Cuviosul Andrei Rubliov si Sfântul Alexie de Ugina

4 iulie, pomenirea cuviosului ANDREI ROUBLIOV

 

Sfântul Andrei, cel mai de seamă dintre sfinții iconografi, s-a născut în jurul anului 1360. Dorind viața monahicească încă din copilărie, a mers la Lavra Sfintei Treimi, care era ocârmuită în acea vreme de sfântul Nicon (prăznuit în 17 nov.). Acesta din urmă l-a trimis la mănăstirea Serpoukov, sub ascultarea ucenicului său Atanasie, care l-a tuns în monahism. În urma hirotonirii întru preot, cum Atanasie era plecat la Constantinopol, Andrei s-a întors la Lavra Sfintei Treimi pentru a viețui acolo în apropierea sfântului Serghie. Acolo a fost inițiat în arta iconografică, în parte de către împreună-nevoitorul și fratele său întru Hristos, Daniel cel Negru care, originar din Bulgaria, i-a transmis noțiunile de bază ale tradiției moștenite din Bizanț. Cei doi au mers adesea la Moscova, la mănăstirea Andronic, întemeiată tot de sfântul Serghie și unde Daniel își începuse viața monahicească, și s-au împrietenit cu marele maestru al artei iconografice al Åžcolii de la Moscova, Teofan Grecul. Au lucrat împreună la pictarea bisericii cu hramul Nașterea Maicii Domnului, apoi la cea a catedralei Arhanghelului Gavriil din Kremlin. În anul 1399, cel de-al doilea fiu al sfântului Dimitrie Donskoï, Gheorghe Dimitrievici, care locuia la Zvenigorod, a rânduit construirea unei catedrale și a unei mănăstiri în acest oraș, și i-a invitat pe cei mai buni artiști ai vremii pentru a o picta. Sfântului Andrei i-au fost încredințate frescele catedralei. În anul 1405, Teofan l-a chemat înapoi de la Moscova la Kremlin pentru a picta iconostasul catedralei Bunei-Vestiri. Trei ani după aceea, împreună cu Daniel cel Negru, au lucrat la împodobirea catedralei Adormirii Maicii Domnului de la Vladimir. În jurul anului 1420 s-au întors la Lavră, unde au primit din partea igumenului ascultarea de a picta biserica principală a mănăstirii Sfintei Treimi. Sfântul Daniel a realizat frescele iar sfântul Andrei iconostasul, care cuprinde minunatele icoane ale Arhanghelului Mihail și ale sfântului Pavel, și mai ales binecunoscuta icoană a Sfintei Treimi, care se pare ca i-a fost inspirată de sfântul Serghie însuși.

Cei doi monahi iconografi dădeau dovadă de atâta râvnă pentru post și rugăciune, încât erau plini de harul dumnezeiesc. Pătrunși întru totul de dragostea dumnezeiască, își întorceau mereu mintea și gândul spre lumina dumnezeiască care strălucea în străfundul inimilor lor, singura lor grijă fiind de a transpune în culoare, pe pereți și pe lemn, oglindirea acestei contemplări interioare. Când nu se îndeletniceau cu pictura, duminica, stăteau așezați în fața cinstitelor icoane făcute de sfinții lor predecesori, copleșiți de bucurie și lumină dumnezeiască[1]. De aceea Domnul i-a proslăvit în ceasul lor din urmă: Andrei a adormit cel dintâi (în jurul anului 1427), iar cum mai apoi și Daniel s-a îmbolnăvit, l-a văzut în clipa părăsirii celor pământești pe fratele său întru slavă, chemându-l cu bucurie la fericirea cea veșnică și fără de sfârșit. Au fost înmormântați împreună la mănăstirea Andronic, la a cărei pictură lucraseră împreună[2].

Toate icoanele pictate de sfântul Andrei sunt pline de har, iar unele dintre ele s-au dovedit a fi făcătoare de minuni; cea mai cunoscută ramâne fără îndoială cea a Sfintei Treimi, pe care Sinodul din 1551[3]a proclamat-o drept model pentru orice icoană ortodoxă. Această icoană este mult mai mult decât o evocare a apariției celor trei Îngeri lui Avraam; în ea sfântul reprezintă, cu o măiestrie neasemuită și o putere teologică inegalabilă, dragostea inefabilă care unește Persoanele divine. Mișcarea circulară sugerată de înclinarea capetelor Îngerilor și de copacul din spatele scenei, precum și perspectiva inversată, al cărei punct de plecare este privirea spectatorului, fac din credinciosul care stă cu evlavie în fața acestei « icoană a icoanelor » un participant la acestă „horă dumnezeiască”. Este poftit să ia loc la această masă, ca al patrulea oaspete, și să guste din cupa arătată cu delicatețe de către Înger, în care se disinge un animal jertfit, simbol al Ospățului euharistic.

 

22 august, pomenirea sfântului ALEXIE (Medvedkov) de UGINA, protoiereu^[4].

