Anii de preoție sunt ani de apostolat. Mai întâi pentru că preotul vestește poporului Evanghelia, Vestea cea Bună. Ce este Vestea cea Bună? Că Hristos a înviat, că moartea a fost biruită, că Fiul lui Dumnezeu Întrupat a luat moartea asupra Sa, că a depășit‑o prin propria Sa moarte, deoarece atunci când moartea a înghițit pe Cel fără de moarte, a primit în sânul ei pe Cel Care ne‑a dat tuturor viață. Toată viața lui, preotul este un vestitor al Învierii lui Hristos și al învierii omului în Hristos.

În al doilea rând, într‑o comunitate, preotul este cel care ascultă, care are întotdeauna urechea sufletului pregătită să asculte sufletele. Învierea noastră lăuntrică se lucrează și prin spovedanie, prin căutarea luminării lăuntrice și căutarea voii lui Dumnezeu în viața noastră.  Preotul devine, în Taina Spovedaniei, urechea lui Hristos pentru toate sufletele care caută să se apropie de Dumnezeu prin vederea mai întâi a omului lăuntric. Duhul Sfânt face ca prin preot Hristos Însuși să asculte sufletul care‑L caută și care își vede păcatul și dorește iertarea. Hristos se face ascultător și primitor, prin preot, al păcatelor noastre. 

Adesea, și mai ales astăzi, preotul este chemat să facă multe lucruri, de la cele care privesc socialul, ajutându‑i material pe toți cei care‑i cer, hrănind pe cei flămânzi, mergând în întâmpinarea tuturor, până la a fi prezent la multe evenimente și în viața socială. Åži asta trebuie să facă preotul. Dar, înainte de toate, preotul trebuie să știe să asculte. El este, prin darul Duhului Sfânt, cel prin care Hristos iartă: „Luați Duh Sfânt, cărora veți ierta păcatele, iertate vor fi, cărora le veți ține, vor fi ținute” (In 20, 22‑23), spune Mântuitorul ucenicilor Săi. Acolo, în auzirea tainică a inimii, Domnul vindecă rănile cele ascunse, îl ridică pe om din iadul cel lăuntric, îl mângâie tainic și‑i destăinuie iubirea pe care i‑o poartă. Cum îi destăinuie această iubire ? Prin faptul că‑i iartă păcatele, luându‑le asupra Lui. Preotul se face părtaș iertării lui Hristos, el însuși fiind om cunoscător al neputințelor și slăbiciunilor omenești și înțelege totul din sufletul omului. El îl primește în numele lui Hristos pe celălalt ca pe sine, dăruindu‑și inima spre ascultare și destăinuire. Am putea spune că, într‑un fel, inima preotului ca părinte duhovnicesc devine locul de întâlnire dintre cel care se destăinuie și Hristos Însuși. Åži în inima preotului se dă lupta iertării pentru cel care se pocăiește și a vindecării lui prin iertare. Preotul poartă înaintea lui Hristos povara fraților lui, a fiilor duhovnicești, o poartă împreună cu ei. 

Iată în ce chip tainic și minunat preotul se face părinte duhovnicesc, păstor de suflete și apostol al minunii învierii, sufletești mai întâi, a celui care crede. Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor, a pus în preot darul ascultării sufletelor și al vindecării lor prin iertare…