Pelerinajul la Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare un izvor de bucurie

publicat in Asociația Nepsis pe 5 Decembrie 2011, 10:55

Pentru cei care doresc o evadare din lumea agitată, zgomotoasă ÅŸi stresantă, vă recomandăm Mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Vercors, FranÅ£a, stravropighie a Mănăstirii Simonos Petra din Sfântul Munte Athos. Vă aducem ca mărturie experienÅ£a noastră de pelerini neptici pe aceste meleaguri franÅ£uzeÅŸti, care ne‑a purtat nu numai în afara timpului, dar ÅŸi mai aproape de Dumnezeu.

Pentru noi, a fost surprinzător să descoperim într‑o vale adâncă înconjurată de masivele stâncoase ale Vercorului o mănăstire în stil bizantin, cu porÅ£i de lemn sculptat. Aici am întâlnit acelaÅŸi chip de monah ca ÅŸi în Å£ară ÅŸi am fi putut crede că suntem în România, în Grecia sau în Serbia, dar eram chiar în FranÅ£a!

PărinÅ£ii, patru la număr, ne‑au întâmpinat cu zâmbetul pe buze ÅŸi ne‑au vorbit în franceză, deÅŸi nu sunt toÅ£i de aceeaÅŸi origine (germană, maghiară ÅŸi franceză). StareÅ£ul, părintele Placide Deseille, a intrat la 16 ani într‑o mănăstire catolică, iar după 35 de ani de monahism ÅŸi studiu al SfinÅ£ilor PărinÅ£i din primele secole ale creÅŸtinismului, s‑a hotărât să treacă la ortodoxie. O viaÅ£ă impresionantă, pe care vă sfătuim să o descoperiÅ£i din publicaÅ£iile în franceză sau în română (Mărturia unui călugăr ortodox – Convorbiri cu J. C. Noyé). Dar, mai ales, vă dorim să ajungeÅ£i să îl cunoaÅŸteÅ£i personal ÅŸi să vă împărtăÅŸiÅ£i de bucuria ÅŸi de dragostea părintelui care, la cei 85 de ani ai săi, le degajă cu naturaleÅ£e.

După o primă zi plină de peripeÅ£ii ÅŸi de bucurie, din care am învăÅ£at fiecare să Å£inem cont mai mult de ceilalÅ£i decât de noi înÅŸine, am reuÅŸit să înÅ£elegem ÅŸi să intrăm, după putere, în ritmul unei mănăstiri care respectă rânduiala de la Sfântul Munte Athos. 

Petrecând câteva zile în acest loc, ne‑am dat seama că exemplul viu al părinÅ£ilor a avut un mare impact asupra noastră. Ei ne‑au primit cu căldură ÅŸi înÅ£elegere în prima seară, când masa era prevăzută la ora 19, iar noi am ajuns, din binecuvântate pricini, la ora 22 (după „tura” pe munte de sâmbătă); de asemenea, au rugat pe niÅŸte oameni din sat, credincioÅŸi apropiaÅ£i ai mănăstirii, să îi găzduiască pe aceia dintre noi pentru care nu mai erau locuri de cazare; iar părintele Placide, pe lângă conferinÅ£ele de seară cu întregul grup, a avut răbdarea să vorbească separat cu fiecare dintre noi. După obiceiul atonit, în timpul meselor unul din părinÅ£i citea din învăÅ£ăturile SfinÅ£ilor PărinÅ£i în trapeza mănăstirii, o încăpere în care simÅ£eam că sfinÅ£ii pictaÅ£i pe pereÅ£i ni se alăturau. Toate ne‑au hrănit atât trupul, cât ÅŸi sufletul.

Izvor de bucurie a fost ÅŸi când ne‑au scos spre închinare toate Sfintele MoaÅŸte din altar, o bogăÅ£ie adunată de‑a lungul anilor de vieÅ£uitorii mănăstirii. Dar poate că în primul rând ne‑a bucurat frumuseÅ£ea slujbelor ÅŸi a cuvântului de învăÅ£ătură dat de părintele Placide. De aceea am vrea să vă împărtăÅŸim câteva notiÅ£e din învăÅ£ămintele părintelui, cum ar fi tâlcuirea pildei săracului Lazăr ÅŸi a bogatului nemilostiv. Întrebarea pusă prin săracul Lazăr este: Unde ne găsim noi bucuria? Ce căutăm noi cu adevărat? Care este dorinÅ£a noastră cea mai arzătoare? Adevărata bucurie duhovnicească este dăruirea de sine, dezinteresată. Pilda condamnă închiderea sufletului nostru faÅ£ă de adevăratele bucurii. Omul îÅŸi găseÅŸte bucuria făcând Voia lui Dumnezeu. Să ne dăruim pe noi înÅŸine lui Dumnezeu ÅŸi oamenilor, iar El să ne lumineze inimile ca să putem realiza această dăruire de sine. Dumnezeu ne dă puterea, dar numai dacă noi avem căutarea, voinÅ£a, dorinÅ£a profundă de a împlini cuvântul Lui! SuferinÅ£a este o urmare a ruperii de sursa vieÅ£ii, care este Dumnezeu.

Nu vom uita bucuria pe care ne‑o transmitea părintele Placide în relatarea momentelor din viaÅ£a unor oameni care părăseau această lume pentru a se naÅŸte în cer. Ne‑am bucurat ÅŸi de învăÅ£ăturile PreasfinÅ£itului Paul, episcop de Trachea, de origine englez, retras acum lângă mănăstire ÅŸi ale cărui cărÅ£i de poezii sunt impregnate de o profundă credinÅ£ă ortodoxă.

O altă bucurie a fost vizita la Atelierul de iconografie ortodoxă „Sfântul Ioan Damaschin”, organizat în jurul unei biserici ortodoxe ÅŸi al unei capele din lemn. Toate acestea au fost întemeiate cu mult har de părintele francez Nicolas Garrigou ÅŸi soÅ£ia sa într‑un colÅ£ de rai înconjurat de livezi de nuci, care la sfârÅŸit de octombrie sunt numai bune de gustat.

Am plecat din acel loc binecuvântat de Dumnezeu cu pacea în suflet. Nădăjduim să păstrăm această bucurie a părinÅ£ilor ÅŸi în încercările care ne aÅŸteaptă la întoarcerea în lumea agitată în care trăim.

Violeta Predescu  ÅŸi Cristina Săvulescu, Paris