Frumuseți liturgice 

Festivalul de la Paris, petrecându‑se în perioada postpascală, s‑a desfășurat sub semnul mereu repetatei vestiri luminoase „Hristos a înviat!”. Ca orice manifestare a Bisericii, și cea de la Paris a avut un nucleu liturgic. Acesta a fost reprezentat, între altele, de două slujbe. 

Astfel, sâmbătă după‑amiază, la Limours, a fost prevăzută o slujbă de pomenire pentru personalități de seamă ale culturii românești care au trăit și au murit la Paris. Lista celor amintiți a fost impresionantă: George Enescu, Constantin Brâncuși, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Emil Cioran, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca ș.a. La sugestia mea, a fost adăugat pe pomelnic și Horia Bernea, care numai a murit la Paris, fără să fi viețuit acolo decât cu totul ocazional. Pomenirea s‑a încheiat noaptea târziu, după celelalte manifestări din program, cu cuvenita pomană. S‑au dat tuturor colivă, colaci, sarmale calde și vin de buturugă, adus din țară, ceea ce acolo, în Franța, părea ceva cu totul special.  

A doua zi, ultima a festivalului, a avut loc la Limours liturghia arhierească cu un sobor mare de preoți. Înaltpreasfințitul Iosif a ținut un cuvânt de învățătură referitor la pilda orbului din naștere, sfătuindu‑ne pe toți de a rămâne într‑o trezvie, de a ne feri de orbirea zilnică și de a nu trăi într‑o nepăsare vizavi de semenul nostru care de multe ori este în suferință și durere.

Frumusețea muzicii tradiționale 

Dintre frumusețile artistice, vom alege să vorbim mai întâi despre aceea care a deschis Festivalul și care a avut impactul cel mai mare, anume despre frumusețea muzicii românești tradiționale. Ea a fost strălucit reprezentată la Paris de Grigore Leșe și de un grup de patru fărșeroți armâni, descoperiți și promovați de el, cu multă generozitate și cu tot atâta responsabilitate, în varii locuri ale lumii acesteia „smintite” (cum o numește el). Este vorba de frații Dumitru și Nicolae Zoglu, Mihai Gherase și Vasile Giogi, trei dintre ei octogenari, al patrulea, mai tânăr, numai septuagenar, originari din comuna Cogealac (jud. Constanța). Festivalul s‑a deschis cu un concert oferit de cei cinci în impunătoarea biserică Saint‑Sulpice. S‑au adunat în acea seară de mai, în vechea catedrală, vreo 150 de oameni. Personajul principal, cel care a gândit desfășurarea concertului, a fost maestrul Grigore Leșe. A știut să împletească manifestările proprii, vocale sau din fluier, cu cântarea polifonică a celor patru fărșeroți. 

Aceasta a fost doar prima dintre manifestările lui Grigore Leșe și ale grupului propus de el. Aveau să urmeze alte două: una joi după‑amiază, la Ambasadă, cu prilejul vernisajului Expoziției Grupului „Prolog”, alta sâmbătă seara, în biserica catolică din Limours. Grigore Leșe preferă pe cât se poate vechile biserici pentru acustica lor. 

Frumusețea picturii 

Vernisajul expoziției Grupului „Prolog” a avut loc a doua zi, joi, în două dintre sălile de la etajul impozantului Hôtel de Béhargue, un frumos „palat”, construit între anii 1866‑1867 și cumpărat la 1939 de statul român pentru Ambasada României. Lucrările, câte două (Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Christian Paraschiv, Mihai Sârbulescu), trei (Constantin Flondor, Horea Paștina) sau chiar patru (Matei Lăzărescu), au fost expuse pe șevalete de câmp, așa cum domnul Paul Gherasim știe atât de bine să le pună de o viață întreagă. Dintre cei șapte numai cinci au fost prezenți la locul faptei: Paul Gherasim, Constantin Flondor, Ion Grigorescu, Horea Paștina și Matei Lăzărescu. 

Alături de pictorii din Grupul „Prolog” am admirat și picturile lui Constantin Cioc, expuse in cadrul expoziției antropologice și etnografice de la Cripta Sfântului Francisc și Cripta Puțului. Pictorul ne‑a propus două tablouri din ciclul „Înluminați” reprezentând oameni care vin în lumină, ieșind din obscuritatea generală. Asemenea sfinților din icoane și personajele din tablouri sunt în lumină și primesc lumină. Pictura lui Constantin Cioc ne invită la o abordare iconică a artei.

Frumusețea muzicii clasice 

Forțele puse în joc pentru partea de muzică clasică au fost aceleași de anul trecut, și asta pentru că sunt cu adevărat valoroase și garantează calitatea interpretării și bucuria entuziastă aferentă irezistibilă. Concertele de muzică clasică s‑au desfășurat în generoasa Sală Bizantină a Palatului Béhargue. 

