Seminificațiareligios-morală și liturgică a darurilor oferite de magi Pruncului Iisus

Toate sărbătorile împărăteÅŸti pe care le prăznuim în ciclul anului bisericesc sunt reînnoiri ÅŸi actualizări continue ale principalelor evenimente din viaÅ£a ÅŸi activitatea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, încât anul liturgic bisericesc, cu toate slujbele zilnice, cu sărbătorile ÅŸi instituÅ£iile lui de cult, reprezintă o continuare neîntreruptă a vieÅ£ii lui Hristos în Biserică, spre mântuirea oamenilor. În felul acesta, Mântuitorul este veÅŸnic prezent în Biserica Sa. El continuă neîncetat să‑şi reactiveze, prin lucrarea Duhului Sfânt, opera Sa mântuitoare, ca să fie viaÅ£a tuturor, ca toÅ£i cei ce trăiesc să se poată împărtăÅŸi din darurile ÅŸi adevărurile mântuirii pregătite de El pentru noi.

Deci, sărbătorile creÅŸtine nu sunt doar simple comemorări ale unor evenimente biblice petrecute cândva, ci permanentizarea acestor fapte mântuitoare ÅŸi trăirea lor efectivă de către fiecare dintre noi. De aceea ne ÅŸi pregătim duhovniceÅŸte ca să întâmpinăm cu cuviinÅ£ă creÅŸtinească, prin post ÅŸi rugăciune, măreÅ£ele sărbători ale anului. Ne pregătim cu evlavie ca să ne unim cu Hristos, Cel ce vine să se sălăÅŸluiască în ieslea sufletelor noastre odată cu primirea Tainei Sfintei ÎmpărtăÅŸanii, sau vine ca să învieze sufletele noastre din moartea păcatelor.

În mod real, Hristos S‑a născut cu trupul o singură dată, în Betleemul Iudeii, însă, duhovniceÅŸte, El se naÅŸte permanent în inimile ÅŸi sufletele noastre, prin Biserică, prin rugăciune, prin Sfânta Liturghie ÅŸi Sfintele Taine, iar noi ne pregătim să‑L primim în adâncul fiinÅ£ei noastre, aducându‑I doxologie ca îngerii, închinare ca păstorii ÅŸi daruri scumpe ca magii.

Magii închipuiesc neamurile păgâne convertite la credinÅ£a creÅŸtină, iar darurile oferite de ei Dumnezeiescului Prunc reprezintă, simbolic, prinosul faptelor bune pe care le aducem în semn de omagiu Mântuitorului Hristos, aÅŸa cum glăsuieÅŸte o colindă din străbuni:

„Atunci magi din depărtări,
Trecând mări ÅŸi zări,
Scumpe daruri I‑au adus
Pruncului Iisus,
Aur, smirnă ÅŸi tămâie,
Care ÅŸi la noi să fie,
La mulÅ£i ani cu bucurie.”

