ORICINE VA CHEMA NUMELE DOMNULUI VA FI MANTUIT (Ioil 2,32; F. Ap.2, 21)

publicat in Cuvântul episcopului Siluan pe 1 Iunie 2011, 14:42

În această vreme de frământare și neașezare, în care toată lumea se plânge că e foarte greu sau chiar imposibil să te rogi, pogorârea Sfântului Duh – Mângâietorul – vine cu o mare mângâiere pentru tot sufletul care se nevoiește pentru mântuire.

 

Pogorârea Sfântului Duh la Cincizecime, adică la cincizeci de zile de la Înviere, ne deschide, după cele șapte săptămâni (la fel ca și număr cu cele ale Postului Mare), o a Opta Săptămână care le încoronează pe celelalte, plinindu‑le, așa cum și Săptămâna Luminată le plinește pe cele șapte ale Postului, ieșind din sfera timpului „ordinar”, spre a ne introduce în sfera veșniciei.

Aceasta este plinirea pe care pogorârea Sfântului Duh a adus‑o apostolilor, aceasta este plinirea pe care Praznicul Rusaliilor (cum îl numim în popor) o revarsă peste tot omul care caută spre Dumnezeu și peste întreaga făptură care așteaptă plinirea a ceea ce s‑a stricat prin căderea lui Adam.

În această vreme de frământare și neașezare, în care toată lumea se plânge că e foarte greu sau chiar imposibil să te rogi, pogorârea Sfântului Duh – Mângâietorul – vine cu o mare mângâiere pentru tot sufletul care se nevoiește pentru mântuire. La sfârșitul cuvântului său (cf. F. Ap. 2, 14‑ 21), Sfântul Apostol Petru spune că: oricine va chema Numele Domnului se va mântui (F. Ap. 2, 21). El grăia de fapt sub inspirația aceluiași Duh care inspira odinioară aceleași cuvinte prorocului Ioil (2, 32).

Aceste cuvinte ne readuc de fapt la obârșiile grăirii – în rugăciune a – Omului (Adam, în ebraică) cu Dumnezeu, grăire care, după căderea lui Adam, s‑a reluat, sub chipul chemării Numelui Domnului odată cu nașterea lui Enos, fiul lui Set și nepotul lui Adam (cf. Fac. 4, 6). Așa au făcut și Avraam (cf. 12, 8; 13, 4; 21, 33) și Isaac (cf. Fac. 26, 25) și urmașii lor, iar lui Moise, Însuși Domnul, care îl cunoștea pe acesta pe nume (cf. Ieș, 33, 12), i Se descoperă ca fiind Cel Ce Este (Iahve, în ebraică; cf. Ieș. 3, 14). I Se descoperă din nou pe Sinai (cf. Ieș. 34, 5), prin strigarea Numelui Său, așa cum îi făgăduise (cf. Ieș. 33, 19). Åži tot lui îi descoperă și porunca de a nu lua în deșert Numele Domnului (cf. Ieș. 20, 7; vezi și Deut. 5, 11) și mai apoi de a nu‑l necinsti (cf. Lev. 21, 6), căci cine va blestema Numele Domnului va fi pedepsit cu moartea (cf. Lev. 24, 16).

Conștiința chemării Numelui Domnului a fost păstrată și de proroci (ex. Is. 24, 15; 30, 27; 50, 10; Ier. 3, 17; 26, 16; Iez. 36, 20; Sof. 3, 12; etc.), până la arătarea lui Dumnezeu Însuși în Iisus Hristos.

Odată cu venirea în trup a Domnului Hristos și cu plinirea lucrării celei mântuitoare, cu înălțarea la ceruri și cu trimiterea Sfântului Duh, cei care au crezut în El și I‑au urmat au început a‑I chema Numele, ca al unuia pe Care Îl cunosc din auzirea Cuvântului Lui, din văzut și din pipăit (cf. 1 In. 1, 1‑4). Așa se face că Saul, cel care va deveni mai târziu marele Apostol Pavel, mergea la Damasc să lege pe toți care cheamă Numele Domnului (cf. F. Ap. 9, 14). Însă credința în puterea Numelui Domnului și în făgăduința primită prin gura Sfântului Apostol Petru la Rusalii i‑a făcut de neclintit în fața prigonitorilor pe creștinii care au viețuit și s‑au nevoit de la apostoli și până la noi, căci turn puternic este Numele Domnului; cel drept la El își află scăparea și este la adăpost (cf. Pilde, 18, 10). De aceea și noi, cei din ziua de azi, să ne reamintim cuvintele psalmului care zice: Toate neamurile m‑au înconjurat și întru Numele Domnului i‑am înfrânt pe ei (cf. 117, 10‑12). Tot așa, Numele Domnului ni se face și nouă pavăză, în multitudinea de probleme care ne copleșesc zi de zi, căci ajutorul nostru este întru Numele Domnului, Cel ce a făcut cerul și pământul (Ps. 123, 8). 

Dar chemarea Numelui Domnului se asociază și la mulțumirea pe care I‑o adresăm Domnului pentru toate binefacerile revărsate peste noi: Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte a dat mie? Paharul mântuirii voi lua și Numele Domnului voi chema; O, Doamne, eu sunt robul Tău, robul Tău sunt și fiul roabei Tale, rupt‑ai legăturile mele. Å¢ie voi jertfi jertfă de laudă și Numele Domnului voi chema (cf. Ps. 115, 3‑4; 7‑8). Nu la întâmplare, versetul 4 al acestui psalm a devenit unul dintre primele versete ce se cântau la împărtășirea credincioșilor (chinonic sau priceasnă) și s‑a rânduit și la împărtășirea mirilor, la slujba Sfintei Taine a Cununiei.

Nenumăratele îndemnuri din psalmi și, în general, din Scriptură, cu privire la chemarea Numelui Domnului, au creat o legătură de nedezlegat între citirea psalmilor și chemarea Numelui Domnului, aceasta stând la baza închegării ritului și spiritualității monastice care, mai târziu, odată cu editarea scrierilor Sfinților Părinți privitoare la Rugăciunea Inimii sau Rugăciunea lui Iisus în volumul intitulat Filocalia,  va purta numele de spiritualitatea fiocalică (Filocalia a fost editată mai întâi de Sfântul Nicodim Aghioritul la Veneția (1782), apoi de Sfântul Paisie la Neamț (1793), apoi editată în 12 volume de părintele Dumitru Stăniloae, începând cu 1946).

Citirea și cugetarea la Cuvântul lui Dumnezeu, chemarea Numelui Domnului și Dumnezeiasca Liturghie au devenit astfel, prin excelență, reperele fundamentale ale creștinului. De aceea, Sfânta Liturghie are ca prim antifon versetele psalmului 112: Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul și toate cele dinlăuntrul meu, Numele cel sfânt al Lui (v. 1) și se încheie cu cuvintele: Fie Numele Domnului binecuvântat, de acum și până în veac (Ps. 112, 2). Astfel, se plinește cuvântul psalmului: De la răsăriturile soarelui până la apusuri lăudat este Numele Domnului (Ps. 112, 3).

Aceste repere se potrivesc întocmai cu ritmul și calendarul vieții de astăzi care abia reușește să mai ajungă la Liturghia Duminicală, abia mai reușește să citească sau recite un psalm sau să mai facă o rugăciune. În acest context, chemarea Numelui Domnului se face pentru noi ca o mană cerească pe care o avem la îndemână în fiecare zi, oriunde ne‑am afla. Să ne folosim de ea și nu vom rămâne fără răspuns.