Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale si Meridionale
Revista de spiritualitate ortodoxa si informare - www.apostolia.eu
Este foarte răspândită printre oamenii din Biserică ideea că Postul Mare este vremea ispitelor. Din ceea ce am observat eu în ultima vreme la mine şi la cunoscuţi de-ai mei, mi-e teamă că perioada de după Sfintele Paşti ar putea fi vremea căderilor în ispită. Am început să mă gândesc la acest lucru acum câţiva ani, făcând comparaţie cu un meci de fotbal. O echipa română a jucat cu o echipă engleză. În primul tur, la București, în Săptămâna Mare, românii au bătut cu 1-0. Returul a avut loc o săptămână mai târziu, în Anglia. Echipa română a început excelent: în minutul 25 marcase deja două goluri. Dar după ce a luat un gol prin minutul 35, s-a retras din calea adversarului şi s-a lăsat presată în jurul careului de 16 metri, jucând pasiv, încercând să păstreze rezultatul. Până la urmă a luat bătaie cu 4-2 şi, la un scor final de 4-3,a fost eliminată.
În mod firesc, angajamentul nostru pe drumul către înviere şi postul pe care l-am ţinut ne aduc anumite roade duhovniceşti pe care le simţim şi după post. Avantajul de 1-0 se amplifică în bucuria sărbătorii şi devine 2-0 sau 3-0 pe negândite. Dar apoi apare destinderea, mulţumirea de sine, slăbirea trezviei. Atitudinea noastră faţă de mâncare ilustrează destul de bine acest fenomen. După post începem să mâncăm — uneori cu o „râvnă” exagerată — tot ceea ce am evitat în săptămânile dinaintea Paştelui. însă, fără să ne dăm seama, odată cu mâncarea lăsăm să vină peste noi gândurile, ideile, imaginile, senzaţiile de care ne-am păzit în post. Ne culcăm pe-o ureche că talantul câştigat e bine îngropat, pus la adăpost şi că vom lucra la înmulţirea lui... în postul următor. Parcă uităm că există anumiţi „hoţi” care ne atacă neîncetat, cu scopul să fure acest talant. În vremea Postului Mare suntem atenţi şi percepem aceste atacuri („ispitele postului”). De exemplu, dacă cineva ne contrazice, nu ne grăbim să ne certăm cu el ci încercăm să ne păstrăm cumpătul, să nu stricăm pacea. Dar după ce-am „scăpat” de post, îi „dăm replica” imediat oricui îndrăzneşte să nu fie de acord cu noi. Şi astfel, riscăm să ne dăm seama de atacuri abia când am luat bătaie cu 4-3.
Cunoaştem cu toţii povestea merelor de aur care, odată date în pârg, trebuiau păzite ca să nu fie furate de zmeu. Ne aducem aminte că cei doi fraţi mai mari ai lui Prâslea au adormit în timp ce păzeau merele şi atunci când s-au trezit au găsit copacul gol. Când i-a venit rândul şi lui să păzească merele aproape coapte, Prâslea şi-a făcut o „strategie” care să-l ţină treaz în timpul nopţii, când hoţul dădea atacul la mere. A luat cu dânsul cărţi de citit şi două ţepuşe, între care s-a aşezat „aşa cum să-i vină unul dinainte şi altul la spate ca, dacă îi va veni somn şi ar moţăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea lui şi,dacă ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de dinapoi”. Priveghind toată noaptea, a reuşit să-l rănească pe hoţ şi să culeagă merele coapte.
Perioada de după Înviere este vremea de aşteptare a Sfântului Duh, Cel care pârguieşte roadele Învierii. Rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi să găsească acele cărţi şi acele ţepuşe care să-l ţină treaz. Biserica ni le oferă, dar din păcate, după Paşti scade drastic numărul oamenilor care mai dau atenţie la ceea ce se petrece în Biserică. Şi cred că pierdem ceva esenţial. Să privim doar la cărţile care se citesc la fiecare Sfântă Liturghie: Evanghelia Sfântului Ioan (1)şi Faptele Apostolilor. Ele ne vorbesc despre întâlnirile Domnului Hristos Înviat cu prietenii Săi — semn că, deşi nu mai trăieşte în trupul Său pământesc, El nu ne-a părăsit, ci ne însoţeşte în drumul către locaşul pregătit pentru fiecare dintre noi în casa Tatălui (Ioan 14, 2-3); de vindecări — semne ale tămăduirii totale a omului pe care Fiul a venit să ne-o aducă; de apa cea vie a Duhului Sfânt — care să se facă în fiecare din noi „izvor de apă curgătoare spre viaţa veşnică” (Ioan 4, 14).
Depinde doar de noi să rămânem treji, să nu ratăm ocazia de a gusta din ceea ce este mult mai preţios decât orice mere de aur: „harul şi adevărul [care] au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17), „har peste har” (Ioan 1, 16), dătător de „viaţă din belşug” (Ioan 10, 10).
Note:
1. Cu o singura excepţie, în Duminica Mironosiţelor, când se citeşte din Evanghelia Sfântului Marcu.
Publicatia Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale
Site-ul www.apostolia.eu este finanţat de GUVERNUL ROMÂNIEI - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Conținutul acestui website nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni
Copyright @ 2008 - 2023 Apostolia. Toate drepturule rezervate
Publicatie implementata de GWP Team