Cu ocazia împlinirii a 400 de ani de existență, Arhivele Secrete ale Vaticanului se deschid publicului interesat prin intermediul unei expoziții cu titlul: „Lux in arcana”. Acesta este un eveniment științific și mediatic fără precedent, deoarece scoate la lumină o parte din documentele păstrate, printre care se numără spre exemplu excomunicarea lui Martin Luther, procesul lui Giordano Bruno sau prima imprimare a calendarului gregorian din anul 1582.
Expoziția cu titlul „Lux in arcana” a fost vernisată la data de 29 februarie 2012 și va rămâne deschisă publicului larg până în luna septembrie a acestui an. Expoziția își propune în primul rând să explice modul în care funcționează Arhiva papilor și, în același timp, să scoată la lumină „invizibilul”, permițând accesul publicului la o parte din documentele adăpostite.
Arhiva Secretă a Vaticanului (în latină: Archivum Secretum Apostolicum Vaticanum, iar în italiană: Archivio Segreto Vaticano) a fost înființată oficial în anul 1612 de către papa Paul al V‑lea, odată cu numirea lui Baldassare Ansidei ca prim responsabil. Aceasta este arhiva centrală a Sfântului Scaun și conservă toate actele și documentele Bisericii Catolice. Păstrarea și valorificarea patrimoniului arhivistic reprezintă scopul activității acestei arhive, care, atât prin bogăția, cât și prin varietatea documentelor, se numără printre cele mai importante centre pentru studii istorice din întreaga lume.
Arhiva este condusă de către un cardinal arhivar numit de papă. Prerogativa specifică a acestui cardinal este aceea de a acorda cercetătorilor doritori permisul de a putea studia aceste arhive. După explicația dată pe site‑ul Arhivei, atributul „secretă” vine de la latinescul secretum, care este tradus cu sensul de „privat”, făcând referire la faptul că este în primul rând în proprietatea Suveranului Pontif.
Patrimoniul Arhivei, care conservă peste 600 de fonduri arhivistice pe o suprafață de 85 de kilometri lineari de rafturi, acoperă o arie cronologică de nu mai puțin de douăsprezece secole (secolele VIII‑XX). Diferitele depozite de material arhivistic se găsesc în Palatul Apostolic (Palazzo Apostolico) și într‑un bunker subteran, dorit de către papa Paul al VI‑lea și inaugurat de către papa Ioan Paul al II‑lea. Două săli cu instalație de climatizare, cu temperatură și umiditate relativ constante, adăpostesc pergamentele, dintre care nu mai puțin de 81 au sigiliu de aur.
Pe site‑ul Arhivei (http://www.archiviosegretovaticano.va/en/archivio/note‑storiche/cardinali‑archivisti/) se găsește și o listă cu toți cardinalii arhiviști, actualul fiind Raffaele Farina, numit la data de 25 iunie 2007. Printre acești cardinali arhiviști se numără, spre exemplu, și un autor foarte cunoscut istoricilor bisericești: Joseph Hergenröther (1879‑1890). Acesta a fost nu numai un fervent susținător al primatului papal și infailibilității papale la Conciliul I Vatican (1870) și adversar al lui Joseph Ignaz von Döllinger, ci și cel care l‑a reabilitat pe marele patriarh Fotie.
Dar, revenind la expoziția vernisată, Lux in arcana, chiar titlul ales comunică și primul obiectiv al acesteia: de a aduce lumină în misterele bibliotecii, mai ales prin contactul direct și concret al cititorului cu izvoarele Arhivei, deschizând porțile descoperirii istoriei, uneori, inedite.
Documentele expuse în expoziție sunt însoțite de aprofundări multimediale – proiecții, grafică dinamică, video pe monitoare plate –, toate concepute pentru a ajuta vizitatorul să încadreze documentul în contextul istoric, să aprofundeze istoria diferitelor personaje și să creeze legături între diferitele planuri de lectură.
