Informații despre viața Sfântului Columba ne oferă scurta biografie (Vita Columbae) scrisă la vreo sută de ani de la moartea lui de către Adamnan din Iona, dar și lucrarea lui Beda Venerabilul intitulată Historia Ecclesia gentis Anglorum. Columba s‑a născut în anul 521 d. Hr., în ziua de pomenire a Sfântului Ambrozie (7 decembrie), în satul Gartan din ținutul irlandez Donegal. Tatăl lui Columba, Fedlimid, făcea parte din familia regală O’Neil, iar mama sa, Eithne, era urmașă a unui rege de Leinster. 

La botez sfântul a primit numele de Columba, care se traduce prin „porumbel”. Pentru că de mic a petrecut în biserică, dar și pentru faptul că mai târziu va străbate pământul Irlandei ca un „trubadur” al lui Hristos, va fi poreclit Columcille, Columcellus sau Colme, adică „porumbelul” Bisericii.

Provenind dintr‑o familie cu origini sănătoase, Columba a fost încredințat unui preot pe nume Cruitnecan, care, pe lângă educația aleasă, i‑a sădit pruncului și dragostea pentru Hristos și pentru Biserica Sa. Astfel, Columba a intrat de tânăr în mănăstirea din Moville, al cărei stareț era episcopul Finian. Acesta l‑a hirotonit diacon pe Columba, care, după o ședere de câțiva ani în acea mănăstire, va pleca în orașul Leinster, cu dorința de a‑și desăvârși învățătura la bardul Gemman. Acesta îl va învăța tainele cântecului irlandez, Columba devenind el însuși un bard vestit în Irlanda. 

De la Leinster Columba a plecat la mănăstirea Clonard, unde va fi hirotonit preot. Va pleca și de aici la mănăstirea Mobhi din Glasnevin, unde va depune și făgăduințele monahale. Dar, prin lucrarea lui Dumnezeu, Columba nu va rămâne multă vreme în acel loc. Având râvnă pentru viața mănăstirească, va ridica mai multe biserici și mănăstiri mai ales în ținutul său de baștină, Donegal, dar și în alte zone ale teritoriului irlandez. Printre importantele mănăstiri întemeiate de el se numără și cea de la Derry. Se pare că în anul 555 a ridicat‑o pe cea mai importantă, la Durrow. Toate aceste mănăstiri funcționau după o rânduială sau regulă compusă de el, în care accentul nu cădea atât de mult pe nevoință, cât pe ascultarea de stareț și de duhovnic.

Peregrinatio propter Christum misiunea în Scoția

După ce s‑a ostenit vreme de 15 ani ca să ridice viața călugărească din Irlanda, a venit și clipa în care Dumnezeu i‑a rânduit robului său Columba să propovăduiască și pe alte meleaguri. Astfel, în anul 563 d. Hr., însoțit de 12 prieteni buni, Columba a plecat spre coastele de apus ale Scoției, așezându‑se pe o insulă mică numită Iona, situată la granița dintre Dalriada și regatul picților. Acești picți erau păgâni și Columba a încercat să obțină de la început acordul regelui pentru a putea propovădui în acel teritoriu. La Iona Columba a ridicat o mănăstire unde a așezat aceeași regulă ca și în celelalte mănăstiri înființate de el. Conform acestei reguli, se stăruia mult pe folosirea mai bună a timpului, ziua fiind împărțită în trei părți: una pentru rugăciune, alta pentru muncă și alta pentru citit (Vlad Benea, Viețile sfinților ortodocși din Apus. Sfinții Insulelor britanice, Cluj‑Napoca, 2006, p. 137). 

Minunile Sfântului Columba

Tradiția a consemnat numeroase povestiri despre minunile și vindecările minunate săvârșite de Columba, care se pare că se bucura și de darul prorociei. Astfel, el le descoperea oamenilor păcatele săvârșite sau le vestea lucruri întâmplate la mare depărtare ori care aveau să se întâmple în viitor. Columba a primit și mare putere asupra duhurilor necurate, fiind relatate, de asemenea, numeroase minuni săvârșite de el. Amintim aici doar una singură. Odată, aflându‑se în pământurile Scoției, niște țărani au adus la Columba un copil ca să‑l boteze. Pentru că nu găseau apă în apropiere, Columba a îngenuncheat, rugându‑se îndelung. Apoi, binecuvântând o stâncă din apropiere, din ea a țâșnit un șuvoi de apă, așa cum făcuse și Moise în pustie. Cu această apă Columba l‑a botezat pe copil, făcând și o profeție despre acesta, care s‑a împlinit mai târziu. 