Aurul este simbolul milosteniei. Cei ce‑i aduc Pruncului Iisus aur sunt cei ce jertfesc o parte din agoniseala ÅŸi avutul lor pentru împodobirea sfintelor locaÅŸuri ÅŸi pentru ajutorarea ÅŸi îndestularea celor săraci ÅŸi oropsiÅ£i. Mântuitorul Hristos, care „pentru noi, oamenii, ÅŸi pentru a noastră mântuire s‑a pogorât din cer” ÅŸi S‑a născut într‑o peÅŸteră sărăcăcioasă, se substituie în persoana celor lipsiÅ£i ÅŸi necăjiÅ£i ÅŸi, miluindu‑i pe aceÅŸtia, noi Îi arătăm că, de fapt, Îl iubim pe El, Cel ce s‑a identificat cu cei aflaÅ£i în nevoi ÅŸi suferinÅ£e ÅŸi Åži‑a dat viaÅ£a pentru noi, iar la judecata viitoare ne va răsplăti chemându‑ne la Sine ÅŸi zicându‑ne: „Adevărat vă spun vouă, întrucât aÅ£i făcut unuia dintr‑aceÅŸti fraÅ£i ai Mei prea mici, Mie Mi‑aÅ£i făcut” (Matei 25, 40). Deci, prin porunca milosteniei, Dumnezeu ia în grijă săracii ÅŸi se îngrijeÅŸte de dânÅŸii. „Mâna săracului este vistieria lui Hristos, pentru că tot ceea ce ia de la noi săracul primeÅŸte însuÅŸi Hristos”¹. De fapt, toÅ£i SfinÅ£ii PărinÅ£i susÅ£in că „milostenia izbăveÅŸte sufletul din moarte ÅŸi acoperă mulÅ£ime de păcate”. Ea este cheia cu care descuiem uÅŸile raiului. „Omule”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur, „de nu‑I dai astăzi nimic lui Hristos, dincolo El nu va avea trebuinÅ£ă de tine. Aici flămânzeÅŸte El, aici însetează El, Iisus însetează de mântuirea ta. De aceea vine El ca un cerÅŸetor, de aceea umblă gol. Prin aceasta, Dumnezeu vrea să‑ţi dăruiască împărăÅ£ia Sa. Nu‑L trece cu vederea!”².

Tămâia este simbolul jertfei ÅŸi al slujirii lui Dumnezeu ÅŸi aproapelui. Cei ce aduc Pruncului Iisus tămâie sunt cei ce valorifică darurile sufleteÅŸti în scopul obÅŸtesc, spre bunăstarea spirituală ÅŸi materială a întregii colectivităÅ£i ÅŸi comunităÅ£i creÅŸtine în cadrul căreia îÅŸi desfăÅŸoară activitatea. Din această categorie fac parte ÅŸi cei ce chivernisesc cu sârg talanÅ£ii cu care i‑a înzestrat Dumnezeu, în scop altruist, spre răspândirea binelui ÅŸi fericirii în lume ÅŸi nu în scop egoist, numai spre satisfacerea intereselor personale, aÅŸa cum a procedat sluga vicleană ÅŸi leneÅŸă care ÅŸi‑a îngropat talantul. ÎnmulÅ£irea înÅ£eleaptă a talanÅ£ilor înseamnă fructificarea chibzuită, utilă ÅŸi benefică a darurilor cu care ne‑a binecuvântat Dumnezeu ÅŸi acest fapt constituie temelia progresului moral, social ÅŸi cultural ÅŸi un izvor nesecat de fericire. Aceasta este ÅŸi menirea noastră de oameni ÅŸi de creÅŸtini. ToÅ£i, fiecare în parte, suntem datori să ne străduim, după puterile noastre, să smulgem neghina egoismului ÅŸi a răutăÅ£ii ÅŸi să cultivăm în loc binele, înmulÅ£ind dragostea, pacea ÅŸi fericirea pe pământ: cei cu funcÅ£ii de conducere să promoveze dreptatea ÅŸi să susÅ£ină cauza ÅŸi interesele poporului, profesorii să‑i îndrume pe tineri cu făclia ÅŸtiinÅ£ei ÅŸi a devotamentului pentru formarea noii generaÅ£ii, preoÅ£ii să facă o pastoraÅ£ie rodnică, să slujească cu râvnă ÅŸi să se impună în faÅ£a credincioÅŸilor cu pilda virtuÅ£ilor ÅŸi a moralităÅ£ii ireproÅŸabile, iar părinÅ£ii să se preocupe, în mod insistent, de educaÅ£ia religios‑morală a odraslelor lor, crescându‑le în duhul evlaviei, al înfrânării, al curăÅ£iei ÅŸi al fricii de Dumnezeu. Parfumul unei astfel de tămâi înmiresmează casele ÅŸi familiile creÅŸtine, răspândindu‑se odată cu cei crescuÅ£i într‑însele ÅŸi în mediul social din jurul lor, aÅŸa cum podoaba florilor înfrumuseÅ£ează grădinile.

