PELERINII AXIOS 2011 (I)

„Veniți și veți vedea”...

...scria în anunțul pelerinajului. Am venit și am descoperit România, cu bogățiile ei duhovnicești remarcabile (deși, pentru mulți, ortodoxia „rimează” cu Serbia, Rusia sau Grecia), plină de păduri de o frumusețe rară (nu vom uita niciodată parfumul teilor), cu seninătatea și liniștea satelor sale, un popor evlavios, mănăstiri în care ospitalitatea și frumusețea slujbelor vor rămâne amintirile noastre cele mai dragi. Pelerinii din grup au fost amabili și deschiși, iar comunicarea cu prietenii vorbitori de limbă engleză a fost ușurată de dicționar și de amintirile din vremea școlii... Mulțumiri organizatorilor pentru tot efortul făcut, pentru că ne‑ați oferit ocazia să descoperim România autentică. 

Marie Claude Rezvoy, Besançon, Franța

Al patrulea meu pelerinaj în România

Unul din rolurile pelerinajelor AXIOS este să le dea creștinilor ortodocși din Vest posibilitatea de a cunoaște bogata moștenire creștină a României, să ofere o dimensiune istorică credinței pe care cei mai mulți dintre pelerini au îmbrățișat‑o ca și convertiți și să‑i asigure că modul în care fiecare în țara lui practică această credință este în perfect acord cu rânduiala străveche.  

Înainte de începutul propriu‑zis al pelerinajului, m‑am bucurat împreună cu o prietenă de ospitalitatea unei familii de români, membri ai Asociației AXIOS, vorbitori de engleză. Astfel am putut să comparăm și să discutăm despre diferite aspecte și diferențe între culturile noastre. Interesul lor s‑a oprit asupra cărții mele de rugăciuni (St. Vladimir’s Press, Jordanville, New York, 1996). Pe prima ei pagină, înainte de rugăciunea de dimineață, citim: „Sculându‑ne din somn, înainte de orice alt lucru, să ne depărtăm de așternut și, gândindu‑ne că suntem de față cu Atoatevăzătorul Dumnezeu, să ne facem semnul Crucii și să spunem: «În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.»”.

 „It’s the same! (E la fel!)”, a exclamat gazda noastră.

„Bineînțeles,” – i‑am răspuns – „e aceeași credință. E normal ca rugăciunile să fie aceleași.” 

„Sigur,” – a răspuns el – „dar până și îndrumările de dinaintea începerii rugăciunii sunt exact la fel ca în cartea de rugăciuni de la noi, din România!”

În ultima seară, prietenii noștri ne‑au rugat să le spunem Crezul în engleză. Am început, „Cred într‑Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute...” Au început să‑l spună și ei în românește și nu peste mult timp au exclamat „E exact la fel!”. Am zâmbit și pe măsură ce am continuat conversația, simțeam că prietenia noastră ajungea la un alt nivel, întărită de încrederea în credința noastră comună.      

În timpul pelerinajului, unul dintre preoții francezi din grup s‑a uitat pe cartea mea de rugăciuni. Peste puțin timp mi‑a dat‑o înapoi și mi‑a spus „C’est le même! (E la fel!)”, iar eu am zâmbit la gândul „uniformității internaționale” a cărții mele de rugăciuni. 

La Mănăstirea Govora, Preasfințitul Marc, împreună cu cei cinci preoți și cu un diacon, toți din Franța, urmau să slujească Sfânta Liturghie. Înainte de a ajunge, ni s‑a explicat că, deși eram din diferite parohii din câteva țări, urma să ne ajutăm unii pe alții să dăm răspunsurile la strană. Deși unii din noi cunoșteau deja Liturghia în românește, eram puțin neliniștiți. Însă trei maici din obște erau deja acolo ca să țină strana și s‑au sincronizat imediat cu eforturile noastre, așa încât nu peste multă vreme, Liturghia, prin Harul lui Dumnezeu, a început să curgă în valuri de română și franceză, picurate pe alocuri cu engleză. La sfârșit, maicile și pelerinii se simțeau alături unii de alții în bucuria împărtășirii aceleiași credințe. Prânzul care a urmat a fost însoțit de conversații pline de voie bună, în trei limbi. 

Deja era doar a treia zi de când eram împreună, era clar că pelerinajul AXIOS 2011 urma să le arate nu numai pelerinilor, dar și gazdelor noastre din România că noi, ortodocșii, fie că venim din Est sau din Vest, credem și trăim credința în același fel. Ceea ce s‑a și întâmplat pe măsură ce zilele treceau și a devenit un mare dar al pelerinajului de anul acesta.

Emily Sprague, Pennsylvania, Statele Unite

În comuniune cu poporul român

Este cea de‑a treia oară că vin în pelerinajul AXIOS în România, iar dorința de a descoperi multiplele aspecte ale acestei țări e la fel de vie ca la început.

Anul acesta mi‑am acordat timp pentru a vizita, măcar în parte, Bucureștiul. Ghidul nostru ne‑a spus că în capitală sunt aproximativ 300 de biserici „de interes”, dintre care nu am putut să descopăr decât câteva. M‑am închinat la multe sfinte moaște.

Apoi am vizitat Oltenia, o regiune deosebită, și am constatat că există în România atât de multe bogății care așteaptă să fie descoperite. Printre care se numără și acea plimbare cu vaporul prin defileul Dunării, la care nici nu visasem...

Pelerinajul a fost cu totul deosebit datorită prezenței Înaltpreasfințitului Iosif timp de patru zile și a Preasfințitului Marc pe toată durata călătoriei, a celor cinci preoți și a unui diacon din Mitropolia noastră, care au slujit cu toții diferite slujbe împreună cu preoții din mănăstirile pe care le‑am vizitat. Nu mai simțisem niciodată într‑o asemenea măsură că suntem cu adevărat în comuniune cu tot poporul român și că, acolo de unde venim, dăm mărturie de credința noastră comună, chiar dacă o trăim diferit în momentul apropierii de Trupul și Sângele Domnului.

Revin în Franța îmbogățită de aceste momente de împărtășire și convinsă că trecerea noastră a lăsat urme. Înaintăm împreună pe cale, indiferent de timp și de spațiu, pe calea care duce la Viață. Avem atât de multe de învățat unii de la alții!

Catherine de Lafitole, Pau, Franța

Am întâlnit‑o pe maica Bartolomea... 

...în apropiere de mănăstirea Tismana. De 14 ani, maica trăiește ca o pustnică pe vârful unui munte, într‑o căsuță, lângă o biserică minusculă ai cărei pereți sunt împodobiți cu fresce. Ne‑a primit cu un zâmbet și cu ochii luminând de o bucurie tainică. Ne‑a dat fiecăruia cinci bomboane: trei în numele Sfintei Treimi, una în numele Maicii Domnului și una pentru toți sfinții. Apoi ne‑a mulțumit pentru că le‑am primit. I‑am lăsat un pomelnic cu numele noastre și sunt sigură că de atunci se roagă pentru noi. „Acum știu că existați și prin voi Franța a devenit o realitate pentru mine.” Acum înțeleg de ce este atât de frumos să călătorești: pentru că Lumea și Ceilalți devin o realitate, pentru că ne dăm seama că suntem legați unii de alții și începem să învățăm să ne iubim, trecând dincolo de asemănările și deosebirile dintre noi. Mulțumesc din toată inima celor care au făcut posibilă această călătorie și toate aceste frumoase întâlniri.

Dominique Meistermann, Belfort, Franța