RÄ‚SCUMPÄ‚RAÅ¢I VREMEA, CA ZILELE VICLENE SUNT

Biserica, în înÅ£elepciunea ei duhovnicească, dar ÅŸi formator-catehetică, a rânduit, de-a lungul anului, perioade hărăzite prăznuirii ÅŸi îndulcirii din toate bunătăÅ£ile dăruite nouă de Dumnezeu ÅŸi perioa­de în care să luăm aminte la noi înÅŸine, la starea noastră faÅ£ă de Dumnezeu ÅŸi faÅ£ă de cei de aproape ai noÅŸtri ÅŸi în care să ne nevoim (nevoinÅ£ă-gr. askesis-exerciÅ£iu) întru a nu da curs imediat – in­stinctiv – cerinÅ£elor ÅŸi nevoilor firii noastre care nu au un caracter vital ÅŸi imediat necesar.

Una dintre aceste perioade, cea mai lungă ÅŸi cea mai importantă din an, este peri­oada Postului celui Mare sau al PaÅŸtilor, care se mai numeÅŸte în popor ÅŸi al Păresimilor (de la quaresima, – patruzeci, numărul zilelor care îl compun).

Numărul celor patruzeci de zile, la care se adaugă Săptămâna Patimilor, nu­măr care a variat în timp, este socotit ca o zeciuială din numărul zilelor anului pe care fiecare creÅŸtin este che­mat să o dea Celui Care binecuvintează „cununa anu­lui”, făcând din acesta anul mântuirii. El este legat tot­odată ÅŸi de perioada în care, în antichitatea creÅŸtină, cei care doreau să se boteze, după ce se înscriau la epi­scop, însoÅ£iÅ£i fiind de un martor creÅŸtin, se pregăteau prin cateheză ÅŸi post, pen­tru naÅŸterea din nou, „din apă ÅŸi din Duh” (cf. Ioan, cap 3), în ajunul praznicului învierii Domnului.

Dacă odinioară, în această perioadă, creÅŸtinii – obÅŸtea bisericii – se adă­ugau în mod firesc la nevoinÅ£a, celor care se pregă­teau pentru a primi botezul, ca într-o reînnoi­re a ceea ce trăiseră deja, fie ca prunci, fie ca adulÅ£i, astăzi, cu foarte mici ex­cepÅ£ii, nevoinÅ£a postului se reduce, aproape în exclu­sivitate, la păstrarea unor reguli gastronomice ÅŸi de morală exterioară care, fără să fie ceva negativ sau de lepădat (Doamne fereÅŸ­te!), nu aduc celor care le urmează decât satisfacÅ£ia – amestecată adesea cu slavă deÅŸartă – de a mai fi „postit” încă o dată postul PaÅŸtilor...

Apare aÅŸadar necesitatea de a reconsi­dera felul în care perioada Postului Mare ar putea căpăta conotaÅ£ii noi din TradiÅ£ia ve­che care să facă din aceasta mai mult decât o dietă ortodoxă...

Anul 2011, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An Omagial al Sfântului Botez ÅŸi al Sfintei Cununii, poa­te să constituie în sine ÅŸi, cu atât mai mult, în perioada premergătoare PaÅŸtilor, un pri­lej de a ne reconsidera darurile Botezului ÅŸi, mai ales, de a ne recapitula ÅŸi însuÅŸi, mai per­sonal ÅŸi mai responsabil, făgăduinÅ£ele care s-au făcut, în numele nostru, de către naÅŸi. Totodată, această perioadă poate să consti­tuie ÅŸi o conÅŸtientizare mai responsabilă a ceea ce înseamnă „năÅŸitul”, atât pentru cei care sunt sau vor fi naÅŸi, cât ÅŸi pentru cei care sunt în situaÅ£ia de a alege naÅŸi pentru Botezul (sau Cununia lor sau a) copilului lor.