 

Născut în anul 1861, în regiunea Smolensk, părintele Alexie Medvedkov a învățat mai întâi la seminarul din aceasta regiune și mai apoi la St. Petersburg. La capătul studiilor, nereușind să ia o hotărâre în privința chemării sale preoțești, a mers să ceară sfat sfântului Ioan de Cronstadt (prăznuit în 20 déc.) care i-a dat binecuvântarea sa. Această întâlnire l-a marcat întratât încât personalitatea sfântului Ioan a fost modelul său pentru tot restul vieții sale și pentru misiunea sa pastorală. Hirotonit întru preot în anul 1895, i-a fost încredințată o mică parohie de la Vroudy, în regiunea St. Petersburg. Vreme de optzeci de ani, s-a dăruit cu râvnă educației duhovnicești a turmei sale, și mai ales celei a copiilor. Distingându-se prin activitatea sa pastorală, a devenit una dintre primele victime ale comunismului și a fost arestat de bolșevici în anul 1918. Mărturisindu-l pe Hristos în timpul martiriului, a fost condamnat la moarte, însă a scăpat de plutonul de execuție datorită fiicei sale mai mari care s-a dat ca ostatec pentru a-l salva. A reușit să emigreze, împreună cu familia sa în Estonia, care tocmai își câștigase independența. Ajuns în mare sărăcie, a muncit timp de câteva luni ca miner, iar apoi ca paznic de noapte. A fost apoi rânduit să slujească ca preot la catedrala Botezului Domnului de la Iykhvi, și s-a investit din plin în organizarea micii parohii de la Kohtla-Iarve precum și în educarea tinerilor.

După trecerea la cele veșnice a soției sale, Părintele Alexie s-a stabilit în Franța, împreună cu cele două fiice ale sale și cu nepotul său (1930). Mitropolitul Evloghie (Guéorguievsky) (1868‑1946), care păstorea la vremea aceea parohiile ruse din Europa occidentală, l-a primit la catedrala rusă din Paris, iar apoi i-a încredințat parohia Sfântul Nicolae de Ugina din Haute-Savoie, aproape de Grenoble, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor duhovnicești ale muncitorilor ruși care lucrau în uzina metalurgică. Pe lângă o situație economică precară, parohia s-a dovedit a fi o comunitate dificilă, împărțită între mai multe tendințe. Unii enoriași nu încetau să-l critice pe Părintele Alexie pentru slujbele sale, considerate ca fiind prea lungi, sau pentru modul prea modest al acestuia de a se îmbrăca. Au făcut plângere împotriva lui la mitropolit, care l-a convocat la Paris, însă prelatul și-a dat repede seama că bătrânul preot, smerit și plin de bunătate, era victima unor calomnii, astfel că a schimbat consiliul parohial. Copleșit de greutățile din parohie și din familie, dar mulțumindu-i Domnului pentru toate, fără a cere nimic, Părintele Alexie se dăruia rugăciunii, iar puținii bani pe care-i avea îi dădea acelora care erau mai nevoiași decât el. Slujea zilnic Dumnezeiasca Liturghie, iar apoi rămânea la dispoziția enoriașilor săi, mergând cu drag la aceștia acasă pentru a sluji. Pe lângă predicile sale, pline de încărcătură patristică, părintele iubea să adune copiii pentru a le vorbi despre minunile lui Dumnezeu.

Patru ani mai târziu, s-a îmbolnăvit de cancer la intestine și cum starea sa de sănătate se înrăutățea rapid, a fost transferat la spitalul de la Annecy. Fiii săi duhovnicești veneau să îl vegheze, iar părintele i-a rugat să îi cheme pe enoriașii care i se împotriviseră pentru a le cere iertare și a se împăca cu ei înainte de moarte. A adormit în Domnul la 22 august 1934. Urmând sfatul medicului, care se temea ca trupul părintelui să nu înceapă să putrezească rapid, a fost înmormântat imediat, în prezența întegii populații ruse de la Ugina.

Douăzeci de ani după aceea, pe 22 august 1956, cu ocazia unor lucrări în cimitir, trupul său a fost dezgropat, iar muncitorii au fost uluiți când au găsit nestricat trupul părintelui, precum și veșmintele sale liturgice în care era înfășurat, de parcă se odihnea acolo de doar câteva zile, în vreme ce sicriul era numai praf si pulbere. Strămutarea sfintelor moaște la cimitirul rus de la Sainte-Geneviève-des-Bois, aproape de Paris, la 4 octombrie 1957, în prezența credincioșilor emigrați din toate jurisdicțiile, a fost un adevarat triumf al Ortodoxiei. Moaștele au fost mai apoi puse în cripta bisericii, iar de atunci au înfaptuit numeroase minuni pentru credincioșii care veneau să ceară intervenția Sfântului Alexie[5].

 

Traducere din limba franceză de Ioana Căpităneanu, după Sinaxarul Părintelelui Macarie de la Simonos-Petras