Primul concert de muzică a avut loc imediat după deschiderea „oficială” a Festivalului, la care au luat cuvântul după cuviință, cu mici discursuri mai mult sau mai puțin protocolare, Excelența Sa, Domnul Bogdan Mazuru, ambasadorul României în Franța, și Înaltpreasfințitul Iosif. Mitropolitul a făcut câteva considerații teologice pe tema frumuseții și a vorbit despre datoria și rolul Ortodoxiei în promovarea frumuseții.  

Primul care a venit în fața publicului a fost părintele Jean‑Claude Pennetier, un pianist de primă linie a pianisticii mondiale de astăzi și preot la parohia de la Chartres. 

Al doilea concert a fost vineri (18 mai) și l‑a avut ca surprinzător și spiritual prezentator pe părintele Marc‑Antoine Costa de Beauregard. Asta poate și pentru că, în prima parte, vedeta a fost saxofonistul Claude Delangle, profesor de saxofon la Conservatorul din Paris, dar și diacon la biserica din Louveciennes, unde paroh este părintele Marc‑Antoine. 

În partea a doua, ca și la ediția precedentă, ne‑am bucurat de prezența extrem de plăcută a  Charlottei Coulaud (despre care s‑a menționat că este strănepoată a lui Constantin Bobescu), o foarte înzestrată pianistă de 21 de ani. 

Jean‑Claude Pennentier de 70 de ani și Charlotte Coulaud de 20 de ani… Doi pianiști aflați în momente cu totul diferite al parcursului carierei lor, două personalități puternice, cuceritoare, două perle ale frumosului în șiragul de manifestări muzicale din cadrul Festivalului de la Paris…

Frumusețea muzicii psaltice

Vernisajul grupului „Prolog” a fost premers, conform dorinței lui Paul Gherasim, de producerea unui alt grup, unul de muzică psaltică, de la catedrala mitropolitană „Sfinții Arhangheli”, condus de Ionuț Furtună, unul dintre fondatorii apreciatului grup psaltic „Byzantion”, de la Iași. La sugestia aceluiași Paul Gherasim, au fost interpretate luminoasele cântări din ciclul pascal. Era binefăcător să vezi o atât de curată cântare psaltică în inima Parisului. 

Frumusețea poeziei

Încă de la București, Paul Gherasim a avut gândul să însoțească vernisajul „Prologului” cu muzică psaltică și cu versuri de Ioan Alexandru și de Daniel Turcea. Dorința privitoare la poezie i-a fost îndeplinită, cu multă implicare și dăruire, de părintele diacon Octavian Dabija, actor la originile sale profesionale. A citit din volumele Imnele Putnei și Epiphania. Mai înainte ne‑a povestit în ce împrejurare frumoasă l‑a cunoscut pe Paul Gherasim, într‑o noapte de Înviere, la biserica Stavropoleos, când acesta i‑a spus să nu mai stea îngenuncheat, căci Hristos a înviat! 

Frumusețea tradițiilor țărănești  

Datorită interesului și dragului preotesei Alexandra, componenta etnologică și antropologică privind cultura țărănească s‑a dorit și în acest an a fi una cât mai bogată. Ziua de vineri a fost dedicată în chip anume tradițiilor țărănești. Această dedicare a constat într‑o serie de conferințe presărate pe parcursul întregii zile, întreruptă de vernisarea unei expoziții cu caracter etnografic, dar nu numai. 

În prelegerea mea am dorit să evidențiez faptul că ceea ce caracterizează foarte pe scurt și foarte apropiat cultura țărănească românească este faptul că este o cultură a Învierii, lucru cu implicații majore în exprimarea sa slăvitoare prin intermediul frumosului.  

A urmat Grigore Leșe, care a vorbit, cu aplombu‑i cunoscut și cu pertinența‑i unică în domeniu, despre ceea ce practică și studiază de o viață întreagă, cu alte cuvinte despre horea înturnată, horea adâncată și horea din grumaz, exemplificând la tot pasul spre o mai bună înțelegere. Horea exprimă la nivelul genuin al ființei, dar în același timp atât de profund, legătura omului cu natura, cu semenul, cu Dumnezeu, tânjirea lui după întâlniri supreme. Așa cum este prezentă ea (numai) în unele zone ale țării, reprezintă un tezaur unic în lume.  

Doamna Varvara Buzilă de la Chișinău a avut o intervenție extrem de apreciată în legătură cu pâinea, cu felurile în care este ea folosită în diverse ritualuri ale momentelor de trecere (botez, nuntă, înmormântare, pomenirile morților). 

