Pelerinaj Nepsis la Mănăstirea de la Bussy en Othe

publicat in Asociația Nepsis pe 15 Aprilie 2011, 16:49

Impresii 

Mie parcă îmi lipsesc cuvintele, sau parcă memoria a prins prea puțin și prea la suprafață din adâncimea a ceea ce se întâmpla acolo, a ceea ce se trăia acolo. Dar mi s-a părut acolo un „cufăr cu nestemate”... dacă s-ar putea întinde și-n lume dra­gostea, blândețea și pacea pe care le-am văzut la mănăstire...

 Georgiana, Paris

 

Acest pelerinaj a fost o experiență plăcută a unirii cu Hristos a multor su­flete care, cu dăruire și credin­ță îl caută în tot locul slujirii Sale. Sfintele Liturghii, Privegherea de sâmbătă sea­ra, corul maicilor, discuțiile, os­pitalitatea maicilor și celelal­te activități făcute împreună au umplut inimile noastre cu multe bucurii pe care nu le gă­sim în viața de zi cu zi așa usor. Mănăstirea Bussy en Othe este un loc plin de credință și trai- re ortodoxă unde curg izvoare de apă vie de la Dumnezeu Hristos prin Duhul Sfânt. Este imposibil să nu fii mișcat de dragostea maicilor pentru pe­lerini și de trăirea duhovniceas­că din această mănăstire.

Mihai, Amsterdam

 

Am plecat de la Bussy cu cuvântul: iubiți-L pe Hristos și nu vă temeți de nimic, El nu vrea de la noi de­cât să fim ceea ce suntem. Am senzația ca merită să ne cău­tam, oricât ar putea fi de dure­roasă „forarea”.

Anca, Paris

 

În biserica mânăstirii de la Bussy am simțit niș­te lucruri pe care teoretic le cu­noșteam. Privind la sfinții de pe pereții bisericii sau poate fi­ind privită de ei, am gândit, Doamne, câți sfinți avem în bi­serica noastră, cât sunt de fru­moși! Åži cât de diferiți la chip, la port, la origine! Domnul chiar ne cheamă din starea și din locul în care suntem fiecare și cu ceea ce suntem noi. La Bussy sunt foarte multe moaște. Atunci cum să nu fie atâta lumină și pace în jur?

Maicile de la Bussy emană adevărata frumusețe! Când cân­tă, parcă sună a cor îngeresc. Nu știu cum sună acesta, preiau și eu o formulă. Doar că asta e. Pur și simplu simt că frumusețea care te învăluie prin muzică vine din lumea care e mai aproape de Domnul. Din lumea îngerilor, a căror esență este muzica.

Cred că încep să înțeleg mai multe din cuvântul care spune că suntem chemați să ne sfințim. E greu de înțeles și mai ales de trăit, în așa fel încât să ajungi acolo. Fără să disperi când vezi în ce hal ești. Dar cu atâția sfinți alături, zâmbindu-ne din icoa­ne, căpătăm încredere. Cum spunea părintele Teofil, „la zâmbe­tul lui Dumnezeu suntem chemați să răspundem și noi cu zâm­betul nostru”!

Ana, Lille