Învierea, pe care astăzi – şi de peste 2000 de ani încoace – Hristos o împărtăşeş­te lumii în Biserica Sa, este şi a noastră, creştinul fiind omul Învierii, omul înviat. Căci de la Învierea Fiului lui Dumnezeu moartea nu mai are stăpânire asupra omu­lui şi asupra vieţii lui. Străin lucru vor spu­ne unii, pentru că toţi murim, suferim toţi, fără excepţie, din cauza morţii, de care ne este frică şi care este imposibil de evitat : cum putem deci spera ca moartea să fie în­vinsă? Încă înainte de Sfintele Patimi, Hristos ne-a încredinţat de propria noas­tră înviere, prin învierea lui Lazăr – cel mort de patru zile (cf Ioan 11, 39). A învi­at şi pe fiica lui Iair (Marcu 5, 38-43; Luca8, 49-56) şi pe fiul văduvei din Nain (Luca7, 11-17), încredinţându-ne că El este Cel care dă viaţa.

Astăzi ne cheamă din întunericul aces­tei lumi, în Biserica Sa: VENIŢI DE LUAŢI LUMINA! Ne cheamă să trecem de la în­tuneric la lumina vieţii, de la întunericul morţii care încearcă să ne stăpânească, la lumina vieţii celei veşnice. Hristos ne chea­mă la Paştele Lui – trecerea, ridicarea din moarte – care devin pentru noi DARUL Său cel mai presus de orice dar, care devine prin El Paştele nostru – în care El ne trece, ne ridică din «stricăciune întru nestricăciune... », ne îmbracă trupul «muritor întru nemurire» (I Corinteni 15, 53).

Învierea, Viaţa, Lumina, Nestricăciunea, le primim astăzi prin învierea Fiului lui Dumnezeu în Biserică, «...care este Trupul Lui», al cărui cap El este. Iar noi toţi le-am primit, prin botez, în care ne-am îmbrăcat cu Hristos, Cel mort şi Înviat (Romani 6, 3-4).

Aceasta este credinţa noastră, că Dumnezeu, pentru multa Sa Iubire, «pe noi cei ce eram morţi în greşalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos. şi împreu­nă cu El ne-a sculat (ne-a ridicat, ne-a în­viat) şi împreună ne-a aşezat cu El întru ceruri. » (Efeseni 2, 4-5). Biserica este lo­cul în care primim, locul în care începe şi se lucrează apoi, învierea noastră, este «la­boratorul învierii » (cf. Sf Maxim Mărturisitorul). Numai în Hristos şi în Biserică ne înnoim viaţa. În niciun alt loc nu putem primi Lumina, decât de la Hristos în Biserica Sa, şi aceasta este Lumina mân­tuitoare, salvatoare, Lumina pe care întu­nericul acestei lumi nu o poate cuprinde, nu o poate ascunde.

În Biserică, viaţa noastră însăşi, aici şi acum, devine o pregătire permanentă pen­tru Înviere. Π n Biserică în Duhul Sfânt ne facem părtaşi vieţii lui Hristos. «Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine. (Ioan 15, 26) «...Acela, Duhul Adevărului, vă va călăuzi la tot adevărul... Acela Mă va slăvi, pentru că din al Meu va lua şi vă va vesti.» (Ioan 16, 13-14) Iată, Duhul ne împărtășește în Biserică viaţa în Hristos; viaţa lui Hristos, ne călăuzeşte la tot adevărul şi la Cel care este Adevărul. Prin Duhul Sfânt suntem părtaşi Crucii şi Învierii lui Hristos, Adam cel nou.

Zice Sfântul Ioan Gura de Aur: «Căci pentru mântuirea noastră s-au făcut toate. Prin acelea prin care diavolul ne-a biruit, prin acelea l-a biruit Hristos pe diavol. A luat aceleaşi arme si cu ele le-a doborât. Iată cum! Semnele înfrângerii noastre au fost: fecioara, lemnul si moartea. Fecioara a fost Eva – nu cunoscuse încă pe bărbat când a fost înşelată –, lemnul a fost pomul si moartea a fost pedeapsa dată lui Adam. Iată că aceleaşi au fost si pricinile biruinţei. În locul Evei, Maria; în locul pomului, lemnul crucii, în locul morţii lui Adam, moartea Stăpânului. Prin pom l-a biruit diavolul pe Adam; prin Cruce l-a biruit Hristos pe diavol. Lemnul acela, cel dintâi, a trimis în iad, iar lemnul acesta, al Crucii, a chemat din iad pe cei plecați acolo. Lemnul acela, cel dintâi, l-a ascuns pe Adam cel gol, ca pe un rob, lemnul acesta, al Crucii, L-a arătat tuturor gol pe Biruitorul, pironit în vârful Crucii. Şi iarăşi, moar­te într-o parte şi moarte în alta: una a osândit pe cei după Adam, iar cealaltă a înviat cu adevărat pe cei ce muriseră înainte de moartea lui Hristos. „Cine va grăi puterile Domnului si cine va face auzite toate laudele Lui?” (Ps 105, 2). Din muritori am ajuns nemuritori. Am fost doborâţi şi am înviat, am fost biruiţi şi am ajuns biruitori.»

Hristos ne spune şi nouă astăzi: «Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să şi-l pună pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei dacă faceţi ceea ce vă poruncesc. De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cu­noscute. Nu voi m-aţi ales pe Mine ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână, ca Tatăl să vă dea orice-i veţi cere în nu­mele Meu. Aceasta vă poruncesc: să vă iubiți unul pe altul». (Ioan 15, 13,17)

Rog pe Hristos Domnul Cel Înviat din morţi să vă binecuvinteze şi, pentru rugăciu­nile Preasfintei Fecioare Maria şi ale tuturor sfinţilor, să vă călăuzească spre tot lucrul mântuitor.

HRISTOS A ÎNVIAT!

+ Mitropolitul Iosif (Fragment din Scrisoarea Pastorală la Sfintele Paşti, 2010)