POVESTEA MERGE MAI DEPARTE...

3... 2... 1! Numărătoarea inversă a luat sfârșit încă o dată în foișorul taberei de la Tismana. A 6‑a festivitate de deschidere a taberei MOREOM (a 5‑a la Tismana) mă umple de bucurie și îmi face inima să bată nebunește. Un an de zile s‑a scurs de când nu am mai văzut aceste locuri, de când nu am mai auzit glasurile pline de căldură ale animatorilor, de când ne‑am luat cu toții la revedere în același foișor. Åži iată că acum, sub un tavan de promisiuni, prietenii și vise, tabăra de la Tismana ne‑a adus pe toți împreună, pentru a îmbrățișa cu drag 10 zile de vară de care să ne amintim încă un an de acum încolo și care să ne încălzească sufletele în zilele friguroase de iarnă ce vor urma.

Ca în fiecare an, a fost nelipsită plăcerea de a deschide plină de nerăbdare portiera mașinii, de a păși cu încredere în locurile atât de bine cunoscute, de a căuta emoționată siluetele animatorilor care erau gata să mă primească din nou în brațele lor, de a găsi în mulțimea de copii fețe vechi și bine cunoscute, cât și prieteni noi. Bucuria revederii a fost nemărginită, aș fi vrut să‑mi pot pune alți ochi acolo unde se terminau ai mei pentru a putea vedea și cuprinde cât mai mult imaginile vechilor prieteni, felul în care cu toții ne‑am schimbat mai mult sau mai puțin în decursul unui an. Aș fi putut reda la nesfârșit sunetele de încântare și de surprindere în momentul în care printre îmbrățișări strânse, râsete și zâmbete care nu mai luau sfârșit, am reînnodat prieteniile din anii trecuți, dar am și descoperit persoane noi, persoane minunate de care m‑am atașat cât ai bate din palme.

Zilele de tabără au început să capete contur și să prindă viață din ce în ce mai mult, reușind să ne unească și pe noi, să ne prindă în vâltoarea lor. Fiecare am contribuit cu ceva la modelarea acestor zile și clipe de neuitat, cu câte un zâmbet, o glumă bună, un cântec la chitară, o dorință, o șoaptă. Am colorat întreg locul (atât la propriu, cât și la figurat) cu pensulele de la atelierul de pictură, cu mărgelele și brățările împletite la lucru manual. Dar am și căpătat înțelegere, am prins curaj să ne dezvăluim cele mai ascunse probleme, întrebările ce ne macină cel mai mult, am vorbit deschis, am fost ascultați, înțeleși și sfătuiți la atelierul de comunicare. Tot acolo am învățat să ne cunoaștem unii pe alții, am descoperit mici detalii din viața fiecăruia care mai târziu ne‑au definit și ne‑au făcut să fim toate acele persoane care stăteam în cerc și încercam să ne punem în locul altora pentru a da soluții la problemele lor. Åži cel mai important lucru pe care l‑am învățat la acest atelier este că, oricât de mari și de semnificative mi s‑ar părea problemele prin care trec, undeva în lume există oameni mult mai triști și apăsați de griji, care ar da orice ca singurele lor probleme să fie cele cu care mă confrunt eu.

Cu fiecare activitate, joc, atelier și rugăciune, legătura dintre noi a devenit tot mai puternică. Ne‑am îmbogățit colecția de amintiri cu fețe și nume noi, ne‑am răcorit setea de distracție cu bătaia cu apă – care a devenit un fel de tradiție a fiecărei tabere – pe care am așteptat‑o un an de zile și după care vom mai tânji încă un an de acum încolo. Ne‑am bucurat cu toții de peisajele superbe de pe Dunăre și de plimbarea cu barca, ne‑am ajutat, am colaborat, am râs împreună în timp ce aveam fețele pline de făină sau încercam să rezolvăm probleme de matematică sau să trecem alte probe care ne‑au unit și mai mult în căutarea comorii. Comoară care nu a constat doar în descoperirea tricourilor cu Tabăra Tismana 2011, ci și în bucuria de a conștientiza că deveniserăm toți o adevărată echipă de animatori și copii. O echipă care a stat unită în jurul focului de tabără ce se înălța semeț deasupra capetelor noastre, la fel ca și visele, speranțele și promisiunile pe care ni le‑am făcut de‑a lungul taberei.

Am învățat că într‑un timp atât de scurt se pot lega prietenii frumoase care pot rezista în ciuda distanței, am învățat că lucrurile mărunte sunt cele care te apropie de ceilalți, cum ar fi cântatul unui cântec împreună, vizionarea unui film, montarea unei mici piese de teatru. Am învățat să râdem împreună, să ne cunoaștem și să ne acceptăm. Am învățat că timpul ni se poate scurge printre degete și că o despărțire nu înseamnă neapărat un sfârșit.

Am părăsit pentru a 5‑a oară tabăra de la Tismana uitându‑mă înapoi, cu ochii înlăcrimați, până ce aceasta mi‑a dispărut din vedere. Printre suspine, lacrimi, îmbrățișări și foarte mulți de „Îmi va fi dor de toți!”, ,„De ce a trecut atât de repede?”, ,„A fost cea mai perfectă tabără!” ne‑am luat la revedere și am privit cum, unul câte unul, ieșeam pe poarta taberei, fiecare cu amintirile încă proaspete, cu dorul deja prezent în suflet. Pentru mine, și sunt mai mult ca sigură că și pentru ceilalți, numărătoarea inversă a început din nou, în așteptarea taberei din 2012. Åži, cu toate că abia s‑a terminat această ediție, dorul de tabără, de animatori și de participanți, precum și amintirile pe care le‑am clădit împreună, sunt mai puternice și mai clare ca niciodată.

Vă rog acum, ca în fiecare an, să ne reuniți pe toți și la anul în foișorul taberei de la Tismana pentru încă 10 zile de care să ne amintim mereu.