Secțiunile expoziției
Expunerea expozitivă începe în Sala degli Orazi e Curiazi care adăpostește secțiunea „Apărătorul memoriei” (Custode della Memoria), unde este prezentat conținutul Arhivei Secrete a Vaticanului. Aici sunt descrise diferitele tipologii de documente conservate în arhivă: diplome și edicte, bule papale și scrisori, breviare și registre papale, codice, documente contabile și acte de proces, formulare etc. Documentele expuse provin de pe mai multe continente: Asia, Africa, America și Europa. Printre documentele expuse în această secțiune se află bula Inter cetera a papei Alexandru al VI‑lea despre descoperirea Lumii Noi, actele procesului lui Giordano Bruno, edictul de la Worms al lui Carol al V‑lea, scrisoarea țarului Alexei I etc.
Expoziția continuă în Palatul Conservatorilor (Palazzo dei Conservatori) cu șapte aprofundări tematice, intitulate: „Tiara și coroana”, „Secretul Conclavului”, „Sfinte, regine și curtezane”, „Reflecție și dialog”, „Eretici, cruciați și cavaleri”, „Oameni de știință, filozofi și inventatori” și „Aurul și cerneala”.
La secțiunea „Tiara și coroana” sunt expuse 12 documente referitoare la lupta dintre puterea spirituală și cea seculară, între care se numără: falsa donație a lui Constantin, Privilegiul ottonian (Privilegium ottonianum), Dictatus papae al lui Grigorie al VII‑lea, dar și bula Una sanctam din anul 1302 a papei Bonifaciu al VIII‑lea.
Cu siguranță o atenție deosebită va trezi secțiunea „Eretici, cruciați și cavaleri”, unde printre altele sunt expuse documente din procesul Templierilor în Franța (pe un sul de pergament lung de 60 de metri), cel al excomunicării lui Martin Luther, procesul sumar făcut lui Giordano Bruno sau Statutul împotriva ereticilor al papei Grigorie al IX‑lea.
Nu mai puțin interesantă va fi secțiunea „Oameni de știință, filozofi și inventatori”, unde printre altele este prezentat un exemplar tipărit al calendarului gregorian din 1582 sau alte documente referitoare la Nicolae Copernicus, Voltaire, Erasmus de Rotterdam.
Pentru ca vizitatorul să poată vedea cum sunt păstrate aceste bunuri culturale, acesta poate trece în Palatul Clementino Caffarelli, unde se află Laboratorul de Restaurare și Conservare a sigiliilor. În acest laborator, începând din anul 1980, au fost analizate și recondiționate nu mai puțin de 5000 de sigilii de plumb, aur, ceară, hârtie, ceară sub hârtie. Toate aceste sigilii sunt expuse sub numele de „Semnele puterii“. Tot aici este ilustrată și activitatea Laboratorului de Conservare și Restaurare (Laboratorio di Conservazione,
Restauro e Legatoria), dar și a Legătoriei, arătându‑se cum sunt combătuți agenții de degradare chimici, fizici, biologici și de mediu. În cadrul Laboratorului de Reproducere foto (Laboratorio di Fotoproduzione Digitale) au fost copiate până acum pe suport digital nu mai puțin de 2,5 milioane de imagini, iar numărul acestora este în continuă creștere.
Munca complexă desfășurată în Arhivă este prezentată și prin intermediul a două scurte filmulețe, care prezintă două activități diferite: deschiderea și analizarea unui dosar și reordonarea unui document în categoria numită „perioada închisă” (periodo chiuso). În cadrul acestei perioade „închise” sunt expuse câteva documente din cadrul celui de‑al Doilea Război Mondial, cu acordul expres al papei Benedict al XVI‑lea.
Din cele expuse mai sus se poate observa că Lux in arcana este o inițiativă fără precedent, care a alimentat o așteptare enormă, și prin faptul că această Arhivă exercită o fascinație misterioasă asupra imaginarului colectiv. Arhiva aceasta reprezintă un patrimoniu cultural al umanității, care are ca epicentru orașul Roma. Cu siguranță că, atât prin documentele expuse, cât și prin modul în care este prezentată activitatea acesteia, expoziția Lux in arcana va atrage un numeros public din întreaga lume. Celor interesați, care din anumite motive nu pot ajunge la Vatican până la finalul expoziției, le recomandăm să afle mai multe lucruri vizitând site‑ul acesteia: http://www.luxinarcana.org/?lang=it
Pr. drd. Alexandru Nan

Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team