Politica demonului

publicat in Varia pe 1 Iulie 2008, 00:17

Motto: Când un păcat pune stăpânire pe sufletul tău, celelalte patimi se liniștesc. (Sfântul Ignatie Briancianinov)

Chiar dacă nu e întotdeauna negru, cu coarne și șef la cazanele infernului, diavolul e descris adesea ca fiind teribil de înspăimântător. Ei bine, oricât vi s-ar părea de hilar, caracterizarea cu pricina îl subestimează pe cel rău. Åži asta pentru că împielițatul e capabil de abordări mult mai subtile decât am putea crede. Oricum, e suficient de inteligent încât să știe că nu poate cuceri sufletele oamenilor prin strategii teroriste.

Una dintre „calitățile” lui de căpătâi este perseverența cu care își abordează posibilele victime. Asemenea unui pescar blindat cu o răbdare inepuizabilă, diavolul stă la pândă așteptând să ne apropiem curioși de mreaja lui și eventual să ne împleticim în ea.

Pe de altă parte, e un cosmeticianși – dacă vreți – un designer foarte priceput. Åžtie să fardeze și să împacheteze răul astfel încât să pară interesant, demn de frecventat. Diavolul e specialist în a face formele să mintă. Răul e agresiv la vedere, e la îndemână, sare în ochi; pe când binele e ascuns, discret, îți lasă libertatea de a alege și niciodată nu seduce mincinos prin forme. Răul e la suprafață (de fapt e numai suprafață), în vreme ce binele e substrat și profunzime.

Diavolul insistă exact pe acest raport între exterior și interior, umbrind esențialul discret pentru a credita superficialul spectaculos. Experimentând păcatul, omul se trezește în final mințit, plictisit și gol; dincolo de farmecul curtenitor al ispitei, nu poate găsi nimic care să-l împlinească lăuntric. Åži asta pentru că regia tentației în care se lasă antrenat e doar un prilej nefericit de sustragere din comuniunea cu Dumnezeu.

            Repertoriul jongleriilor prin care demonul încearcă să manipuleze mințile oamenilor e foarte variat. Dacă pe unii reușește să-i păcălească înlănțuindu-i cu vicii precum beția, minciuna, ura ori desfrâul, pe alții îi câștigă cu patimi subtile deviate din calități, ca de pildă, evlavia satisfăcută de sine ori moralitatea trufașă ce osândește păcătoșenia semenilor, fără a încerca să convertească prin dragoste neorânduiala lor.

În fine, dacă e să-i dăm dreptate lui Denis de Rougemont, cea mai mare șmecherie a diavolului e să ne convingă că de fapt el n-ar exista. Asta pentru ca ulterior să ne poată manipula nestingherit, în subsidiarul ființei. Ei bine, pentru un creștin autentic negarea existenței demonului e aproape sinucigașă. Până la urmă, demascarea diavolului e chiar esențială; numai cunoscându-l îl putem re-cunoaște atunci când ne dă târcoale dându-se în spectacol...

Forța demonului nu trebuie subestimată dar nici supraevaluată. Pentru că orice fatalism în fața ispitei diavolești e o trădare a lui Hristos, Care a surpat puterea răului.

Printre picturile lui Salvador Dali, se numără una care înfățișează trupul ascetic al unui credincios ce înalță curajos o cruce mică drept pavăză împotriva asaltului unor elefanți ce se îndreaptă amenințători spre el. Ceea ce surprinde la aceste animale uriașe este faptul că picioarele lor sunt subțiri și fragile ca de insectă. Părintele Nicolae Steinhardt interpreta acest tablou arătând că respectivii elefanți reprezintă ispitele care par imposibil de învins dar, în realitate, nu sunt decât niște fantome ce se sprijină pe picioare firave. În concluzie, diavolul amenință și pare cotropitor, însă lucrările lui sunt clădite pe niște temelii tot atât de șubrede ca și piciorușele elefanților din tabloul lui Dali. Așadar toată hărmălaia demonică nu-i decât teatru și iluzie. Răul nu e atotputernic. Åži de vreme ce omul e făptură a lui Dumnezeu, diavolul nu poate pătrunde în inima lui decât pe ocolite, printr-o eventuală fisură a voinței omenești. Atâta timp cât diavolul nu ne poate sili să păcătuim, tot așa cum Dumnezeu nu vrea să ne silească la întruparea virtuții, avem libertatea de a-l refuza pe saltimbancul vânzător de iluzii...

E adevărat că până în ultima clipă a vieții pământești ne vom confrunta cu pescarul insistent al infernului. Să nu ne fie însă prilej de teroare! Ci înarmați cu rugăciune și post, frecventându-ne duhovnicul și pe Hristosul euharistic, să urmăm Celui ce „ne-a dat putere să călcăm peste toată puterea vrășmașului” (Luca X, 19).

Daniel Chira