Astăzi este începutul mântuirii noastre!

Perioada de post al PaÅŸtilor sau al Păresimilor, cum i se spune în popor (lat. quaresima – patruzeci, cu referire la numărul zilelor postului), pe care o petrecem, are la jumătatea ei un moment de „înălÅ£are”, care este Duminica Sfintei Cruci. În acest an, acest moment se întâlneÅŸte, în duminica următoare, cu unul dintre cele mai mari ÅŸi mai importante praznice – Buna Vestire – care ne împărtăÅŸeÅŸte ÅŸi ne descoperă taina cea din veac ascunsă ÅŸi de îngeri neÅŸtiută (cf. Troparul Învierii, glas 4) a întrupării lui Dumnezeu din preanevinovata Fecioară Maria, pe care o face să devină Născătoare de Dumnezeu. 

Ni se pune înainte de fapt felul în care Dumnezeu, în credincioasa ÅŸi neschimbătoarea Sa iubire de oameni, nevoind să lase neamul omenesc în căderea sa cea pecetluită de neascultarea lui Adam, purcede la un nou început, luând asupră‑Şi firea cea răvăÅŸită ÅŸi mutilată de păcat a acestuia, pentru a o reaÅŸeza întru cele rânduite de El, încă de la facerea omului. De aceea, troparul Bunei Vestiri începe astfel: Astăzi este începutul mântuirii noastre ÅŸi arătarea tainei celei din veac. Fiul lui Dumnezeu fiu Fecioarei Se face, iar Gavriil harul îl binevesteÅŸte. 

Acest început al mântuirii noastre constituie de fapt vestea cea bună pentru tot sufletul care astăzi caută la Dumnezeu, aÅŸteptând ÅŸi nădăjduind după inspiraÅ£ie ÅŸi după o rază de lumină în pâcla ÅŸi în vâltoarea secătuitoare de suflet ÅŸi de credinÅ£ă prin care îi este dat să treacă... Astăzi ni se binevesteÅŸte că Dumnezeu este cu noi – Emanuel! Adică ni se readuce aminte că Dumnezeu a sălăÅŸluit printre (întru) noi (cf. Ev. Ioan 1, 14), împărtăÅŸind propria noastră condiÅ£ie – omenească, pentru a ne face părtaÅŸi la condiÅ£ia Sa – dumnezeiască, punând la temelia raportării Lui la noi ÅŸi a noastră faÅ£ă de El ÅŸi unul faÅ£ă de altul iubirea (cf. Ev. Ioan 13, 34; 14, 21; 24; 15, 10).

El ne‑a arătat iubirea Sa faÅ£ă de noi prin faptul că a mers până la a‑Şi da viaÅ£a pe Cruce pentru noi, că mai mare iubire decât aceasta nimeni nu are: ca sufletul lui să ÅŸi‑l pună pentru cei pe care îi iubeÅŸte (cf. Ioan 15, 13). De aceea, în cele două prăznuiri, a Bunei Vestiri ÅŸi a Crucii, avem două dimensiuni fundamentale ale iubirii lui Dumnezeu faÅ£ă de noi: bunăvoirea de a se pogorî la noi ÅŸi de a‑Şi însuÅŸi firea noastră căzută ÅŸi împlinirea lucrării Sale slobozitoare din chinga căderii lui Adam, până la a gusta suferinÅ£a ÅŸi moartea, pentru noi ÅŸi a noastră mântuire. 

Fiecare Dumnezeiască Liturghie nu este altceva decât mulÅ£umirea – gr. eucharistia – (pentru) ÅŸi pomenirea a toate cele pentru noi făcute de Domnul, ca semn al iubirii noastre faÅ£ă de El ÅŸi al perpetuării, generaÅ£ie după generaÅ£ie de botezaÅ£i, a bunei vestiri a ÎmpărăÅ£iei Sale în mijlocul nostru. Acesta este răspunsul autentic ÅŸi stâmpărător de suflet pe care Biserica lui Hristos l‑a propus totdeauna ÅŸi îl propune ÅŸi de data aceasta la „criza” prin care generaÅ£ia noastră trece, global ÅŸi individual. Aici Îl putem auzi ÅŸi întâlni pe Cel care a fost uns să binevestească săracilor, să vindece pe cei zdrobiÅ£i la inimă, să propovăduiască robilor dezrobirea ÅŸi orbilor vederea, să slobozească pe cei apăsaÅ£i (cf. Ev. Luca, 4, 18; Isaia 42, 7). Aici putem ÅŸedea la ospăÅ£ul pregătit de El pentru toÅ£i cei osteniÅ£i ÅŸi împovăraÅ£i (cf. Matei, 18, 28), pentru toÅ£i cei flămânzi ÅŸi însetaÅ£i de dreptate (cf. Matei 6, 6). Aici aflăm mângâiere ÅŸi sprijin în osteneala postirii, inspiraÅ£ie în pregătirea ÅŸi aÅŸteptarea praznicului Învierii pe care strălucirea Crucii îl lasă să se întrevadă, prin oglindirea în această revărsare de iubire ÅŸi prin lepădarea de cele pe care le vedem în noi ca fiind nepotrivite cu chipul pe care Domnul l‑a întipărit în noi de la Botez.

Să ne folosim aÅŸadar de un asemenea privilegiu ÅŸi de o asemenea binecuvântare ÅŸi, pentru a răspunde, la rându‑ne, la iubirea lui Dumnezeu, să ne curăÅ£im simÅ£irile ca să vedem lămurit pe Hristos în strălucita lumină a Învierii.