Frumusețea fotografiilor 

O componentă deloc neînsemnată a fost aceea constituită de arta fotografică. În expoziția etnografică au fost fotografii vechi de la Muzeul Å¢ării Oașului făcute de către avocatul‑fotograf Ioniță G. Andron (1917‑1989), expuse prin bunăvoința directorului muzeului, domnul Remus Vârnav, care ne‑a făcut și o prezentare a fotografiilor. Din ele ne priveau chipurile astăzi parcă atât de greu de deslușit ale străbunilor noștri, oameni demni și aprigi din a căror spiță ne tragem, dar a căror moștenire genetic‑spirituală se pare că am pierdut‑o în mare parte. Alături de fotografiile din Å¢ara Oașului au fost expuse și o parte din fotografiile lui Jean Cuisenier realizate cu prilejul șantierelor etnografice făcute în România (Maramureș, nordul Olteniei și Bucovina). În același context au fost expuse fotografiile aduse de cei de la Chișinău, referindu‑se la întrebuințarea pâinii la înmormântare sau pomenirile morților. 

S‑a adăugat, în imediată vecinătate, oarecum soră, dar totuși diferită, o excepțională expoziție de fotografii, „Chipuri ale uitării”, propusă, împreună, de părinții prieteni Iulian Nistea, de la Paris, și Ioan Gânscă (absolvent și de arte plastice), de la Cluj‑Napoca, pe o temă extrem de actuală și de incitantă: aceea a suferinței pricinuite de însingurare, acea însingurare produsă de neglijarea din partea semenilor, de abandonarea de către aceștia a celor aflați în situații de mai mare sau mai mică dificultate. Primul a venit cu scene de stradă citadine (îndeosebi din Paris), celălalt cu portrete (mai ales de țărani). Amândoi au arătat cât de bine poate fi înfățișată taina persoanei umane aflate în suferință, atunci când ea este privită cu un ochi înțelegător și iubitor, fie și mijlocit de camera fotografică, dacă mânuirea ei se face cu măiestrie. Tulburătoare mărturii… Trezitoare de conștiință!  

Frumusețea teologiei 

O dimineață, cea de sâmbătă, a fost destinată reflecțiilor teologice în legătură cu suferința și cu alinarea ei. Catedrala a fost plină, mulți oameni stăteau în picioare. Organizatorii au propus o tratare a suferinței pornind de la felul în care sunt (re)prezentate Patimile lui Hristos în iconografia occidentală (îndeosebi în ceea ce privește dolorismul) și răsăriteană. De aceea, mai întâi s‑a proiectat un film în legătură cu altarul pictat de Grünewald la Colmar. După aceea am avut marea bucurie să‑mi prezint intervenția alături de părintele Marc‑Antoine Costa de Beauregard. 

Părintele Marc‑Antoine a ținut o prelegere foarte densă din punct de vedere teologic și cu o încărcătură duhovnicească excepțională. 

La sfârșit a avut o scurtă intervenție părintele Jean Boboc, de la catedrală, care s‑a referit la ruptura iconografică din secolul al XII‑lea între Occident și Răsărit, arătând că în tablourile occidentale este vorba despre trupul coruptibil, în timp ce în icoane despre trupul incoruptibil. 

Să adăugăm meditațiile teologice inspirate, de un mare rafinament duhovnicesc, ale mitropolitului Iosif, mereu prezente, presărate cu părintească iubire pe tot parcursul manifestărilor. 

Frumusețea teatrului 

Teatrul a fost reprezentat de trupa „Contraste”, condusă de Dana Cavaleru și bucurându‑se de colaborarea violoncelistului Adrian Naidin, una din multele trupe născute de școala atât de frumos roditoare a lui Dan Puric. Spectacolul lor s‑a numit emblematic „Povestea inimii”, și a avut deopotrivă, duioșie, umor, gravitate, profunzime. A vorbit, între altele, pe calea pantomimei, despre suferințele noastre de toate zilele, fie ele mai mari (îndeosebi ignorarea reciprocă conducând la însingurare) sau mai mici (provenind din lipsuri continue de tot felul). Au fost momente în care lumea s‑a amuzat copios (în acest sens, el a fost pata de culoare veselă a Festivalului), dar într‑un fel copilăros, iar altele în care s‑a lăsat cucerită de un fior poetic. Cei din trupa „Contraste” constituie un mănunchi de tineri talentați, totodată delicați, de o reală frumusețe sufletească. 

Frumusețea oamenilor 

Sau, cu alte cuvine, frumusețea întâlnirilor, frumusețea ospitalității, frumusețea împreună‑petrecerii… Frumusețea oamenilor este, fără îndoială, cea mai de preț dintre toate. Asta și pentru că ea este cea care le face posibile pe celelalte. 

Datorită densității și intensității manifestărilor am avut impresia că am petrecut acolo mai mult timp decât a fost de fapt. Asta și pentru că frumusețea dă conținut și sens vieții. Cum menționa Înaltpreasfințitul Iosif: „Dumnezeu așteaptă de la noi frumusețe, tot ce trece prin noi, prin mâinile noastre, se cuvine să fie sau să devină frumos.” Această împlinire au încercat‑o toți cei prezenți la manifestarea de la Paris și Limours, fie ei organizatori sau invitați. Åži în bună parte au și reușit!