Pe lângă grija pe care a purtat‑o irlandezilor săi pe teritoriul Scoției, el s‑a îngrijit foarte mult și de mănăstirile sale din Irlanda, deoarece călugării care trăiau în ele îi erau fii duhovnicești. Mereu se ruga pentru ei și adesea le trimitea, prin ucenicii săi, diferite sfaturi și scrisori prin care‑i mângâia și‑i povățuia. El chiar și‑a vizitat de câteva ori țara, deoarece avea multă dragoste pentru ea și pentru neamul său. Deși moștenise o fire iute și hotărâtă, multe povestiri scot în evidență gingășia și sensibilitatea sa.

Mănăstirea de la Iona a devenit centrul activității misionare în rândul picților, dar și pentru englezii din partea de nord. Legătura strânsă pe care o menținea cu familia regală de Dal Riad i‑a înlesnit foarte mult misiunea în mijlocul nobililor picți. Desigur că, prin activitatea sa, Columba și‑a făcut și mulți dușmani, printre care și druizii, dar, la fel ca Sf. Patrick, i‑a biruit cu ajutorul lui Dumnezeu. 

Într‑o zi, Columba a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu sfinții de mai târziu, Comgall, Kenneth, Brendan și Cormac. La sfârșitul Sf. Liturghii, Brendan le‑a mărturisit tuturor că în timpul sfințirii Darurilor a văzut o minge de foc deasupra capului lui Columba, care apoi s‑a ridicat încet către cer. De multe ori era înconjurat de o lumină nepământească în timpul rugăciunii, așa cum mulți din cei de față au relatat despre el.

Descoperirea minunată a morții și cinstirea Sfântului Columba 

Lui Columba, la fel ca în cazul altor persoane îmbunătățite, Dumnezeu i‑a descoperit și ziua în care‑l va chema la El. Cu o săptămână înainte de a muri, fața i s‑a umplut de lumină la săvârșirea Sf. Liturghii. După slujbă le‑a mărturisit celorlalți că un înger venise să‑i vestească că Dumnezeu cerea de la ei o comoară foarte dragă Lui. Ucenicii săi au înțeles abia peste o săptămână că era vorba chiar despre sufletul lui Columba. Astfel, în sâmbăta următoare sfântul s‑a dus cu un ucenic să binecuvânteze mănăstirea, iar după slujba Vecerniei le‑a dat și ultimele povețe. Tradiția ne spune că și în ultima zi de viață Columba a copiat texte din Sfânta Scriptură, o îndeletnicire foarte dragă lui și utilă, deoarece era cu multe secole înainte de descoperirea tiparului. Se pare că s‑au păstrat până astăzi miniaturi ale lui Columba pe câteva exemplare ale Psaltirii.

Conform aceleiași tradiții, Columba a murit în biserică în noaptea de sâmbătă spre duminică, înainte de săvârșirea Sf. Liturghii. Era noaptea de 9 iunie 597, dată la care este prăznuit în fiecare an. Până în anul 849 moaștele sale au rămas la Iona, săvârșind diferite minuni. În anul respectiv au fost strămutate la Dunkeld, din cauza atacurilor vikingilor. În Evul Mediu Columba a fost venerat în întreaga Europă. În Irlanda și în multe alte locuri el este prăznuit și astăzi cu multă evlavie. Este uneori reprezentat în veșmintele călugărilor benedictini, deși n‑a făcut niciodată parte din acest ordin. Columba este astăzi patronul poeților irlandezi, dar și protector al celor amenințați de foc. În Massachusetts există chiar o mănăstire ortodoxă închinată Sf. Columba, aflată sub jurisdicția canonică a Înaltpreasfințitului Nicolae, Arhiepiscopul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru America și Canada (http://www.stcolumbamonastery.org/). 

Pr. drd. Alexandru Nan