SFÂNTA WIBORADA

Între sfinții renumiți ai orașului St. Gallen, elementul feminin este foar­te bine reprezentat prin Sfânta Wiborada. Alături de Sf. Gallus și de Sf. Otmar, Sfânta Wiborada este cea de-a treia persoană care s-a bucurat și se bucură de o mare venerație în comunitatea din St. Gallen. Întrucât această sfântă este total necunoscută cititorului român, încercăm în acest articol să arătăm cine a fost ea și, mai ales, motivul pentru care a fost și este con­siderată protectoarea bibliotecilor.

Sfânta Wiborada este socotită astăzi patroană a menajerelor, bucătăreselor, dar, în special, a bibliotecilor și a celor iubitori de carte. Viața sfintei este descrisă în două biografii, una redactată în jurul anului 970, când mai trăiau câțiva dintre cei care au cunoscut-o în viață (între aceștia se numă­ra fratele său, Hitto, dar și Sf. Ulrich, episcopul de Augsburg). Această biografie a fost redactată de către ieromonahul Ekkehart I, la îndemnul episcopului Ulrich din Augsburg. A doua biografie, mai romanța­tă, având ca model pe prima, dar și alte izvoare, cum ar fi anumite notițe istorice, cereri și ectenii închinate sfintei, imne,poezii dedicate ei, dar și analele mănăstirii din St. Gallen, a fost scrisă mai târziu, probabil între 1072 și 1074 de către Herimannus.

Sfânta Wiborada s-a născut în apropie­rea lacului Konstanz (Bodensee), la sfârși­tul secolului al IX-lea, dintr-o familie nobi­lă alamană. Conform autorului primei biografii, prin intervenția providenței, sfân­ta a primit numele de Wiborada, sau Weiberat, care se traduce cu „sfătuitoarea femeilor”.

Încă din copilărie Sfânta Wiborada a avut o înclinație spre viața bineplăcută lui Dumnezeu, refuzând chiar și jocurile nevi­novate ale copilăriei, specifice vârstei.

Începând din copilărie, în ciuda faptu­lui că biserica se afla destul de departe de casa părintească, într-un loc muntos, Sfânta Wiborada mergea zilnic la biserică, chiar desculță, pentru a se ruga.

Continuând viața evlavioasă, încă din adolescență și-a propus să-și dedice viața „unicului logodnic”, lui Hristos, renunțând la voluptățile acestei vieți. în această situ­ație s-a pus în serviciul fratelui ei, Hitto, care a început să studieze la școala benedictină a mănăstirii din St. Gallen, trimițându-i haine și toate cele necesare în timpul studiului. De asemenea, ea a țesut și înfru­musețat coperțile unor cărți care se aflau în biblioteca mănăstirii din St. Gallen. Trebuie amintit aici faptul că mănăstirea din St. Gallen avea în secolul al X-lea una dintre cele mai renumite biblioteci din lume.

Atâta timp cât i-au trăit părinții, Sfânta Wiborada i-a îngrijit cu multă dragoste, îm­plinind ca nimeni altcineva poruncile divine referitoare la cinstirea părinților. După moar­tea tatălui a îngrijit-o pe mama sa, dar și pe cei bolnavi și pe cei aflați în suferință, indi­ferent că erau localnici sau străini.

La îndemnul Sfintei Wiborada, fratele ei, Hitto, a îmbrăcat haina monahală, pen­tru a-și dedica în liniște și întru totul via­ța lui Dumnezeu. După intrarea în mona­hism a fratelui său, Sfânta Wiborada a mai rămas încă 6 ani în lume, îngrijindu-se însă doar de viața interioară, duhovnicească. Cu mult timp înainte de intrarea fratelui în monahism, conform celei mai vechi bio­grafii, sfânta făcea asceză, renunțând la carne și la vin, fără ca nimeni din familie sau dintre vecini să observe acest lucru.

Aceeași biografie ne prezintă luptele ne­contenite pe care sfânta a fost nevoită să le poarte cu diavolul, mai ales pentru asceza sa aspră. De cele mai multe ori, acesta i se arăta noaptea sub diferite chipuri înfrico­șătoare, mai ales atunci când se îndrepta spre biserică, unde rămânea, uneori, până dimineață ca să se roage. Printre minuni­le săvârșite de sfântă în cursul vieții sale pământești se numără chiar vindecarea unui bărbat demonizat.

La moartea părinților, Sfânta Wiborada a venit la St. Gallen și a rămas timp de 4 ani în acele locuri, nevoindu-se într-o chi­lie de lângă biserica Sfântul Gheorghe, deasupra orașului St. Gallen. După cei 4 ani petrecuți în rugăciune și asceză, Wiborada dorește să fie zăvorâtă și acest lucru îl face chiar episcopul Solomon din Konstanz. Conform mai multor autori, această zăvorâre de probă trebuie să fi avut loc în anul 912.

Sfintei Wiborada i se atribuie mai mul­te profeții care s-au împlinit, fie în timpul vieții sale, fie după trecerea sa la cele veș­nice. Viziunea care a făcut-o renumită pe Sfânta Wiborada a fost cea referitoare la prevestirea atacului ungurilor asupra teri­toriului unde se afla mănăstirea.