Ce s-a întâmplat la Botez? Ne-am lepă­dat, prin mărturisirea naÅŸului, „de Satana ÅŸi de toate lucrurile lui ÅŸi de toÅ£i slujitorii lui ÅŸi de toată trufia lui ÅŸi de toată slujirea lui”. Prin aceasta am „întors spatele” „Stăpânitorului lumii acesteia” ÅŸi întregii lui urzeli de curse în calea „unirii” noastre cu Hristos. Adică ne-am lepădat de „duhul înÅŸelăciunii, duhul vicleÅŸugului, duhul slu­jirii idoleÅŸti ÅŸi a toată lăcomia, duhul min­ciunii ÅŸi a toată necurăÅ£ia, care lucrează după învăÅ£ătura, diavolului”. Perioada aces­tui post poate constitui o luare aminte la sine ÅŸi la măsura în care duhurile de care ne-am lepădat ne mai dau sau nu târcoale – fini sau naÅŸi. Dar să nu rămânem doar la aceasta! Pentru că viaÅ£a în Hristos, la Care ne-am altoit prin Botez, este mult mai mult decât lepădarea de cele potrivnice Lui! Pentru că „ne-am unit cu Hristos ÅŸi credem Lui, ca unui Împărat ÅŸi Dumnezeu ÅŸi ne în­chinăm Tatălui ÅŸi Fiului ÅŸi Sfântului Duh, Treimei celei de-o-fiinÅ£ă ÅŸi nedespărÅ£ite”. In ce măsură am rămas credincioÅŸi – fideli – celor făgăduite cu faÅ£a spre Răsărit, spreAltar – fini ÅŸi naÅŸi? Iată o altă întrebare la care se poate cugeta mai cu răgaz în aceas­tă perioadă... Dar pentru a putea face aceas­ta, e necesar ca, fiecare dintre cei care vrem să ne luăm în serios statutul de creÅŸtin, să ne reîmprospătăm memoria cu cele lepăda­te ÅŸi făgăduite la Botez, pentru a nu mai zăbovi în necunoÅŸtinÅ£ă ÅŸi a ne mai lipsi de roadele cele bogate ÅŸi de-viaÅ£ă-dătătoare ale Botezului.

Pentru aceasta, Biserica ne pune înain­te, în duminicile dinaintea postului ÅŸi din timpul postului (neuitând că fiecare săptă­mână a postului dezvoltă ÅŸi lămureÅŸte cele arătate duminica), chipuri ale trăirii depar­te de Dumnezeu ÅŸi foloasele căutării la Dumnezeu, tocmai pentru a ne da posibilita­tea de a ne evalua ÅŸi de a ne oglindi ÅŸi de a ne regăsi pe noi înÅŸine în unul sau altul din­tre aceste exemple, pentru a ne împrospăta memoria ÅŸi priceperea, spre a nu persevera în direcÅ£ii greÅŸite, având în vedere că atmo­sfera duhovnicească a lumii în care petrecem ne predispune la a jertfi tot timpul ÅŸi toată vlaga ÅŸi viaÅ£a noastră pe altarul „vremelni­cului” ÅŸi „palpabilului”, ne mai lăsând loc veÅŸ­nicului ÅŸi nematerialnicului...

De aceea, Postul PaÅŸtilor este un prilej de a ne reconsidera ÅŸi felul în care ne hră­nim sufletul. Pentru a putea rezista în bă­taia „epidemiilor” duhovniceÅŸti care bântu­ie prin lumea în care trăim, avem neapărată ÅŸi continuă nevoie, pentru su­flet, în aceeaÅŸi măsură ca ÅŸi pentru trup, de ,hrana, cea tare”, proprie fiilor lui Dumnezeu: Cuvântul lui Dumnezeu – „că nu numai cu pâine va trăi omul” (Matei 4, 4) – ÅŸi Sfântul Trup ÅŸi Sânge al Domnului Hristos – „adevărată mâncare ÅŸi adevăra­tă băutură” (Ioan 6, 55).

   Fie ca perioada postului în care am intrat, să vă fie tuturor spre bucurie ÅŸi folos!

 

+Episcopul Siluan,
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei