de la noi frumuseÅ£e, tot ce trece prin noi, prin mâinile noastre, se cuvine să fie sau să devină frumos.” Această împlinire au încercat‑o toÅ£i cei prezenÅ£i la manifestarea de la Paris ÅŸi Limours, fie ei organizatori sau invitaÅ£i. Åži în bună parte au ÅŸi reuÅŸit!