La timpul profețit de către Sfânta Wiborada, ungurii cucereau teritoriul Bavariei și se îndreptau spre mănăstire. Auzind acest lucru, abatele Engilbert (925-933) s-a dus repede la sfântă, încer­când s-o convingă să fugă din calea năvă­litorilor, dar aceasta s-a opus. Văzând că nu este cale s-o înduplece, abatele i-a cerut sfat, iar aceasta l-a îndemnat să salveze te­zaurul mănăstirii.

Prin „comoară”, „tezaur” (thesaurum), Sfânta Wiborada se referea în primul rând la biblioteca Mănăstirii St. Gallen, în care erau păstrate manuscrise prețioase. La îndemnul sfintei, toate manuscrisele au fost transferate la mănăstirea Reichenau, din apropierea lacului Konstanz. Aici merită amintit faptul că mănăstirea poseda la vremea respectivă cea mai veche carte în limba germană, din anul 720 (Codex Sangallensis 911), dar și cea mai veche carte de cântări, scrisă în St. Gallen, în jurul anului 920, ambele devenind bunuri ale patrimoniului Unesco în anul 1983.

În vreme ce călugării mănăstirii s-au adăpostit într-o fortăreață, salvându-și via­ța, Sfânta Wiborada a rămas fidelă votului „stabilitas loci”, fiind singura care nu s-a mișcat din loc. La scurt timp au apărut și barbarii unguri care au dat foc bisericii Sf. Magnus și apoi au omorât-o pe sfântă, aplicându-i trei lovituri de topor în cap.

Prima biografie a sfintei ne relatează faptul că, la un an de la moartea ei martirică, Sfânta Wiborada a fost pomenită de către obștea mănăstirii din St. Gallen. Privegherea s-a ținut în noaptea anterioa­ră pomenirii, fiind cântați psalmi, dar și multe imne liturgice. În ziua prăznuirii au fost oficiate Ceasurile dimineții și slujba Utreniei la mormântul sfintei.

Sfânta Wiborada a fost prima femeie canonizată oficial de către un papă în Biserica Occidentală, în anul 1047, cu 7 ani înainte de Marea Schismă. Deși pomenirea anuală a sfintei trebuia să aibă loc pe data de 1 mai, la canonizare s-a fixat data de 2 mai, pe 1 mai fiind pomenită o altă sfântă. Prin ultima reformă liturgică făcută în Episcopia catolică de St. Gallen, ziua prăz­nuirii a fost fixată pentru data de 11 mai, revenindu-se mai târziu la data inițială de 2 mai.

Modelul Sfintei Wiborada de a trăi ca zăvorâtă a fost urmat de multe fecioare, multe secole la rând, atât la biserica Sf. Gheorghe, cât și la cea închinată lui Sfântului Magnus din St. Gallen. Ultima dintre ele, Barbara Hornbogin, a murit la Sf. Magnus în anul 1509.

Între secolele XVI și XIX d. Hr. a func­ționat în St. Georgen chiar și o mănăstire cu numele „Sf. Wiborada”. Aceasta a fost desființată în anul 1834, printr-o hotărâre a Consiliului cantonal din St. Gallen.

Viața Sfintei Wiborada a fost tradusă parțial, și apoi integral, în limba germană, în secolele XV și XVI. Viața Sfintei Wiborada a prezentat mult interes în secolele trecu­te și prezintă și în secolul nostru. Ea a de­venit chiar subiectul unui roman istoric cu același nume, publicat în anul 1998 de către scriitoarea elvețiană Dagmar Schifferli, ro­man republicat în acest an în cea de-a doua ediție. Inclusiv o mișcare feministă din St. Gallen s-a gândit s-o revendice pe această martiră, mai ales pentru că a spus și bărba­ților ce trebuie să facă, între aceștia numărându-se și abatele din St. Gallen.

În iconografie, Sfânta Wiborada este reprezentată fiind îmbrăcată în veșmântul că­lugărițelor benedictine, având – ca atribute – o carte pe care o ține în mâna dreaptă, iar în stânga o halebardă (în mod anacronic o halebardă, iar nu un topor, obiectul care i-a provocat moartea, neexistând halebardă la vremea respectivă!).

Sfânta Wiborada este astăzi nu numai patroană a bibliotecilor din întreaga lume sau a unor parohii catolice, ci chiar a unei legătorii de carte din cadrul mănăstirii ortodoxe „Sfintele Maria și Marta”, din America. Pomenirea sfintei se face anual, pe data de 2 mai. In Episcopia catolică de St. Gallen, anul 2011 a fost închinat acestei sfinte zăvorâ­te, după ce ultimii doi ani au fost dedicați Sfântului Otmar și călugărului Notker.

 

Bibliografie selectivă

1. BERSCHIN, Walter, Vitae sanctae Wiboradae. Die altesten Lebensbeschreibungen der heiligen Wiborada, St. Gallen, 1983.

2. LAUTENSCHLÄ‚GER, Gabriele, Art. Wiborada, in: BBKL 15 (1999) 1472.

3. SCHÄ‚FER, Joachim, Okumenisches Heiligenlexikon, CD-ROM 2010.

4. IRBLICH, Eva, Die Vitae sanctae Wiboradae. Ein Heiligen-Leben des 10. Jahrhunderts als Zeit- bild, Friedrichshafen, 1970.

 

Pr. drd. Alexandru Nan