Tămâia cea bineplăcută a slujirii ÅŸi binefacerii o transmite fiecare la locul său de muncă ÅŸi în condiÅ£ia sa de viaÅ£ă. În concluzie, toÅ£i cei care se sârguiesc să facă din munca lor cinstită ÅŸi ziditoare un izvor de fericire ÅŸi binecuvântare izbutesc să aducă, prin fapta lor creÅŸtinească, o tămâie bine mirositoare lui Dumnezeu, căci „a lui făptură suntem zidiÅ£i în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le‑a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele” (Efeseni 2, 10).

Smirna are o aromă mai puternică decât tămâia, însă la gust este mai amară. Ea închipuie necazurile, amărăciunile, lacrimile ÅŸi suferinÅ£ele noastre. Ea simbolizează poarta cea strâmtă a răbdării ÅŸi a încercărilor prin care trebuie să trecem cu toÅ£ii pentru a ajunge la limanul mântuirii, căci „cel ce va răbda până la sfârÅŸit, acela se va mântui” (Matei 24, 13) ÅŸi plată de mucenic va lua, căci răbdarea suferinÅ£elor în loc de sânge se primeÅŸte.

Cel ce va răbda fără tânguire ÅŸi fără cârtire toate nedreptăÅ£ile, calomniile, ocările ÅŸi defăimările celor mândri, cu nădejdea neclintită că Dumnezeu îl va izbăvi ÅŸi cu convingerea că îndurarea suferinÅ£elor ÅŸi a nevoilor devine pentru el izvor de curăÅ£ire ÅŸi mijloc de mântuire, oferă Domnului Hristos un dar mai preÅ£ios decât aurul ÅŸi mai mirositor decât tămâia, căci nimeni nu este scutit de suferinÅ£ă în lumea aceasta ÅŸi „toÅ£i care voiesc să trăiască cucernic în Hristos Iisus vor fi prigoniÅ£i” (II Timotei 3,12), spune Sfântul Apostol Pavel.

După cum observăm, darurile oferite de magi pruncului Iisus prefigurează însăÅŸi soarta Sa ÅŸi opera Sa răscumpărătoare, expresie a sublimei milostiviri ÅŸi îndurări a lui Dumnezeu faÅ£ă de noi, însă ele ne sugerează ÅŸi îndemnul de a păÅŸi ÅŸi noi pe urmele Lui, întrupând în viaÅ£a noastră de zi cu zi exemplul milei, al dragostei, al slujirii ÅŸi al răbdării Lui. ViaÅ£a Mântuitorului, reînnoită în har în decursul anului, trebuie să devină pildă creÅŸtinului, în sensul că el trebuie să‑şi conformeze viaÅ£a sa cu viaÅ£a lui Hristos, cea sfântă ÅŸi fără de prihană.

Ca să ne învrednicim să‑I aducem lui Hristos închinare cuviincioasă în ziua marii sărbători a NaÅŸterii Lui, trebuie să ne întoarcem ca magii, pe altă cale, adică să părăsim calea pierzării ÅŸi a fărădelegilor ÅŸi să păÅŸim pe calea împlinirii virtuÅ£ilor creÅŸtine, a iubirii de Dumnezeu ÅŸi de oameni, a păcii, a armoniei ÅŸi a bunei înÅ£elegeri, pe care au cântat‑o îngerii în noaptea sfântă de Crăciun. Numai aÅŸa vom putea trăi cu adevărat bucuria creÅŸtină pe care ne‑o aduce în fiecare an măreaÅ£a sărbătoare a NaÅŸterii Domnului, bucurie pe care nădăjduim să o gustăm cu toÅ£ii, în pace, în toÅ£i anii până la sfârÅŸitul vieÅ£ii noastre.

Arhimandrit Conf. Dr. Vasile Miron